So late, so fucking late, so jazz, so nothing iunie 22, 2009

It’s too fucking late, si mie imi e somn de imi pica ochii in gura, dar totusi nu ma pot convinge sa ma cuibaresc in pat si sa ma las purtata de vise. Ah, visele. Lumea spune ca visele (alea de cand dormi) sunt bune, placute, sanatoase si asa mai departe. Dar oare sunt asa cand sunt prea vivide si nu dorm adanc din cauza lor? Nu-mi amintesc o noapte, o singura noapte in care sa fi dormit adanc, un somn odihnitor, relaxant, cum vedem in filme si citim in carti. Numai din cauza viselor. Vises non-stop, vivid, puternic, in viata. Ma poti trezi cu un simplu “psst” la orice ora, in orice zi, nu conteaza cat de obosita as fi fost inainte sa fi adormit. E exasperant, zic… De asta sunt eu mereu somnoroasa si obosita! Am incercat tot felul de chestii ca sa pot dormi linistita, ceaiuri, pastile, lapte caldut, toate… Nu merge. Nu sunt facuta pentru a dormi, pentru ca oricat as dormi (ca azi 11 ore), tot obosita as fi. Multumesc, viselor. Vreau sa zic ca, mai bine ma holbez la chestii cu adevarat frumoase, deep, undeep, shallow,  chestii, decat sa dorm cum dorm eu, adica ingust. Da, o sa-i zic a dormi ingust. Se potriveste.

As vrea sa stau pana rasare soarele, lumina aia rece, nelly the elephant, stiti voi, cu Parov Stelar in background, toate astea. E dificil sa ma mentin treaza pana atunci, dar o voi face, sper. Poate daca voi EXTENUATA, cu litere mari, accentuat, poate asa voi dormi macar putin mai adanc. Trebuie sa ma activez si sa fac ceva, sa imi inving lenea, am zis-o de multe ori, sunt constienta, dar ma automutilez sportiv, pasiv, ce sa-i zic, in propriul meu sens.

Fiecare om are un sens. Da, asta e. Fiecare om are un sens. Dar majoritatea sensurilor coincid, asimilarea in masa, asa-i zic, holbare in arhive, da-o dracu’. Ce sa fac.

Ma las purtata de cuvinte, cum o fac multi altii, scotand la iveala universul meu plicticos from time to time, gandindu-ma la importanta vietii. Figurina in mana cuiva? A mea. Stiti, cunoasteti, istoriile mele mult prea narcisiste si tiraniste, zic. Ar trebui sa ma obisnuiesc cu noua tastatura. Merge greu, sunt oarecum statica, uneori. Am mai zis asta? Mi se pare ca da. Trebuie sa iau lecitina, imi pierd memoria. O fi din cauza dependentelor mele? Nu, alea-s sanatoase. Hai, va rog eu, credeti ca iarasi vorbesc de droguri, hai!

Ca doar e la moda, sa te droghezi. HIgh e ceva in grup, ceva fashion, ceva hai sa ne dam tari in club, sa visam carusele, sa ne prefacem ca avem un trip superb, hai te rog. Ca doar e cool, in voga, ce puii mei. High… high e ceva linistit pentru mine, ceva in doi, sau intr-un cerc mai restrans, o stare de visare (placuta, nu ca visarea mea), ceva Jim Morrison, jazz, oldschool, ceva intr-o dupa, fara benzina, in mijlocul nimicului. High in doi, intinsi pe jos, fara sa ne atingem decat palmele, uitandu-ne la tavan si povestind mai sincer ca vreodata, euforie totala. Mentala… Nu in grup, douj’ de insi, urland ca nebunii, vaaaaaai,un circ, zboara scaunele si chestii asemanatoare, de tot cacatul. M-am plictisit sa tot aud chestiile astea. Mai zi-mi ceva, ceva nou, ca sa incercam cu totii, sa vedem cum e. Mai lasa-ma.

Intr-o camera ca a mea as vrea sa experimentez un “trip”. Da… are un aer. stiti, “aer”, aura, ma rog. Imi place enorm de mult cum am reusit sa o transform, cu cele mai mici ajutoare. Un colaj de amintiri, doar amintiri, ca sa imi mai cada lumina din cand in cand peste vre-o poza sau o ilustratie, si sa imi aduc aminte, sa zambesc. Etapele mele, viata mea, etapele vietii mele, intamplari mai mult sau mai putin importante, pentru mine sau pentru altii, rasarind dintre culori. E frumos. MISTOU.

