If I was a bird, I’d fly. iunie 25, 2009

Ploua si ploua si tuna si fulgera. Aseara cerul era complet luminat din 5 in 5 secunde, fara ploaie, fara tunet, doar fulgere. Si eu eram pe strada, intr-un cartier in care fulgerele sunt un pericol iminent, pe bune. Azi m-am trezit cu aceeasi durere de cap cu care m-am culcat aseara, plus o durere de stomac din cauza ca nu am mancat aseara si toate alea.

As vrea sa scriu ceva plin de intelesuri, ceva care sa ma inspire atat pe mine, cat si omuletii verzi, care incetul cu incetul isi inving teama, si se intorc la mine, unul se aseaza pe umarul meu stang, si se holbeaza la monitor, imi spune ca scriu nonsensuri. Da, mersi, omuletule, esti un dulce. Restul se incovoiaza pe jos, si mi-au furat un lucky strike, si il rontaie. Sunt amuzanti, nu le place gustul raw al tutunului. Cred ca imi aprind si eu una. o tigara. Omuletii apar de obicei cand sunt bine-dispusa si asa mai departe. Dar acum nu sunt deosebit de happy. Din cauza vremii presupun. Si a durerii de cap, care da, inca e aici. O sa-i rog pe astia sa imi extirpeze creierul, asa un pic. Ce insaemna a extirpa? Nu conteaza. Puii mei.

Iarasi domina haosul in camera mea “designer made”. La naiba!

Ma ocup de filme, de citit, m-am uitat la Angels and Demons, la Girl, interrupted, la Christiane F., la Trainspotting. Inca citesc Murakami, albastrul ala nemarginit, mai degraba haotic. Oricum, citesc si lumea Sofiei, invat filosofie pentru la anu’.

Pot sa ma distrez in orice imprejurari. Cred ca ar trebui sa ma duc sa fac un dus, imediat plec.

Am primit o recomandata de la bilbioteca. Sunt in intarziere cu doua carti, inca din noiembrie. Am uitat ca sunt carti de la biblioteca. Iarasi o amenda usturatoare. Imi detest memoria uneori. De cele mai multe ori de fapt. Cred ca fumez prea mult.

“Statea pe banca si se uita la oamenii care treceau pe langa el. Avea o basca, din vremuri de mult apuse, si asculta muzica de la walkman. Probabil are si o masina a timpului.”

Ma dau batuta.

Pa.

Old times iunie 22, 2009

Iarasi ne intalnim la ore prea tarzii, dar cred ca asta devine un fix de-al meu, asa, mai de vara. Aseara m-am culcat pe la cinci, am adormit cu greau si m-am trezit la doua, aproape. Am baut un litru de cafea, si hop la film si alte chestii, cand s-a mai racit vremea, afara, sa savurez “coma” de pendulum cu Fikaa si sa imi aduc aminte de serile petrecute in parc, cu o pereche de casti pentru doua persoane si… ca a fost frumos. Trebuie sa mai facem d-astea. E altceva. E ceva placut, placut de plictisitor. Plictissitor intr-un sens pozitiv, bun, ca lumea, etc.

Oricum, azi ma gandeam ca toti vrem sa fim recunoscuti, vrem sa fim vizibili, nu invizibili. Mai meditez, si imi scriu eseul deja existent in mintea altora, dar modificat conform mintii mele.

Acum nu prea am chef de scris, na, nu am si gata, asa ca nu voi scrie asa mult. Mai ales pentru ca taica-miu e acasa, si daca ma observa treaza, imi primesc portia de urlete. Chiar daca e vacanta, eu sunt obligata sa ma culc pe la 2… Ghinionul meu presupun. Asa ca prefer sa nu fac zgomot si toate alea, sa nu ma ambalez scriind, ca sa nu il trezesc. Dar voi vedea. Poate mai tarziu primesc si o doza de inspiratie.

Pa.

Ceata iunie 22, 2009

Vad in ceata deja, nu disting literele, sunetele nimic, ma chinui sa scriu corect, nu prea merge, prea greu, nu mai vad rasaritul, nu ma mai imbaiez in lumina de o culoare rece, din gama de culori reci, contrar camerei, casei, invaluita in culori calde, chiar daca majoritatea e rece. Ma disting printre nori, un spot de negru la ora asta. In general cred ca as fi rosu, simbolul mortii in simbolism, ma rog, totaia. Ma culc, nu cred ca mai pot. Ba pot. Ma uit la inca un episod din Dead like me, genial conceptul, imi place. Poate ca e prost, da’ mie tot imi place. Ziceam in postul anterior ca aberez, na, da, aberez, atat in cuvinte, cat si in ganduri, si in viata, si in vise, si in sunete, si in grimase. Abereeeez peste tot si in toate si abia astept sa ma trezesc, si mananc litere si nu gasesc backspace, erase, ma rog. Pa.

