nicaieri, niciodata. septembrie 27, 2009

Deodata cu scoala a inceput si stresul si si raceala mea obisnuita de toamna, ca in fiecare an. Am destule proiecte personale sau nu de care va trebui sa ma ocup, sa ma apuc serios de treaba, sa ma autosatisfac la nivel profesional, si sa NU MAI CRESC! Peter Pan este idolul meu, el este singurul care nu va deveni niciodata adult, si il invidiez.

Intr-o luna implinesc si eu 18 ani, adulthood, open wide, I’m coming. Nu vreau, deja ma simt un pic diferita, percep lucrurile altfel, ma vad cu ochii unui copil, si stiti ce vad? O adulta, care este pe punctul de a-si uita copilaria, a uita toate prostiile pe care le facea fara sa fie judecata. Acum se judeca singura pentru ceea ce face. Si nu ii place deloc.

Am fost absenta de pe blog pentru ca am fost plecata, n-am avut chef, si n-am avut timp. Dar cel mai mare motiv totusi ramane ca nu am avut chef de scris pe blog. Cred ca nu mai simt nevoia sa ma exprim, sa imi impartasesc viata cu altii, nu mai vreau sa fiu citita deloc, vreau sa raman in anonimatul meu frumos. Sa fiu boema, oldschool, adulta.

Oare chiar vreau asta?

Sunt in clasa a 11-a si deja ma simt de parca as avea nenumarate responsabilitati. Am multe planuri pe care nu voi reusi sa le adeveresc… Suntem cu totii bazati pe bani.

Cred ca dinozaura va inceta sa fie un blog personal… va fi un blog de recenzii. Parola de la postul cu drogurile  legale este “password”, pentru cine este prea interesat. Desi imi asum cateva riscuri cu postul acela. Ma rog.

Imi place sa ma simt responsabila. Copila responsabila.

Old times iunie 22, 2009

Iarasi ne intalnim la ore prea tarzii, dar cred ca asta devine un fix de-al meu, asa, mai de vara. Aseara m-am culcat pe la cinci, am adormit cu greau si m-am trezit la doua, aproape. Am baut un litru de cafea, si hop la film si alte chestii, cand s-a mai racit vremea, afara, sa savurez “coma” de pendulum cu Fikaa si sa imi aduc aminte de serile petrecute in parc, cu o pereche de casti pentru doua persoane si… ca a fost frumos. Trebuie sa mai facem d-astea. E altceva. E ceva placut, placut de plictisitor. Plictissitor intr-un sens pozitiv, bun, ca lumea, etc.

Oricum, azi ma gandeam ca toti vrem sa fim recunoscuti, vrem sa fim vizibili, nu invizibili. Mai meditez, si imi scriu eseul deja existent in mintea altora, dar modificat conform mintii mele.

Acum nu prea am chef de scris, na, nu am si gata, asa ca nu voi scrie asa mult. Mai ales pentru ca taica-miu e acasa, si daca ma observa treaza, imi primesc portia de urlete. Chiar daca e vacanta, eu sunt obligata sa ma culc pe la 2… Ghinionul meu presupun. Asa ca prefer sa nu fac zgomot si toate alea, sa nu ma ambalez scriind, ca sa nu il trezesc. Dar voi vedea. Poate mai tarziu primesc si o doza de inspiratie.

Pa.

La multi ani cu intarziere! iunie 17, 2009

Dinozaura a implinit un an pe 14 iunie! Felicitari, pruncule.! Te-am crescut si hranit ca pe un copilas prost.

Nu-mi vine sa cred ca un an a trecut asa repede. Timpul ma sperie. Te urnesc spre viitor, prostuletule!

Cutting edge. iunie 16, 2009

Aseara am mancat pizza facuta de Mama lui Fikaa. Nimic interesant pana acum, doar ca voi nu stiti ce pizza extraordinara face Mama lui! Cred ca o pizza de aia imi binedispune toti porii de pe corp! Nu serios!