Sa traim in viitor, in prezent sau in trecut? Cum e mai bine. Eu zic prezent, dar uite ca si eu ma mai afund in trecut, ma mai afund si in alte vieti, ma contopesc. Devin altcineva fara sa imi dau seama. Ma cred altcineva, si realizez cu greu ca nu sunt. Imi place cum lucreaza mintea, fara sa observ. Nu mai vreau sa dorm pana dupa-amiaza, nu mai vreau sa-mi irosesc ziua. Nu suport sa stau prea mult la soare, ma impacienteaza, dar o voi face, sa-mi incalc limitele.

Vecinii mei si-au luat un catelus corcitura mic mic mic, dulce, care arata ca o minge care bombane de colo-colo, dulce foc. Oare o sa il mai iubeasca cand va creste? Nu cred. Oamenii vor dulce dulce, mic mic mic… Pana cresc, ok, cand cresc, pa. Nu numai animalele. Mi se pare cruel. Eu imi iubesc pisica la fel de mult cum am iubit-o cand era cat jumatate din palma mea. Ea are opt ani, si inca o mai primesc pe furis in camera mea, sa doarma cu mine, chiar daca ai mei nu agreeaza chestia. Ziceam, cand e mic, ok, cand e mare, pa. Asa e si cu ea. Eu o iubesc necontenit, la fel, de opt ani. Chiar daca imi umple camera de par, si eventual de purici. Nu-mi prea pasa, o iubesc. Iubirea n-ar trebui sa aiba limite, nici a mea nu are. Si nu numai in cazul pisicii. Uite ca am facut-o de oaie, si am scris un post al naibii de lung, plictisitor pentru toti in afara de mine. Sau nu?

Ca un copil care cauta atentie, asa sunt si eu. Doar ca eu nu caut atentie, eu caut altceva. Eu ma cred neinteleasa, vreau sa rad ca lumea nu-mi intelege gandurile, gusturile. Oare vreau doar sa ma integrez pe undeva? Nu prea simti o nevoie patologica sa fiu asa. Cred ca pur si simplu sunt doar un pic pe invers… Nu sexual.

By the bridge you stand, hoist your face, lean in, let go… Toate alea.

Havoc 2, normal adolescent behavior, ceva tare, cuprinzator, desi la fel ca orice alt teen-movie, doar ca mai controversat. Tabu? Nu. Ciudat… Poate… Uneori simt nevoia sa aberez, doar ca sa realizez ceva.

Vezi?

Vreau sa ma ridiv asupra tuturor, asupra totului, dar uite-mi slabiciunea, nu singura. Poate ca ma atasez? In definitiv, o sa ne detasam… O sa fim ca florile, nevoie, pana se termina sezonul, dupa asta, ne luam la revedere, semintele in pamant, floarea in pamant, dar pe cai diferite, in legatura una cu alta, dorind sa ne amintim, sa fie asa si sezonul viitor, dar nu va fi, petalele vor fi inlocuite, si asa mai departe. Se arata oare un dram de pesimism in mine? Nu, nici eu nu ma cred. Bine, nici nu ma gandesc la viitorul meu, mi-e un pic groaza, bine, mi-e cam frica, terifiata ce sunt. Oricum, va fi ce va fi, c’est la vie, chestii.

Nu, nu, nu ma depresez, doar aberez aiurea. Iarasi nu sunt coerenta, folositi un bici va rog eu, doare mai intens. Unsprezece minute: durerea te duce la placerea suprema. Bullshit, da-o-n incoerenta. Puii mei. Hai sa o las balta, ma aiurez, mai ales cu muzica asta, ma duce pe alte meleaguri, nu ale mele. Ceva nou? Bring it on.

Buna dimineata, 3:22 am.

Cutting edge. iunie 16, 2009

Aseara am mancat pizza facuta de Mama lui Fikaa. Nimic interesant pana acum, doar ca voi nu stiti ce pizza extraordinara face Mama lui! Cred ca o pizza de aia imi binedispune toti porii de pe corp! Nu serios!

O experienta unica, asa as putea s-o numesc.