So late, so fucking late, so jazz, so nothing iunie 22, 2009

It’s too fucking late, si mie imi e somn de imi pica ochii in gura, dar totusi nu ma pot convinge sa ma cuibaresc in pat si sa ma las purtata de vise. Ah, visele. Lumea spune ca visele (alea de cand dormi) sunt bune, placute, sanatoase si asa mai departe. Dar oare sunt asa cand sunt prea vivide si nu dorm adanc din cauza lor? Nu-mi amintesc o noapte, o singura noapte in care sa fi dormit adanc, un somn odihnitor, relaxant, cum vedem in filme si citim in carti. Numai din cauza viselor. Vises non-stop, vivid, puternic, in viata. Ma poti trezi cu un simplu “psst” la orice ora, in orice zi, nu conteaza cat de obosita as fi fost inainte sa fi adormit. E exasperant, zic… De asta sunt eu mereu somnoroasa si obosita! Am incercat tot felul de chestii ca sa pot dormi linistita, ceaiuri, pastile, lapte caldut, toate… Nu merge. Nu sunt facuta pentru a dormi, pentru ca oricat as dormi (ca azi 11 ore), tot obosita as fi. Multumesc, viselor. Vreau sa zic ca, mai bine ma holbez la chestii cu adevarat frumoase, deep, undeep, shallow,  chestii, decat sa dorm cum dorm eu, adica ingust. Da, o sa-i zic a dormi ingust. Se potriveste.

As vrea sa stau pana rasare soarele, lumina aia rece, nelly the elephant, stiti voi, cu Parov Stelar in background, toate astea. E dificil sa ma mentin treaza pana atunci, dar o voi face, sper. Poate daca voi EXTENUATA, cu litere mari, accentuat, poate asa voi dormi macar putin mai adanc. Trebuie sa ma activez si sa fac ceva, sa imi inving lenea, am zis-o de multe ori, sunt constienta, dar ma automutilez sportiv, pasiv, ce sa-i zic, in propriul meu sens.

Fiecare om are un sens. Da, asta e. Fiecare om are un sens. Dar majoritatea sensurilor coincid, asimilarea in masa, asa-i zic, holbare in arhive, da-o dracu’. Ce sa fac.

Ma las purtata de cuvinte, cum o fac multi altii, scotand la iveala universul meu plicticos from time to time, gandindu-ma la importanta vietii. Figurina in mana cuiva? A mea. Stiti, cunoasteti, istoriile mele mult prea narcisiste si tiraniste, zic. Ar trebui sa ma obisnuiesc cu noua tastatura. Merge greu, sunt oarecum statica, uneori. Am mai zis asta? Mi se pare ca da. Trebuie sa iau lecitina, imi pierd memoria. O fi din cauza dependentelor mele? Nu, alea-s sanatoase. Hai, va rog eu, credeti ca iarasi vorbesc de droguri, hai!

Ca doar e la moda, sa te droghezi. HIgh e ceva in grup, ceva fashion, ceva hai sa ne dam tari in club, sa visam carusele, sa ne prefacem ca avem un trip superb, hai te rog. Ca doar e cool, in voga, ce puii mei. High… high e ceva linistit pentru mine, ceva in doi, sau intr-un cerc mai restrans, o stare de visare (placuta, nu ca visarea mea), ceva Jim Morrison, jazz, oldschool, ceva intr-o dupa, fara benzina, in mijlocul nimicului. High in doi, intinsi pe jos, fara sa ne atingem decat palmele, uitandu-ne la tavan si povestind mai sincer ca vreodata, euforie totala. Mentala… Nu in grup, douj’ de insi, urland ca nebunii, vaaaaaai,un circ, zboara scaunele si chestii asemanatoare, de tot cacatul. M-am plictisit sa tot aud chestiile astea. Mai zi-mi ceva, ceva nou, ca sa incercam cu totii, sa vedem cum e. Mai lasa-ma.

Intr-o camera ca a mea as vrea sa experimentez un “trip”. Da… are un aer. stiti, “aer”, aura, ma rog. Imi place enorm de mult cum am reusit sa o transform, cu cele mai mici ajutoare. Un colaj de amintiri, doar amintiri, ca sa imi mai cada lumina din cand in cand peste vre-o poza sau o ilustratie, si sa imi aduc aminte, sa zambesc. Etapele mele, viata mea, etapele vietii mele, intamplari mai mult sau mai putin importante, pentru mine sau pentru altii, rasarind dintre culori. E frumos. MISTOU.

Sa traim in viitor, in prezent sau in trecut? Cum e mai bine. Eu zic prezent, dar uite ca si eu ma mai afund in trecut, ma mai afund si in alte vieti, ma contopesc. Devin altcineva fara sa imi dau seama. Ma cred altcineva, si realizez cu greu ca nu sunt. Imi place cum lucreaza mintea, fara sa observ. Nu mai vreau sa dorm pana dupa-amiaza, nu mai vreau sa-mi irosesc ziua. Nu suport sa stau prea mult la soare, ma impacienteaza, dar o voi face, sa-mi incalc limitele.

Vecinii mei si-au luat un catelus corcitura mic mic mic, dulce, care arata ca o minge care bombane de colo-colo, dulce foc. Oare o sa il mai iubeasca cand va creste? Nu cred. Oamenii vor dulce dulce, mic mic mic… Pana cresc, ok, cand cresc, pa. Nu numai animalele. Mi se pare cruel. Eu imi iubesc pisica la fel de mult cum am iubit-o cand era cat jumatate din palma mea. Ea are opt ani, si inca o mai primesc pe furis in camera mea, sa doarma cu mine, chiar daca ai mei nu agreeaza chestia. Ziceam, cand e mic, ok, cand e mare, pa. Asa e si cu ea. Eu o iubesc necontenit, la fel, de opt ani. Chiar daca imi umple camera de par, si eventual de purici. Nu-mi prea pasa, o iubesc. Iubirea n-ar trebui sa aiba limite, nici a mea nu are. Si nu numai in cazul pisicii. Uite ca am facut-o de oaie, si am scris un post al naibii de lung, plictisitor pentru toti in afara de mine. Sau nu?