O experienta unica, asa as putea s-o numesc.

Tot aseara mi-am invins teama copilareasca si m-am uitat la the grudge 3 cu Fikaa. A fost oribil, inca mai vad secventele marcante. Sunt doua sequeluri, doua filme din toate filmele existente, de care imi e frica. Mai degraba alerg 30 de kilometri si fac 500 de flotari, sau ma torturez cu mancare proasta decat sa ma uit la ele. The grudge si The ring. Doamne, le urasc! Am avut traume de la the ring timp de trei ani, si nu mi-e rusine sa recunosc, ca inca dorm cu veioza aprinsa, in lumina care nu se poate numi nici macar difuza sau slaba din cauza filmului. Eram intr-o etapa proasta a vietii mele, acum patru ani, eram stresata, aveam probleme si aici si acolo si peste tot, eram suprasolicitata din toate punctele de vedere si filmul a declansat o reactie alergica, chimica, nu stiu, dar am avut un atac grav de panica, timp de cateva luni bune. Adica, in fiecare zi, seara nu puteam respira si aveam halucinatii tare urate, cu omuleti horror misunand pe langa pat, atingandu-mi picioarele. Timp de jumatate de ani am dormit cu mama si am refuzat sa raman singura in  casa, nici macar pentru cinci minute. Dar nu s-a oprit aici… Halucinatiile si atacurile m-au torturat, mi-au distrus un an, chiar mai mult din viata, intr-atat, incat au fost sterse complet din mintea mea, adica, nu complet dar aproape de tot. Nu imi amintesc nimic din anul acela oribil. Mintea mea a lucrat cu putere, multumesc, si a izolat partea aceea a vietii mele. Nici nu vreau sa o caut.

Dar totusi, m-am uitat la the grudge, nu in intregime, pentru ca mi-am astupat urechile si mi-am inchis strans ochii la secventele mai traumatizante pentru mine. Si a fost relativ ok. Nu am avut probleme mai mari decat cateva secvente care imi mai sareau in cap, vrand sa ma sperie. Dar sunt mandra ca e ok, si nu au revenit chestiile.

Daca as fi incercat sa ma uit singura, as fi fost pierduta. Asa, stiam ca se mai uita cineva cu mine, si nu m-am simtit atat de amenintata. Sunt mandra  de mine.

Vedeti ce poate face stresul din om? Nu e bullshit ceea ce spun doctorii despre stres, cum ca e nesanatos si poate cauza caderi nervoase. E dureros de adevarat. Un timp, nimeni nu stia despre crizele mele, pe care le aveam si la scoala, am incercat sa ascund totul, pentru ca mi se pareau rusinoasa, cum naiba o chestie de 15 ani sa fie atat de speriata de ceva ce nici macar nu exista? Dar acum, pot sa vorbesc deschis despre asta. Si cred ca ma simt mai bine.

Acum nu am nici un fel de probleme cu filmele horror, cu nimic horror, poate sa se intample chiar in fata mea, nu ma inspaimanta nimic. De ce? Pentru ca halucinatiile si crizele din trecut mi-au aratat ca nu exista nimic mai oribil decat propria imaginatie suprasolicitata de stres si insomnie. A da, am fost si insomniaca timp de doi ani.

In regula, doar simteam nevoia sa impartasesc un secret bine ascuns.

Hmmm, apropo de filme horror, as vrea sa va recomand cateva, care mi s-au parut bune.