Tot aseara mi-am invins teama copilareasca si m-am uitat la the grudge 3 cu Fikaa. A fost oribil, inca mai vad secventele marcante. Sunt doua sequeluri, doua filme din toate filmele existente, de care imi e frica. Mai degraba alerg 30 de kilometri si fac 500 de flotari, sau ma torturez cu mancare proasta decat sa ma uit la ele. The grudge si The ring. Doamne, le urasc! Am avut traume de la the ring timp de trei ani, si nu mi-e rusine sa recunosc, ca inca dorm cu veioza aprinsa, in lumina care nu se poate numi nici macar difuza sau slaba din cauza filmului. Eram intr-o etapa proasta a vietii mele, acum patru ani, eram stresata, aveam probleme si aici si acolo si peste tot, eram suprasolicitata din toate punctele de vedere si filmul a declansat o reactie alergica, chimica, nu stiu, dar am avut un atac grav de panica, timp de cateva luni bune. Adica, in fiecare zi, seara nu puteam respira si aveam halucinatii tare urate, cu omuleti horror misunand pe langa pat, atingandu-mi picioarele. Timp de jumatate de ani am dormit cu mama si am refuzat sa raman singura in  casa, nici macar pentru cinci minute. Dar nu s-a oprit aici… Halucinatiile si atacurile m-au torturat, mi-au distrus un an, chiar mai mult din viata, intr-atat, incat au fost sterse complet din mintea mea, adica, nu complet dar aproape de tot. Nu imi amintesc nimic din anul acela oribil. Mintea mea a lucrat cu putere, multumesc, si a izolat partea aceea a vietii mele. Nici nu vreau sa o caut.

Dar totusi, m-am uitat la the grudge, nu in intregime, pentru ca mi-am astupat urechile si mi-am inchis strans ochii la secventele mai traumatizante pentru mine. Si a fost relativ ok. Nu am avut probleme mai mari decat cateva secvente care imi mai sareau in cap, vrand sa ma sperie. Dar sunt mandra ca e ok, si nu au revenit chestiile.

Daca as fi incercat sa ma uit singura, as fi fost pierduta. Asa, stiam ca se mai uita cineva cu mine, si nu m-am simtit atat de amenintata. Sunt mandra  de mine.

Vedeti ce poate face stresul din om? Nu e bullshit ceea ce spun doctorii despre stres, cum ca e nesanatos si poate cauza caderi nervoase. E dureros de adevarat. Un timp, nimeni nu stia despre crizele mele, pe care le aveam si la scoala, am incercat sa ascund totul, pentru ca mi se pareau rusinoasa, cum naiba o chestie de 15 ani sa fie atat de speriata de ceva ce nici macar nu exista? Dar acum, pot sa vorbesc deschis despre asta. Si cred ca ma simt mai bine.

Acum nu am nici un fel de probleme cu filmele horror, cu nimic horror, poate sa se intample chiar in fata mea, nu ma inspaimanta nimic. De ce? Pentru ca halucinatiile si crizele din trecut mi-au aratat ca nu exista nimic mai oribil decat propria imaginatie suprasolicitata de stres si insomnie. A da, am fost si insomniaca timp de doi ani.

In regula, doar simteam nevoia sa impartasesc un secret bine ascuns.

Hmmm, apropo de filme horror, as vrea sa va recomand cateva, care mi s-au parut bune.

Candyman (numai primul)

Dead snow (cum zicea si darkjade, plus teribil de amuzant)

Deadgirl

The children

Gothica

The uninvited

Si cam astea imi sar in minte acum… M-am holbat la circa 1000 de filme horror anul asta, dar doar acestea mi se par oarecum bune. Dar, sa fi sinceri, nu prea se mai fac horroruri ca lumea… Din pacate. Cele vechi, ca Dawn of the dead, Day of the dead, I am legend… Cele clasice, ele merita vazute. Sau august underground mordum, Salo – 120 days  of Sodom, seria Guinea pig, Cannibal holocaust, Aftermath, dar aceastea nu sunt sigura ca le recomand, pentru ca sunt mult prea disturbing pentru o audienta normala. Filmele acestea din urma sunt mai mult pentru cei care urasc omenirea si pentru cei care chiar sunt insensibili sau au trecut prin destule. Sa nu cumva sa se uite cineva sub 18 ani, sau chiar peste dar nu e teribilist. Vorbesc foarte serios, oricine ar putea ramane marcat pe viata dupa vizionarea acestor filme, mai mult din cauza cruzimii prezentate. Dar, sunt filme bune. :>

p.s: ce departe am ajuns de la pizza! ^.^

Leapsa llunga. Cu doi de l. (vreau…) martie 20, 2009

Am primit o leapsa de la Ana, leapsa dorintelor.  Deci, trebuie sa scriu ce vreau. Cate vreau, cum vreau. Sunt mult prea multe, si am sa le scriu, ca sa le contientizez si eu. Este ora 00:15 pe 19 martie, 2009.