Ca un copil care cauta atentie, asa sunt si eu. Doar ca eu nu caut atentie, eu caut altceva. Eu ma cred neinteleasa, vreau sa rad ca lumea nu-mi intelege gandurile, gusturile. Oare vreau doar sa ma integrez pe undeva? Nu prea simti o nevoie patologica sa fiu asa. Cred ca pur si simplu sunt doar un pic pe invers… Nu sexual.

By the bridge you stand, hoist your face, lean in, let go… Toate alea.

Havoc 2, normal adolescent behavior, ceva tare, cuprinzator, desi la fel ca orice alt teen-movie, doar ca mai controversat. Tabu? Nu. Ciudat… Poate… Uneori simt nevoia sa aberez, doar ca sa realizez ceva.

Vezi?

Vreau sa ma ridiv asupra tuturor, asupra totului, dar uite-mi slabiciunea, nu singura. Poate ca ma atasez? In definitiv, o sa ne detasam… O sa fim ca florile, nevoie, pana se termina sezonul, dupa asta, ne luam la revedere, semintele in pamant, floarea in pamant, dar pe cai diferite, in legatura una cu alta, dorind sa ne amintim, sa fie asa si sezonul viitor, dar nu va fi, petalele vor fi inlocuite, si asa mai departe. Se arata oare un dram de pesimism in mine? Nu, nici eu nu ma cred. Bine, nici nu ma gandesc la viitorul meu, mi-e un pic groaza, bine, mi-e cam frica, terifiata ce sunt. Oricum, va fi ce va fi, c’est la vie, chestii.

Nu, nu, nu ma depresez, doar aberez aiurea. Iarasi nu sunt coerenta, folositi un bici va rog eu, doare mai intens. Unsprezece minute: durerea te duce la placerea suprema. Bullshit, da-o-n incoerenta. Puii mei. Hai sa o las balta, ma aiurez, mai ales cu muzica asta, ma duce pe alte meleaguri, nu ale mele. Ceva nou? Bring it on.

Buna dimineata, 3:22 am.

Antichrista iunie 20, 2009

Mda, ma asteptam la ceva mai mult din partea cartii, dar… Doua ore mi-a luat si mie. Nu o sa scriu o recenzie, pentru ca am gasit una care imi exprima aproape in exactitate parerea… Aici.

Vreau doar sa zic ca nu imi plac filmele americane cu adolescenti, exact asta ar fi si Antichrista. Dupa titlu, ma asteptam la o destrabalata… havoc, chestii, ceva mai brutal… Ceva care sa ma “loveasca”, dar… m-a dezamagit. Nu spun ca mi-am irosit timpul degeaba, dar… Nimic mai mult decat o lectura la plictiseala.

LATER EDIT: Conincidenta, dupa ce am terminat antichrista, am si inceput Albastru nemarginit, aproape transparent de Ryu Murakami, care e brutala! Seamana foarte mult cu 69 de Ionut Chiva… Seamana chiar mult… bine, nu sunt decat la inceput. Dar imi face placere sa citesc despre destrabalir intr-atat de violente, asternute pe tastatura complet haotic.

Vreau sa mai spun ca, am observat ca mereu ma contopesc cu un personaj dintr-un roman. Si in pauzele mele ma pierd un pic, crezand ca mie mi s-a intamplat ce s-a intamplat in paginile alea. E un sentiment ciudat, parca as fi high, outerbody-experience sau ceva.

Litera iunie 20, 2009

Neata, vrea sa zic. Astazi putem recunoaste pe cer soarele frumos, prea mortal si cald, care imi topeste termopanele cele noi, daca pvcul se topeste, zic. Nu pot sta afara, e prea cald. Cred ca stratul de ozon nu prea mai exista, nu asa cum o facea la inceputul copilariei mele. Sau eu sunt prea mofturoasa? Oricum, din cauza caldurii, zilele mi le petrec in casutza mea umila, numita camera mea, descrisa de ceilalti ca oldschool, multumita stilului in care este decorat. Daca asta se poate numi decorat. Si poate se intreaba cineva ce pot face toata ziua in casa de nu ma plictisesc. Ei bine, multe. Vreau sa zic, navighez pe internetul asta tampit, pe bloguri si asa, ma mai uit la doua filme bune, si citesc. Eeexact, citesc, mult. Ba pe calc, ba pe salteaua de pat de pe jos.