Candyman (numai primul)

Dead snow (cum zicea si darkjade, plus teribil de amuzant)

Deadgirl

The children

Gothica

The uninvited

Si cam astea imi sar in minte acum… M-am holbat la circa 1000 de filme horror anul asta, dar doar acestea mi se par oarecum bune. Dar, sa fi sinceri, nu prea se mai fac horroruri ca lumea… Din pacate. Cele vechi, ca Dawn of the dead, Day of the dead, I am legend… Cele clasice, ele merita vazute. Sau august underground mordum, Salo – 120 days  of Sodom, seria Guinea pig, Cannibal holocaust, Aftermath, dar aceastea nu sunt sigura ca le recomand, pentru ca sunt mult prea disturbing pentru o audienta normala. Filmele acestea din urma sunt mai mult pentru cei care urasc omenirea si pentru cei care chiar sunt insensibili sau au trecut prin destule. Sa nu cumva sa se uite cineva sub 18 ani, sau chiar peste dar nu e teribilist. Vorbesc foarte serios, oricine ar putea ramane marcat pe viata dupa vizionarea acestor filme, mai mult din cauza cruzimii prezentate. Dar, sunt filme bune. :>

p.s: ce departe am ajuns de la pizza! ^.^

Fabula vietii… Led Zeppelin si copilaria ratata, tigara fumata si un titlu lung aprilie 19, 2009

M-am intors de la concurs miercuri, am mai savurat vacanta, ar fi trebuit sa stau acolo pana azi, dar nu am putut sa stau departe asa mult de Fikaa. Da, pe bune serios, am si eu suflet. Presupun.

La concurs fu fain, m-am distrat cu o prietena din copilarie, cu care mereu ma jucam de-a cainii si de-a demonii si de-a tomb raider si lara croft si d-astea. A fost frumossi foarte placut sa petrec un pic de timp de ea. Plus ca, cursa spre casa, in masina tatalui ei a fost bestiala. Omul acela STIE sa conduca. Si repede. E motociclist, la ce sa te astepti.

Ieri am aflat rezultatele, amandoua suntem la jumatatea clasamentului, adica 14 si 16 din 28 de concurenti din intreaga tara. Ceea ce nu e rau! Pentru o prima incercare. Sa speram ca vom mai avea placerea de a participa la concurs. Multe chestii gratis! :> ) Glumesc. Dar tot am primit multe chestii gratis. Chestii adica, carti, si d-astea.

In general, m-am distrat, chit ca concursul in sine a fost un pic dificil si mi-a cam intrecut abilitatile de maniaca. Dar a meritat, pentru simplul fapt ca mi-am putut aduce aminte de toate prostiile pe care le faceam cu Anita. Imi e dor de ea, mi-ar placea sa ne re-best-friends-uim. Dar… Stiti cum e. Distanta obtinuta… Cacat.

Cu parintii mai nou ma inteleg un pic mai bine, au inceput sa se obisnuiasca cu varsta mea. Si am monitor nou. Widescreen sau cum s-o chema. E placut sa vad de la o distanta mai mare de zece centimentri ceea ce scriu! ) Totusi exista un downside: nu prea am internet, ca de obicei (anul asta). Cei de la rds pot sa SUGA PULA, frumos spus. Toata reteaua e fututa, frumos spus. Toti avem probleme mai mici sau mai mari cu ei. Sa se duca sa si-o traga singuri.

Acum sunt numai cu bunicii mei acasa, si pot sa fumez linistita si sa beau fanta de portocale.

Urmeaza filmele la care m-am uitat.