Vreau:

1.  atatia bani, incat sa pot trai decenet, un pic peste decent, un pic in lux.

2.  sa ma mut din casa parintilor.

3.  sa nu mai am de-aface cu parintii deloc.

4. sa am un sistem audio tare cu care sa enervez vecinii in timpul inmormantarilor.

5. ca bunica sa moara. Se chinuie prea mult, sufera. Saraca… ( (

6. sa nu am de-aface cu probleme de sanatate, niciodata, ever again.

7. sa nu mai fiu nevoita sa port ochelari.

8. o multime de tatuaje, designul facut de mine la fiecare in mare.

9. un calculator superb, memorie minima de un terra, pentru muzica si jocuri.

10. sa inteleg chimia si matematica.

11. sa ma inteleg cu familia.

12. sa castig multe concursuri de literatura si istorie.

13. ca boul de colegu-miu, unul tampit rau, sa isi piarda coaiele intr-un accident stupid.

14. sa pot sta cu Fikaaaa mai mult.

15. sa fiu libera de tot.

16. sa am un loc de munca bine-platit.

17. sa fie iarna numai cand vreau, in rest: caldura mare!

18. sa fiu buna la un sport.

19. sa imi stea parul cum vreau cand vreau.

20. sa nu mai fiu antisociala cu persoanele noi.

21. sa am mai mult inspiratie.

22. sa am mai mult talent.

23. sa fiu vampir.

24. sa omor pe cineva just for fun.

25. sa alerg mult pentru ca ma urmareste o creatura mare si sa nu obosesc.

26. sa termin macar un joc fara sa trisez – pe calculator ma refer.

27. sa nu-mi mai fie antipatic numarul asta.

28. sa ma impac cu emoista si toti.

29. sa imi fac timp pentru prieteni.

30. sa fumez cat vreau, fara consecinte grave.

31. sa nu-mi mai moara animalele de companie.

32. sa fiu si mai optimista.

33. sa functioneze Secretul.

34. sa scriu citabil uneori.

35. sa merg la mare in mijlocul iernii, pentru ca nu am fost niciodata.

36. sa ies cu o medie de 10 la toate materiile.

37. sa pot tine pisicile in casa fara ca ele sa isi faca nevoile peste tot.

38. sa vad lumea prin ochii unui baiat.

39. sa nu mai am menstruatie.

40. sa nu mai urasc copii.

41. sa tac din gura cand trebuie.

42. sa nu mai mint atat.

43. sa fiu binedispusa mereu!!!!

44. un caiet care nu se termina.

45. sa gasesc o tema buna pentru dinozaura.

46. sa renunt la messenger odata.

47. ca ziua sa aibe 27 de ore si noaptea 30 de ore.

48. vreau sa mor repede, sa nu trec prin ceea ce trec batranii, mi se pare demn de mila.

49. sa incerc ceva nou.

50. sa ma distrez pana si la chimie.

51. sa ma pot pierde prvind pe geam.

52. sa nu imi mai fie frig.

53. sa nu mi se mai imbibe parul si hainele cu mirosul de bucatarie.

54. sa am chef de gatit mai des!

55. sa stau o saptamana intreaga cumparand fel de fel de chestii pentru mancaruri.

56. sa ii gatesc lui Fikaaaa.

57. sa ma imprietenesc cu o curva.

58. sa tin un scorpion adevarat in mana.

59. sa pot citi Goethe fara sa ma plictisesc.

60. sa nu mai vad cersetori si boschetari.

61. o cafea cu lapte si o rigara.

62. sa il am pe Fikaaa aici.

63. sa pot gandi limpede cand trebuie.

Este ora 00:30 si nu am terminat. Continui maine, acum ma duc sa dorm. Noapte buna si vise zbuciumate!

Ratatat – Seventeen Years

Mediocru. martie 3, 2009

Fiind sigur de faptul ca nu va pati nimic, a pasit inauntru. Ce ar fi putut pati langa ea? Niciodata nu l-a ranit in vre-un fel. Dar acum… e diferita. Trebuia sa ii spuna din timp ce este ea de fapt. Il durea ca i-a ascuns adevarul, dar nu putea renunta la minunata fiinta alaturi de care isi petrecuse intregul an.