E dificil sa citesti de pe un monitor, mai ales daca esti mioapa. Dar uita ca mi-am invins repulsia fata de citit pe calc, si m-am afundat intr-atat intr-o lectura, incat am uitat ca o citesc de pe un tech. (tech = ceva digital, technologic, s.a.m.d). Stiti, presupun, ca nu sunt o romantica, nici pe-aproape, pe cand Paulo Coelho este. Il consider pe dansul un autor supraevaluat, si imi mentin opinia, chiar daca MI-A PLACUT romanul sau. Vreau sa zic, ambele pe care le-am citit pana acum. Veronica decide sa moara nu a avut un impact prea mare asupra mea, deoarece nici nu imi prea amintesc continutul ei, stiu doar ca cartea in sine arata bine, avea o coperta atragatoare. Si ca Veronica voia sa se sinucida, dar a cunoscut iubirea… Cred. Stiu ca mi-a placut cartea pentru stilul dur, proaspat cules, neslefuit in care a fost creat, pentru cuvintele dure, pentru unele abordari neconventionale. Doar stiti ca imi place tot ceea ce consider neconventional.De asemenea, am cunoscut si alti autori de care nu am mai auzit, din doua carti imprumutate de la Diriga. Unul dintre ei este Yann Martel, un scriitor spaniol, care a devenit consacrat multumita lui Pi, un copil indian. Romanul Viata lui Pi a reprezentat pentru mine un umor negru amestecat cu o fabula aproape perfecta, in care ne este explicata de fapt latura intunecata a omenirii si latura frumoasa a animalelor. L-am mai cunoscut si pe Jostein Gaarder, un filosof norvegian, care prin Lumea Sofiei, a devenit cunoscut, deoarece ne invata filosofie in 1001 de nopti. Acum, am inceput sa citesc Antichrista, de Amelie Nothomb, si deja imi place.

Ieri am terminat de citit Unsprezece minute, tot de Coelho, si vreau sa spun ca m-a impresionat. Nu povestea in sine, pentru ca fusese un ceva siropos, in  cautarea dragostei adevarate si de genul. M-a atras “deschisul” pe care l-a folosit Coelho, despre cum vorbea despre sex, cum a descris asta in ochii unei prostituate “bune”, cum ar veni, de high class, stiti voi. Asta, brazilianca Maria, devine prostituata nu neaparat din necesitate, ci din lene, cel putin asa inteleg eu. Si ea a inteles ca in Elvetia prostitutia este un “job” bine platit si usor de facut. Aflam ca asa si este. In roman ne sunt prezentate etapele Mariei, cum se schimba ea, devenind un personaj dinamic, dar nu de tot, pentru ca isi pastreaza una convingere din copilaria, in ceea ce priveste dragoastea, chiar daca se mai abate de la ea un pic. Romanul abordeaza subiecte tabu, da, le consider tabu si in zilele noastre. Masturbarea, sexul, masochismul si asa mai departe. Clientii speciali, clientii ffricosi, natura femeii, natura barbatilor… Ne sunt prezentate in detaliu, vazute prin ochii unei fetite care habar nu are ce este viata. Inca nu am ajuns la faza interpretarii, dar cred ca nu are… Nu una mai speciala si mai profunda. Cred ca vrea sa ne explice ca dragostea adevarata si eterna exista, trebuie doar sa o cautam si sa o asteptam si sa o lasam sa intre, fara frica. Asta ar fi singurul aspect, cam major, al cartii, care m-a cam dezamagit. Dar si asta numai din cauza ca nu sunt romantica. Ei bine, Unsprezece minute mi-a placut indeajuns incat sa o recomand.

Alaltaieri am terminat Viata lui Pi, de Yann Martel, un roman care m-a marcat, de asemenea. Un pasionat de animale si de religii, un copil de 16 ani, invata cate ceva despre viata in India, in Pondicherry, ne invata si el la randul lui despre animale si despre cum trebuie sa ne purtam cu ele, invatam chiar si sa dresam un tigru in situatii de criza. Povestea in sine incepe cu naufragiul lui Pi (Piscine Molitor Patel), in drumul familie spre Canada. El ramane singur, sau poate nu?, intr-o barca de salvare timp de sapte luni. Ok, nu in totalmente singur, ci cu o hiena, o zebra, o gorila si un tigru bengalez, pe care el insusi l-a ajutat sa ajunga in barca. Dupa putin timp de la naufragiul propriu-zis, Pi ramane doar cu Richard Parker, tigrul bengalez. El ne povesteste cum trebuie sa supravietuiesti in mijlocul oceanului, mai ales cand ai langa tine un companion cel putin ciudat, si mult prea periculos. Dar Pi ne invata ca natura animalelor nu este asa cum ne-am inchipuit-o noi, ci este foarte asemanatoare cu a noastra. Pi supravietuieste, la fel si Richard Parker, dar povestea lor nu este crezuta de nimeni, ci toti asteapta o poveste incredibila, dar nici chiar asa, ca s-o zic asa. Romanul m-a impresionat multumita temei cel putin originale, naufragiu cu un tigru bengalez, un mic indian pasionat de hinduism, catolicism, budism si musulmanism (nu stiu daca asa este corect spus, dar ma rog, corectati-ma), toate in aceleasi timp. Cartea ne dezvaluie liberatea de a alege a unui, nu numai intre religii, ne dezvaluie greselile sistemului, ale oamenilor, ale societatii in care traim. Totul este condimentat de un magnific umor negru si un storyline care te tine, pe bune, pe varfuri, incercand sa ajung in varful dulapului, la cutia cu jucarii.