Led Zeppelin – Babe I’m gonna leave you

Praf si pulbere. decembrie 17, 2008

Cand erai copil, nu iti dadeai seama, cat de mult te ditrezi tu de fapt, si cat de putine responsabilitati ai. Puteai sa faci orice voiai, in limitele bunului simt, fara a fi considerat iresponsabil. Puteai sa zici tot ce voiai, sa visezi la a fi actor, cantaret, pilot de curse…. Puteai sa vrei sa fii oricine… Nu iti spunea nimeni ca esti un prost si ca nu mai visa aiurea.
Copilaria ar trebui sa fie cea mai frumoasa perioada a vietii oricarui om, o perioada plina de vise stupide, de rasete si zambete, de intelegere, de compatimire copilareasca, de naivitatea aceea pe care o aveam cu totii. Sau ar fi trebuit sa o avem. Unii nu sunt asa norocosi ca noi. Unii nu au parte de copilarie. Unora li se iau oportunitatile de a fi copilas tembel din prima. Nu sunt lasati sa evolueze dupa cum le sta in natura. Parintii tampiti vor ca copii lor sa se nasca mai maturi ca ceilalti, mai destepti ca restul, sa fie exceptionali, sa fie genii. Au si ei motivele lor, vor un trai mai bun decat or fi avut ei, dar totusi ei nu isi dau seama ca astfel strica viata acelui copil. Luandu-i dreptul la copilarie, il fac sa evolueze ca si cum ar fi sarit peste cea mai importanta etapa a vietii sale. Copilul este cea mai receptiva fiinta, si el retine tot ce i se spune, tot ce vede si tot ceea ce i se face sau tot ce face el. Sau tot ce este indrumat sa faca. Prin urmare, el este enorm influentat de parintii sai, iar daca acestia nu ii dau vise, nu ii dau iubire, afectiune, copilul va ramane marcat pe vecie, si nu neaparat in subconstient. El va ajunge un batranel cu experienta de viata, la 20 de ani. Va ajunge sa dispretuiasca copii in general, pentru ca el nu a avut ce unii dintre ei au.

Dragi parinti, nu faceti greseala de a incerca sa va maturizati copilul, sa ii trasati limite in ale imaginatiei. Nu incercati sa ii spuneti cat de stupide sunt ideile lui. Lasati-l sa traiasca.

Pianista. octombrie 30, 2008

Aveam vreo sase ani, sau chiar mai putini, nu mai tin minte, stau prost la capitolul “memorarea numerelor”. Mama m-a pus sa ma duc la cursuri de pian. La inceput, imi placea sa invat toate chestiile alea, notele alea de pe parituri, sa imi misc degetele atat de gratios, sa fac incalzirea intr-o ora, chiar mai mult… Aveam timp. Aveam timp sa fac orice la varsta aia. De doua sau trei ori pe saptamana ma duceam la o batranica dulce dulce dulce, pe care o iubeam. Statea in schei, avea o casa frumoasa, si avea o colivie improvizata, pentru pasarelele infometate. Mereu ma minunam ce fel de mancaruri facea pentru pasarele. Iubea pasarile.

Ma certa mereu, ca nu imi invatam notele… Nu le stiam. Pur si simplu nu puteam sa le tin minte. Cand cantam o melodie, o stiam pentru ca imi aduceam aminte unde imi puneam degetul. Nu pentru ca stiam ca ala e un sol sau un re sau un do nu stiu de care. Le invatam asa, dupa miscarea mainilor mele. Si imi placea. Le invatam repede. In schimb, la incalzire, cand imi spunea pe ce sa apas, eram bata. Si m-am plictisit. Si imi pare enorm de rau ca m-am plictisit. Trebuia sa stau si sa ma chinui la pianul ala, pentru ca, acum imi dau seama, ma relaxa. Acum, dupa o zi de scoala greau, sa dupa o betie cu sk8er, m-as fi pus frumos la pian, si as fi cantat. Si cantat. Si cantat.

M-am dus la cursuri timp de sapte ani. Si nu am reusit sa invat cum trebuia. De asta m-am plictisit. Dar acum imi dau seama, ca daca aveam destula vointa in mine, reuseam. Poate acum as fi fost la vreun concert de prin Irlanda, cantant melodii irlandeze la pian. Ciudate, stranii, norvegiene, mistuitoare, cutremuratoare. Si mi-as fi dat tot sufletul si toata pasiunea pianului din fata mea. Melodiilor pe care le cantam. As fi fost artista. Dar uite ca nu sunt. Nu a fost sa fie. Acum ascult Chopin cu placere, si incerc sa ma relaxez, sa imi aduc aminte cum cantam EU Chopin la pian. Si cat de frumos cantam. Chiar si cand greseam, mi se parea ca era frumos. Ehh, viata asta.