A ajuns intr-o incapere plina de lumina purpurie, artificiala. In camera se aflau cateva canapele din piele si un taburet mov. Arata exact ca un separeu dintr-un bordel de doi bani. Simtea un miros puternic de tutun ud, amestecat cu fumul emanat de un betigas parfumat cu opiu, care fumega lenes pe podeaua uzata, cu un aer antic. A observat si covorul pufos din mijlocul camerei, tot mov. Nu isi daduse seama pana atunci, dar lumina venea de la un neon uzat, atarnat de tavan, in centrul camerei.

Cand era mic, tatal lui il dusese odata la un bordel sa se uite la dansatoarele exotice din camera de asteptare, pana isi termina el “afacerile”, cum obisnuia sa spuna. Pe atunci avea 12 ani si habar nu avea ce efect aveau femeile asupra barbatilor. Tatal lui era mafiot, cel putin asa se autointitula. Dar mai tarziu a aflat ca, de fapt, era doar un client al bordelului. La 12 ani, lui Deen i-a fost prezentata lumea celor necurati.

Camera era invaluita intr-o aura de cunoscut, familiar. Deen se gandea ca simte asa din obisnuinta. Dar stia ca nu era asa. Se simtea ciudat din cauza EI. De ce nu i-a spus de la inceput? Ar fi acceptat si ar fi avut timp sa se acomodeze cu traiul ei mai… ciudat. A inaintat in incapere pana cand a ajuns la o alta usa, purpurie.  Culorile incepeau deja sa il calce pe nervi.  Oare are nevoie de culoarea asta ca sa nu o vada altii in adevarata ei… forma? Sau forme…

Dincolo de usa, statea EA. Pe jos, cu picioarele incrucisate sub ea, adancita intr-o carte, cu tigara fumeganda in mana ei stanga. Era stangace. Nu l-a observat. In camera era o lumina simpla, galbena. Erau doua ferestre mari, dar erau acoperite de draperii gigantice, rosii. Se aflau in plina zi. Era trei dupa-amiaza. A tras cu ochiul in spatele perdelelor, afara era intuneric. Cum era posibil asa ceva? Deen a incercat sa nu se gandeasca la asta, pentru ca ar fi innebunit. Se uita in jur. In coltul stang al camerei era un birou, cu un monitor prea mic si cu un calculator bazaind. Scaunul era acoperit cu un cearsaf facut din mii de bucatele de material colorat. Boxele erau agatate undeva, cu fire invizibile ochiului liber, urla muzica. Pe jos era o saltea mare, care ar fi fost de ajuns pentru patru persoane. Langa saltea erau adunate mormane de carti, caiete, sticle de alcool goale, cescute de cafea pline cu cafea. Le simtea mirosul. Parfumul… Ii placea cafeaua cu rom. Pachetele goale de tigari ieftine erau frumos aliniate sub un geam. Erau minim 100 de pachete. Pe peretele din dreapta se afla o biblioteca gigantica, pana in tavan, plina ochi cu carti. Parca ascundea ceva in spatele ei… Nu conta. Langa Deen se mai afla un dulap mare plin cu hainele ei. Probabil cu toate accesoriile unei femei. In stanga lui era inca o usa, care ducea probabil in baie. Podeaua era alcatuita din parchet simplu, lipsit de luciu, covoare negre si mici, imprastiate peste tot. De fapt, ea statea pe un taburet. Restul mobilei era foarte viu colorata, frumoasa, cu un aer proaspat. Camera ei era frumoasa. Magnifica… Cam dezordonata, dar magnifica.

Deodata Deen simti ca era privit. Mereu simtea cand cineva era atent la el. Nici el nu stia cum, dar il intepa ceva in palma de fiecare data. Se uita furioasa la el. Taburetul de sub ea era negru. Cartea pe care o citea era  una fara coperta, tiparita cu litere colorate. Fiecare litera cu alta culoare. Cotorul cartii era plin de liniute facute cu pixul. Mereu facea asta. Tigara ii fumega pe jumatate moarta in mana, scrumiera era plina ochi. Nici nu i se vedea forma. Ciudat era ca, nu era plin de fum in camera.

Ea nu era “o fata din bordel”. Dar lui Deen ii era frica. Frica de moarte.