Acum sunt la pagina 65 din Lumea Sofiei de Jostein Gaarder, 1001 de nopti de filosofie, ca sa zic asa. Sophie este o fata norvegiana de 14 ani, invaluita din mister multumita corespondentei ei ciudate, de la un filosof necunoscut, pe nume Knox, care ii preda lectii de filosofie. Si nu numai atat, ea primeste o carte postala de la cineva din ONU, semnata Papa, care trebuie sa ajunga Hildei. Problema Sofiei este ca habar nu are cine este Hilde, stie doar ca fularul ei rosu a ajuns sub patul ei. Nu stie cum, dar era acolo. Filosoful este un om foarte secretos, mie mi se pare un refugiat sau ceva ilegal sau prea fantastic ca sa fie vazut de lumea noastra. Important este ca oamenii s-iau pierdut capacitatea de a se mira. Pe acest concept se bazeaza intregul roman, cel putin asta e impresia mea pana acum. Gaarder vrea sa ne invete sa fim copii, cu ajutorul filosofiei, considerata de el ca fiind mintea unui copil intr-un om adult… Sau ceva asemanator. Imi place, mai ales pentru ca am filosofie de anul viitor, si nu voi incepe fara nici un fel de cunostinte filosofie. Mai ales ca profesorul este directorul scolii, un om dat dracu’ in privinta asta. Poate o sa aprecieze efortul meu de a invatat din surse proprii, multumita lui Diriga. (ce bine :X ) . Zic, imi place pana acum, imi este oarecum dificil sa retin tot ce as vrea, deoarece este mai mult un eseu de filosofie mai lung, dar ma straduiesc, pentru ca mi se pare o carte bazata pe docere din buna stiinta, daca ma-ntelegi. O recomand, incepe bine, naratorul dezvolta personajele inteligent.

Despre Antichrista nu scriu inca, pentru ca de-abia am inceput-o, voi transcrie pur si simplu un pasaj care imi place, pana acum, si care explica si conflictul romanului si personajelor principale.

De ce îmi ceri aşa ceva, Christa? Ştii ce înseamnă asta pentru mine? Mi-ai mai cere dacă ai şti? Sau, poate, tocmai pentru că ştii mi-o ceri? Nu înţeleg de ce mă supun ţie.”

Cam atata literatura pentru acum, literatura in romana zic, restul nu vi le imaprtasesc, cele in maghiara categoric nu, nu prea ati avea habar despre ce vorbesc, autorii maghiari nu sunt cunoscuti in blogosfera romaneasca, cel putin nu PREA cunoscuti. Iar in engleza inca nu am citit vara asta, dar daca o voi face, voi adauga in Recomand carti. Recenzii, din pacate, pentru citabile in alte limbi, nu postez. Desi ma incred ca pierdeti enorm de mult, dar totusi, nu o voi face.

Bafta la citit si la vacanta tuturor, s-a racit vremea, pot sa imi scot nasul in lume.  Ne auzim mai incolo, nu uitati ca cititul e un lucru benefic, nu contrariul.

LATER EDIT: WordPress imi fute articolele, uitati si voi cum a iesit coperta cartii. In mijlocul articolului! Si nu pot face nimic… Ei, lasa, sa zicem ca am improvizat un pic de asimetrie eleganta. (da’ tot ma dispera!)

Parov Stelar – Psychedelic jazz iunie 19, 2009

Da! iunie 18, 2009

Dependenta – e de bine iunie 18, 2009

Vreau sa vorbesc, iarasi de dependenta mea, dar nu cea de tigari, sau de alte substante, nu nu. Vorbesc de dependenta de muzica, care este cea mai solicitanta dintre toate, dar nu si costisitoare. Nuzica este cea de care am nevoie in doze mai mari si mai mari pe zi ce trece. Daca stau fara ea, imi pierd vlaga si sunt surescitata.  Ei bine, nici chiar asa, doar ca aseara, cand veneam acasa, am venit pe jos vre-un sfert de ora. Si imi uitasem mp3-ul la Fikaa. De obicei cand merg pe jos, in special noaptea, ascult muzica la maximum si ma cam izolez de lumea din jurul meu, pentru ca ea ma dispera pe timpul noptii. Asa, niciodata nu aud sunetele discotecilor, manelele masinilor, urletele cocalarilor, nici masinile care trec, nimic. Ma pierd in muzica, un high lung, care ma desprinde de lumea realitatii, si ma duce pe un val in sus, sau in jos, depinzand de continutul dozei. Zbor sau sunt la pamant, zambesc sau marai… Orice vreau, imi pot provoca cu ajutorul muzicii.

Si aseara…. mi-am uitat mp3-ul. A fost oribil, cum nu sunt obisnuita, sunetele, toate, ale orasului, m-au luat pe neasteptate. Ma simteam mult prea legata de aici si acum, numai ca intr-un sens strict material si sonor. Si asta nu imi place. Nu puteam fi decat atenta la ce se intampla in jurul meu, pentru ca mereu ma deranjau unele sunete la care nu ma asteptam, si ca sa fiu sincera, nu ma asteptam la nici macar un sunet, m-au luat pe nepregatite toate. Nu imi place, muzica e dependenta mea cea mai grava, cea mai permanenta, sper!