Strange encounter ianuarie 12, 2009

Scorpia cea rea a cucerit luema celor buni. Scorpia cea rea sta pe tron ca de obicei, si se relaxeaza, privind cum totul se darama in jurul ei, ea ramanand nevatamata si fericita in singuratatea ei.

Intr-o zi ea decide sa iasa afara, sa-si paraseasca regatul timp de un moment scurt. Se uita si vede toti oamenii cum se cearta, se bat intre ei, gandindu-se la cum sa o detroneze pe scorpie. Si nimeni nu o vede, ocupati de certuri si suferinta. Unul singur o observa si se uita lung la ea, ramanand perplex. Fostul rege al regatului, imbracat acum in zdrente si plin de julituri, dar zambitor si plin de speranta. Scorpia se opreste o secunda, se uita in ochii lui pret de o clipa scurta si isi continua drumul prin regat, prefacandu-se fericita si implinita. Regele ramane acolo, zambind dupa ea, spunand parca: “O sa vezi tu….” Dar scorpia il ignora, ignora de asemenea si durerea pe care o simte, regretul urat, dar isi continua drumul cu capul sus, planificand restul invaziei.

Pe drumul spre casa decide sa mai puna trei randuri de magie neagra in jurul ei si al castelului ei. Regele e plin de ura… si iubire.

Nepasarea o ia sub aripi pe scorpie, si o duce in culmile extazului teatreal.

Interpretati cum doriti. ianuarie 11, 2009

Piesa asta poate fi interpretata in multe feluri. Voi ce intelegeti, prietenii mei imaginari?

Vreau sa pleci. ianuarie 11, 2009

Din moment ce, prin uramre, din cauza ca, deoarece, in concluzie…

Un an nou, inca un inceput ratat, inca un an plin de prostii, inca cateva mii de evenimente mai mult sau mai putin breathtaking. Abia asteptam anul nou, dar acum imi doresc sa ma intorc in 2008. Cum trece timpul, simt cum se apropie responsabilitatea, nevoia de schimbare, maturitatea, munca, problemele. De ce ma preocupa intotdeauna chestiile astea, cand sunt o persoana carpe diem si d-astea? Ehh, se pare ca si eu am cateva defecte ireconciliabile. Infine, habar nu am ce inseamna.

Planuiesc sa fiu o eleva mai buna. Planuiesc sa nu mai fiu asa lenesa. Planuiesc sa imi provoc greata inspiratie. Vreau sa continui ce nici nu am inceput. Sau nu mi-am dat seama ca am inceput. Oricum, vreau sa continui.

E o nenorocire sa fii pe stop.

Am trecut granita dintre ani alaturi de colegi, prieteni si de Fika. Fika fiind colegutzul. Si-a castigat dreptul la un alt alter-ego. Alter-ego fiind Fika. Inca unul? De rev m-am distrat,  m-am simtit bine in general, dar tot nu inteleg ce le place unora la “baut exagerat de mult”. Nu e de mine. Eu imi cunosc limitele. Stiu ce imi place. Si NU imi place sa mi se faca rau din cauza bauturii in exces. Generatia hi5  o ia razna si mai rau. Si eu la fel.

Imi cer scuze pentru absenta inspiratie, pentru ca din cauza asta nu am mai scris.

Buze blondeeeee, buze blondeeeeee…

Haotic si aiurit. Creierul meu adica. Ar cam trebui sa ma duc sa invat. Si sa ma documentez. Sunt plictisita. In fiecare seara contemplez cu omuletii mei verzi, ce dracu sa facem? Cum sa ne prelingem peste lumea asta? Ei tot lenesi au ramas si in anul asta.

Sunt ironica, imi pare rau. Sunt satirica, imi pare rau. De fapt nu imi pare rau. Sunt antisociala, sunt rea si cruda. Si ce daca?

Vama Veche – Buze blonde

Leap. ianuarie 11, 2009

A city of dust, darkness and death is rising from beneath a world dead long ago. The cement streets reek of rotten flesh, fumes of dying people rising from underneath their once loved planet, they are all gone, except for those who feel the need to save the world so unworthy of their efforts. Species of dealers rise from beyond, giving out death to those who lurk in the darkness, searching for something that has never been there. The deathdealers stroll around the city of shadows. Tall buildings in ruin laugh at these false saviors who pray to a long dead god, asking for forgiveness, pleading him to rewind the apocalypse, giving back the life their ancestors had had long before. One last city, one last chance to change. The planet on which this city lies is stopping from its rotation, slowly killing everything that is of human nature, eradicating all forms of thought present in minds altered by the fumes of death. Bodies crumble under the wrath of the dealers, who come and take whomever they feel like. No bargains can be made, deals are forbidden and come with the demolition of the train of thoughts so small it hurts.