Nici tigara nu mi-a mai picat bine in mijlocul noptii fara muzica. M-am simtit un pic jalnic. )

La multi ani cu intarziere! iunie 17, 2009

Dinozaura a implinit un an pe 14 iunie! Felicitari, pruncule.! Te-am crescut si hranit ca pe un copilas prost.

Nu-mi vine sa cred ca un an a trecut asa repede. Timpul ma sperie. Te urnesc spre viitor, prostuletule!

Hai sa fim seriosi!!! iunie 17, 2009

Ok, la 08:08 eu dorm, ca tot liceeanul in vacanta, nu? Presupun ca da, in cele mai multe cazuri.

Dar nuuuuu, suna telefonul ca o pula, suna suna suna, tutututu, tutututu, tuuuuuu. Raspund cun “ha” foarte vag. O doamna cu voce artagoasa imi spune ca o vrea pe bunica-mea,”trebuie sa ii comunice ceva foarte serios”. Cu nervii intins pana la refuz, ii zic sa astepte. I-o dau p bunicamea, ma bag inapoi in pat. Ascult conversatia, amurit cineva, plang amandou juma’ d ora la telefon. Ies in bucatarie, ca nu mai pot sa dorm dupa ce ma trezeste cineva, imi iau un litru jumate de cafea si aflu ca a murit cum il cheama, nasul lui taica-miu cred.

De ce PULA MEA trebuie sa ne comunici asta in zori????? Tu nu gandesti ca unii dorm??? Ca unora nu le pasa??? Nu puteai sa comunici chestia asta foarte importanta, ce sa-ti povestesc, mai pe la pranz??? Reinvie pana atunci sau ce puii mei??? Ii mananca mustele corpul sau ce??? Nu pe bune. Nu ma intereseaza ca a murit. Mi-ai stricat toata ziua, multumesc frumos. Scuze ca m-ai trezit?? Nu m-ai trezit cucoana, mi-ai ruinat ziua cu boceala ta de doi bani. A murit, gata, PA!!! Ne suni dupa pranz, ca un om poiliticos, sa nu trezesti pe toata lumea. Stiti cat am dormit multumita ei??? 4 ore si opt minute. Normal ca m-am culcat tarziu, din moment ce imi place sa citesc. Mi se pare normal sa te mai culci si tarziu in vacanta.

Mi-am ruinat ziua, nu am dormit destul, si e vacanta. De cand a inceput vacanta, nu am dormit inca ca lumea. Nu. Multumesc frumos tuturor care nu ma lasati sa dorm 12 ore, atat cat am nevoie sa ma simt si eu odihnita.

Multumesc.

Da, m-am enervat foarte tare. Sunt eu insesibila, ma *** pe jelea voastra, cel putin la orele matinale, da. Va urasc.

Cutting edge. iunie 16, 2009

Aseara am mancat pizza facuta de Mama lui Fikaa. Nimic interesant pana acum, doar ca voi nu stiti ce pizza extraordinara face Mama lui! Cred ca o pizza de aia imi binedispune toti porii de pe corp! Nu serios!

O experienta unica, asa as putea s-o numesc.

Tot aseara mi-am invins teama copilareasca si m-am uitat la the grudge 3 cu Fikaa. A fost oribil, inca mai vad secventele marcante. Sunt doua sequeluri, doua filme din toate filmele existente, de care imi e frica. Mai degraba alerg 30 de kilometri si fac 500 de flotari, sau ma torturez cu mancare proasta decat sa ma uit la ele. The grudge si The ring. Doamne, le urasc! Am avut traume de la the ring timp de trei ani, si nu mi-e rusine sa recunosc, ca inca dorm cu veioza aprinsa, in lumina care nu se poate numi nici macar difuza sau slaba din cauza filmului. Eram intr-o etapa proasta a vietii mele, acum patru ani, eram stresata, aveam probleme si aici si acolo si peste tot, eram suprasolicitata din toate punctele de vedere si filmul a declansat o reactie alergica, chimica, nu stiu, dar am avut un atac grav de panica, timp de cateva luni bune. Adica, in fiecare zi, seara nu puteam respira si aveam halucinatii tare urate, cu omuleti horror misunand pe langa pat, atingandu-mi picioarele. Timp de jumatate de ani am dormit cu mama si am refuzat sa raman singura in  casa, nici macar pentru cinci minute. Dar nu s-a oprit aici… Halucinatiile si atacurile m-au torturat, mi-au distrus un an, chiar mai mult din viata, intr-atat, incat au fost sterse complet din mintea mea, adica, nu complet dar aproape de tot. Nu imi amintesc nimic din anul acela oribil. Mintea mea a lucrat cu putere, multumesc, si a izolat partea aceea a vietii mele. Nici nu vreau sa o caut.

Dar totusi, m-am uitat la the grudge, nu in intregime, pentru ca mi-am astupat urechile si mi-am inchis strans ochii la secventele mai traumatizante pentru mine. Si a fost relativ ok. Nu am avut probleme mai mari decat cateva secvente care imi mai sareau in cap, vrand sa ma sperie. Dar sunt mandra ca e ok, si nu au revenit chestiile.

Daca as fi incercat sa ma uit singura, as fi fost pierduta. Asa, stiam ca se mai uita cineva cu mine, si nu m-am simtit atat de amenintata. Sunt mandra  de mine.

Vedeti ce poate face stresul din om? Nu e bullshit ceea ce spun doctorii despre stres, cum ca e nesanatos si poate cauza caderi nervoase. E dureros de adevarat. Un timp, nimeni nu stia despre crizele mele, pe care le aveam si la scoala, am incercat sa ascund totul, pentru ca mi se pareau rusinoasa, cum naiba o chestie de 15 ani sa fie atat de speriata de ceva ce nici macar nu exista? Dar acum, pot sa vorbesc deschis despre asta. Si cred ca ma simt mai bine.

Acum nu am nici un fel de probleme cu filmele horror, cu nimic horror, poate sa se intample chiar in fata mea, nu ma inspaimanta nimic. De ce? Pentru ca halucinatiile si crizele din trecut mi-au aratat ca nu exista nimic mai oribil decat propria imaginatie suprasolicitata de stres si insomnie. A da, am fost si insomniaca timp de doi ani.

In regula, doar simteam nevoia sa impartasesc un secret bine ascuns.

Hmmm, apropo de filme horror, as vrea sa va recomand cateva, care mi s-au parut bune.

Candyman (numai primul)

Dead snow (cum zicea si darkjade, plus teribil de amuzant)

Deadgirl

The children

Gothica

The uninvited

Si cam astea imi sar in minte acum… M-am holbat la circa 1000 de filme horror anul asta, dar doar acestea mi se par oarecum bune. Dar, sa fi sinceri, nu prea se mai fac horroruri ca lumea… Din pacate. Cele vechi, ca Dawn of the dead, Day of the dead, I am legend… Cele clasice, ele merita vazute. Sau august underground mordum, Salo – 120 days  of Sodom, seria Guinea pig, Cannibal holocaust, Aftermath, dar aceastea nu sunt sigura ca le recomand, pentru ca sunt mult prea disturbing pentru o audienta normala. Filmele acestea din urma sunt mai mult pentru cei care urasc omenirea si pentru cei care chiar sunt insensibili sau au trecut prin destule. Sa nu cumva sa se uite cineva sub 18 ani, sau chiar peste dar nu e teribilist. Vorbesc foarte serios, oricine ar putea ramane marcat pe viata dupa vizionarea acestor filme, mai mult din cauza cruzimii prezentate. Dar, sunt filme bune. :>

p.s: ce departe am ajuns de la pizza! ^.^

Hazzee! iunie 16, 2009

Am terminat cu termopanele, arata chiar bine, dar tot imi sunt antipatice. Cred ca sunt u n pic statica la capitolul acesta. Oricum, cu ocazia asta, imi si redecorez camera, imi aranjez mobila si imi pun saltea pe jos in loc de pat, asa cum mi-am dorit intotdeauna! In sfarsit am ocazia sa fac totul perfect. Cu decorarea dulapului aproape am termina, arata ca un dulap din anii 80 cu casete si poze si decupaje peste tot, cu bucati de textile colorate si asa mai departe. Am mai lipit si cateva cduri pe-acolo, ca sa reflecte lumina in culori ciudate si frunze uscate! Am colaje din textile, scene din comics, desene animate pentru copii improvizate si toate prostiile. Acum voi mai pune cateva Garfielduri sau asa, frunze si arta de-a mea, ca sa fie totul asa cum imi imaginez. Stickere cu skateboard.ro, es, si asa mai departe, pagini goale colorate… De toate.

Dupa terminarea dulapului urmeaza peretele, adica trei pereti. Nu stiu cum le voi decora, dar un prim element este o panza din bambu pe care este pictata o casa traditionala chinezeasca, gen lacustra. Pe podea, peste mocheta obosita voi pune fasii de covorase si alte textile colorate, nu prea stridente, si voi antropomorfa totul. Ma refer la labe de pisica desenate… ) Cred. Probabil ca folosesc cuvantul antropomorf intr-un inteles absolut aiurea, dar si Bacovia a inventat cuvinte noi, nu? Eu de ce sa nu pot?

Oricum, imi place designul interior, iubesc designul interior de fapt, si imi face placere sa imi ocup timpul cu asta. Chit ca, in general, sunt lenesa si dezordonata, pot sa transform toate alea intr-o dezordine ordonata, cum fac si cu freza mea de doi lei, si asa imi iese ceva minunat de colorat, si uita mai, am facut si o rima, sau un fel de.

Infine, imediat imi incep lucrul.

Straight lights iunie 13, 2009

Buna ziua si bine v-am gasit sau pierdut pe dinozaura!

Cu o fericire imensa care domina atat in creier cat si in suuufletul meu neatins, va anunt ca a venit vacanta, coae! De parca nu v-ati fi dat seama… Oricum, tin sa precizez ca imi va fi greu sa ma obisnuiesc cu mai mult de 6 ore de somn. Greu dar placut.

Presupun ca voi, adica cei mai multi dintre voi, sariti in sus de bucurie, ca woaiss, gata scoala si chestii. Eu insa zic ca o sa imi fie dor de ea, oarecum.