Shadows surround the city which reeks of nothing but death. Clowds have dissapeared decades ago, rain is no longer there, humans feed on the remains from the last century. They do not know how long they might survive, they have no hope left, except for this one creature, full of hatred, utterly powerful and disgustingly cruel. And it is the result  of stupidity among beings which were once humans. Dumb little creatures created their own reaper, whom is filled with death and ready to become leader of a new era, where every single survivor becomes it’s slave forever. Afterlife no longer exists, humans live like zombies controlled by the reaper, a frigment of imagination which became real when the rest of them fell apart.

Skyscrapers are falling to the ground, sinking in the black dust from within.

Altceva. decembrie 11, 2008

Iarasi mi-am schimbat interfata si cred ca am sa raman la asta. Ma reprezint un pic mai mult. Astept critici.

Am prieteni imaginari.  E ceva in neregula cu asta? Viata e doar o ironie a perfectiunii. Viata e tot ce inseamna imprefect. Prietenii imaginari iti imbunatatesc zilele. Ei te fac sa zambesti cand nu vrei pe nimeni langa tine. Ei sunt verzi, au coarne si vorbesc numai prostii. Sunt mici, si uneori ma terorizeaza. Alearga dupa mine si imi pun piedica pe strada. Ei nu imi vreau binele, si nu se prefac ca ar vrea-o. Ei imi spun pe fata ca nu le pasa de mine. Doar le place sa ma vada razand, pentru ca am un ras isteric care da spre amuzant. Ei fac tot ca sa se amuze si sa se simta bine. Tot ceea ce fac o fac pentru ei, ca sa fie ei ok. Sunt cei mai egoisti din lumea asta si oricare alta lume imaginara sau reala. Lor nu le pasa de altceva sau altcineva. Ei sunt perfecti. Nu au regrete. Ei imi tin companie si ma amuza. Ma “entertain”.  Ei imi sunt prieteni. Ei imi spun ce sa fac. Ei vor sa ma faca ca ei. La fel ca ei. Si e amuzant sa ii vezi batandu-se si razand aiurea, ca niste prosti. Ca niste prosti ce sunt. Oare? Ei aprecieaza apreciaza viata si se fac ca ploua cand gresesc. Ii doare fix in cot. Sunt prietenii mei imaginari, si sunt intruchiparea perfectiunii in corpuri fara tesut, fara sange si fara inima care sa pulseze aiurea si sa le creeze probeleme.

Oamenii mei verzi compun o armata. Armata dinozaura. Si armata dinozaura va veni si va va distruge pe toti. Va cuceri Pamantul si voi va veti supune ei. Armata dinozaura. Ar fi atotputernica si infinita. Ar fi apocalipsa in sine. Ar fi sfarsitul omenirii. Si ar fi condusi de mine, o tembela cu prieteni imaginari care viseaza sa cucereasca lumea. Ar fi frumos, credeti-ma! Ati avea paturi, chiuvete si egalitate. Nimic mai mult. Va descurcati voi.

Sunt antisociala si nu am ce face.  Sunt altceva. Sunt o entitate intr-o   entitate. Si voi toti sunteti in plus.

Pentru mine, toti sunt niste papausi, pe care le controlez asa cum vreau eu. Papusi reale, pe care pot sa le chinui. Pot sa imi vars toti nerviipe ele, facandu-le sa sufere. De mii de ori mai mult decat ar fi suferit in viata lipsita de mine. As fi comandantul suprem, comunist din cale-afara, fara constiinta, ca Ion, fara pic de regret. As rade de voi o eternitate si as bea vin singura, fumand o tigara din vremurile lui Ceasca, stand pe geam, cocotata acolo, uitandu-ma la iadul pe care l-am creat.Atat de frumos! Ati fi asa prosti…. ca niste maimute. Maimute urate. Nu… nu maimute. Ca fulgii de zapada care sunt deja molfaiti de ploaia de dupa. Ca florile ofilite din vaza de pe masa acoperita cu un ceasaf alb. Ca petele de mucegai de pe peretele camerei. Ca cutiile goale de langa pat. Pachetele goale si turtite de tigari gen Plugaru. Ca sticla goala de lichior de langa fotoliu. Cafea urata, apa chioara care miroase a fum. Ca aerul din camera, imbibat cu sunete prea goale de pian, cu fumul vesnic de tigara si cu mirosul diabolic de… omuleti verzi. Omuletii mei verzi au asaltat camera. Si se uita ciudat la mine. Imi spun ca trebuie sa plec. Sa plec cu ei. O sa cucerim lumea!!! In sfarsit a sosit timpul! Timpul nostru, omuletii mei dulci. O sa fim regi si regina. O sa fim stapani. O sa fim TOT si NIMIC. Toti o sa ne vada ca pe niste monstri. Care se inalta deasupra lor si ii controleaza fara pic de mila. Si noi radem. Si radem. Si radem. Si radem…

Omuletii verzi nu ma mai terorizeaza.

VnV Nation – Illusion

Orasul fantoma. septembrie 26, 2008

Orasul este invaluit de o ceata densa, grea, care atarna parca deasupra lui, ca si cum ar fi o cortina, ascunzand ororile de sub ea. Ploaia sta pe loc de saptamani intregi, picaturile cad neincetat de atunci. Un aer sumbru te copleseste din momentul in care pasesti in apropierea granitei acestui oras. II simti furia, ii simti frica, nesiguranta. Orasul este neajutorat, singur, oamenii care il populeaza l-au lasat in voia sortii. Sau cel putin asa se vede. Dar de fapt, toti oamenii din oras s-au intors impotriva lui. Nici macar unul dintre locuitorii sai, pe care i-a iubit cu atata suflet, pe care i-a ocrotit, nu ar vrea sa il ajute.

Este mijlocul toamnei, si orasul arata mai sumbru ca niciodata. Sta acolo, cu peretii lui goi, negri, fumurii… A avut mult de suferit de cand a ars totul. Aproape totul a ars din temelii. Nu se stie de unde a pornit focul…Se spune ca din casa familiei Mont. Familia Mont era o familie ciudata, ocolita de toti. II credeau nebuni. Ei erau doar excentrici. Sau… Nu se stie. Dar orasul a ars, si flacarile rosii, fumul negru si urletele… urletele oribile…au lasat in urma un ecou care nu va disparea niciodata. Cand depaseste cineva pragul acestui oras, va vedea si va auzi totul. Ca si cum ar asista la toate acele evenimente. Ca si cum s-ar intoarce in timp cu mii si mii de ani. Nimic nu poate fi schimbat in oras…Nimic. Multi au incercat, dar nici unul nu a reusit. Nici unul nu si-a putut invinge teama, groaza de necunoscut. Au incercat sa ajute… dar le depasea puterile. Si au lasat totul balta. Orasul innegri si innegri, un pic mai mult in fiecare zi. Locuitorii lui innegreau si ei, iis pierdeau intensitatea, devenisera niste umbre…umbre slabe ale existentei lor dinainte de Foc. Totul era bine inainte de Foc. Dar… Cand au vazut flacarile… si-au dat seama: s-a sfarsit. Totul s-a sfarsit. Nu erau flacari obisnuite… Emanau o rautate pura, fata de toti… Parca avea fiecare flacara, cat era ea de mica, ochi cu care se uita si ucidea toti care ii ieseau in cale. Fara mile.
Orasul a fost golit. Nu a mai ramas nimic. Absolut nimic… Nimic care ar avea esenta. Viata. Totul a murit, totul a innegrit,

Negru ca smoala…

Cerul, ploaia…

Orasul fantoma sta la marginea pamantului, si cu sufletul lui aproape disparut, aproape nimicit de intunericul ce vinw din interior, se uita in univers, cautand ceva, o licarire de ceva, care sa ii arate ca merita sa se duca acolo. Sa nu o fi facut pentru nimic… Trebuia sa fie totul bine. El asta voia. El asta a inteles. Ca o sa se duca acolo… unde totul straluceste si e colorat. Dar acum nu mai e asa sigur pe el. Si nici in stele acelea zambitoare nu mai crede. Nu mai poate sa creada. A distrus totul si ochii lui nu mai suporta peisajul pe care l-a creat. Mintea lui nu mai poate indura atata suferinta… Locuitorii retraiesc fiecare clipa in fiecare clipa si sunt chinuiti de o vraja care nu va putea fi rupta niciodata.

.