Am terminat cu bine clasa a 10-a, 8.60, e ok. As fi vrut ceva peste noua, tocilara ce sunt, dar na, n-am reusit. Lasa ca anul viitor nu mai am chimie, mate, fizica, biologie… Am literatura universala, filozofie, film, civilizatie engleza si americana… si multa literatura si limba. Deci ma voi simti nemaipomenit la anu’. :d

Oricum, faza e ca m-am pregatit de distractie, oarecum, cu termopane. Mda, stau intr-o zona FOARTE linistita, nu vorbesc ironic, dar ei au nevoie de termopane ca sa izoleze totul… Okei. Imi distrug mie camera ca sa imi puna termopane. Eu nu-s moderna. Eu sunt oldschool. Termopanele nu imi plac.Prea ma izoleaza. Nu aud nici macar ciripitul pasarilor, care de cele mai multe ori imi place dimineata, fiindca mi se pare ca, daca, ciripesc pasarelele e vreme insorita si superba. Bine, nu-i asa, dar imi palce sa ma trezesc cu gandul ala. Ei bine, va dispretuiesc pentru ca mi-ati pus termopane.

Cel mai mult ma deranjeaza ca camera e plina de prostii si asa mai departe. Totul e acoperit cu cearsafuri albe, care imi induc o stare de neliniste.

Azi m-am hotarat sa strang totul prin camera si sa ma pis pe munca mesterului, chit ca imi place de batranel’, e dragut. Oricum, gata. Nici nu pot sa dorm ca lumea. Bip.

Mergem la Laguna Albastra cu clasa! Mergem la Vlahita cu clasa! Mergem la mare! Poate mergem la Praga! Poate mergem la tara! Mergem peste tot vara asta. Numai sa am banutii necesari. Dar ma rog, ne descurcam.

————————————————————————————————————————–

Ne descurcam, e frumos cand ne descurcam. Stiti, spuneam eu ca nu prea pricep la relatii de lunga durata, dar vad ca am invatat! Asta e mai mult un note to self… nu fi pesimista si adamista. Am invatat cuvinte noi cu sens nou, am invatat ca e fain sa nu mergi la biserica de serbare ci sa te duci la cafea cu diriga, nu de parca ar fi prima oara, dar am reinvatat si asta. Am mai invatat ca ciocolatei ii e frica de tunete si ca sunt frumoasa in felul meu absurd si cam comic. Am mai invatat ca poti sa te intelegi cu parintii tai doar daca lasi de la tine. Pacat ca trebuie sa lasi cam mult.

————————————————————————————————————————

Imi pare rau ca am neglijat blogul, dar chiar nu aveam nici chef, nici timp. Sper ca voi mai recupera cate un pic. Mi-am dat seama ca indie pop rocks on soma fm si asa mai departe, si ca probleme de spate se rezolva greu, sau deloc.

Vreau sa si plec cu toti pe munte, pe piatra mare sa vanam ursi si sa atarn iarasi de o stanca mult prea abrupta pentru mine. Uneori ma bucur ca am numai 40 de kile…

Oricum, la revedere pana la urmatoarea ideeee. Va las cu Ladytron – Runaway

Nu iunie 3, 2009

Scuze iar, depaaaarte stau de blog departe, deoarece scoala si deoarece fuck it I’m lazy si asa mai departe. Oricum, vara mi-e oarecum planificata, am mai inceput doua proiecte personale si asa, dar ok.

Vremea e ciudata si ma tem ca incalzirea globala a inceput acum 521 de ani. Am invatat la istorie ca the celts and romans au fost temelia britaniei si asa. Am creierul plin de istorie, de aici pana incolo, si m-am cam saturat de scoala, mai ales ca dorm si mai ales ca nu imi mai merge tastatura ca lumea. Inspiratia, pai, si ea se lasa asteptata, si toate alea. Oricum, merg la Vlahita cu colegii, merg si la concursuri de skate probabil, sa vedem ce si cum, adica eu sa ma bronzez oarecum si sa admir curu’ lu’ Fikaa, mai mergem si la mare si la soare, si la iarba (de-aia verde) and so the story goes on and on.

Imi analizez sentimentele si sentimentele imi spun ca radio schwarze welle e ok plus ca mi-e lene sa stau in picioare. In rest, azi si ieri, ieri si azi, m-am imbracat in jacheta de piele tare rock, si am fost “admirata” de multi. De ce se uita ciudat oamenii la mine cand port geaca aia? Put? Nu cred, e frig aici. Aseara puteam sa stau la lumina fulgerelor, dar am zis ca mai bine nu, imi stric celulele. Oricum sunt oarecum Disfigured ele, dar ma rog.

Oare cum va fi sa stau mai multe zile incontinuu cu Fikaa? Oare ma voi plictisi sau enerva? Nu cred. Merge bine intre noi. Va mai amintiti de Maselutza si de cat de mult tineam la chestie? Ei, se pare ca alea, sentimentele va sa zica, s-au cam inselat. Oare nu-s capabila sa “tin”? Pentru mult timp? Ei, nu-mi pasa. Infine, la scoala am iesit mai bine ca anul trecut, mult mai bine, chit ca semestrul asta iarasi mi-am luat o nota in minus la purtare. Evident, am chiulit prea mult.

Mai nou, sunt dezordonata peste limita, se vede si in scris. Capul meu e plin de prostii, mai rau ca domnu’ hell yeah, da’ oricum.

Nu stresez cu dezaxatul meu creier acum. Cand imi revin, scriu. Pana atunci au revoix? Ma rog, pa.