…asculti muzica, la casti. Au nu am mai aavut parte de chestia asta de o saptamana, pentru ca castile mele sunt la reparat, mi-am sutit firele. Si habar nu aveti ce tristete ma copleseste cand MERG pe STRADA, FARA MUZICA.
Mai ales cand gasesc melodii ca astea, pecare le-as asculta non-stop, stiti ce-i aia non-stop ma? Deci asa vreau eu sa ascult melodia asta. Pa.
Mda, m-am trezit prea tarziu azi, la trei. Aseara voiam sa scriu ceva, ceva care mi se parea frumos la ora aia, dar a intervenit ceva, somnul lenea si telefonul, si nu am mai postat nimic din pacate. Dar oricum, era ceva siropos… Oarecum.
Ok, m-am trezit tarziu, am dormit prea mult si iarasi ma simt obosita, am dormit ingust. Mi-am recitit unele posturi, m-am holbat pe blog, pe al meu, pe alte bloguri, am adoptat google reader si mi-am dat seama ca imi place dinozaura, imi place cum scriu. Poate ca pare naspa sa spun asta, dar… e adevarat. Nu imi place pentru ca am scris eu. Imi place pentru cum a iesit. Oricum, azi am blogarit toata ziua, m-am uitat pe-ici, pe-colo… Imi place blogosfera underground, cei necitit, cei care nu scriu pentru trafic… Blogurile mai muuuuult mult mai muuuult personale.
In ultimele zile, am venit acasa pe jos cu Fikaa, cu sk8-ul. E amuzant sa incerce cineva sa te invete sa te dai pe placa la ora 2 noaptea, cand picura afara dar totusi e cald. E frumos sa stai aiurea in fata portii sa fumezi si sa nu iti vina sa intri in casa pentru inca o saptamana jumate de secol. E frumos cand esti atasat de cineva sau ceva, la o chestie de plus, nu conteaza. Eu inca dorm cu catelul meu de plus pe care l-am primit de la teatrul la care lucreaza maica-mea, cand aveam vreo trei anisori. DA!Inca dorm cu plusul ala. Si ce daca? Nu imi place sa dorm fara sa imi incolacesc bratele in jurul a ceva. Prefer CINEVA in loc de ceva, dar cand nu-i posibil, nu-i bai, Pooch e langa mine si ma iubeste si el. Si ce daca sunt copilaroasa?
Nu conteaza, in fine, voi pleca cu Fikaape undeva prin Harghita si o sa fie fain. Imi place sa stau in casa cand ploua, dar nu imi place cand soarele e afara si eu stau aiurea ca o papusa fara-un picior. E aiurea. Dar oricum, soare, vino la mineee! Te rog frumos.
Acum e soare si ma bucur, si imediat ma duc sa fac dus, daca nu imi va fi prea lene, ceea ce nu o sa se intample.
Ei, ma las de scris, nu merge acum. Desi as fi vrut sa mearga. Pa.
Ploua si ploua si tuna si fulgera. Aseara cerul era complet luminat din 5 in 5 secunde, fara ploaie, fara tunet, doar fulgere. Si eu eram pe strada, intr-un cartier in care fulgerele sunt un pericol iminent, pe bune. Azi m-am trezit cu aceeasi durere de cap cu care m-am culcat aseara, plus o durere de stomac din cauza ca nu am mancat aseara si toate alea.
As vrea sa scriu ceva plin de intelesuri, ceva care sa ma inspire atat pe mine, cat si omuletii verzi, care incetul cu incetul isi inving teama, si se intorc la mine, unul se aseaza pe umarul meu stang, si se holbeaza la monitor, imi spune ca scriu nonsensuri. Da, mersi, omuletule, esti un dulce. Restul se incovoiaza pe jos, si mi-au furat un lucky strike, si il rontaie. Sunt amuzanti, nu le place gustul raw al tutunului. Cred ca imi aprind si eu una. o tigara. Omuletii apar de obicei cand sunt bine-dispusa si asa mai departe. Dar acum nu sunt deosebit de happy. Din cauza vremii presupun. Si a durerii de cap, care da, inca e aici. O sa-i rog pe astia sa imi extirpeze creierul, asa un pic. Ce insaemna a extirpa? Nu conteaza. Puii mei.
Iarasi domina haosul in camera mea “designer made”. La naiba!
Ma ocup de filme, de citit, m-am uitat la Angels and Demons, la Girl, interrupted, la Christiane F., la Trainspotting. Inca citesc Murakami, albastrul ala nemarginit, mai degraba haotic. Oricum, citesc si lumea Sofiei, invat filosofie pentru la anu’.
Pot sa ma distrez in orice imprejurari. Cred ca ar trebui sa ma duc sa fac un dus, imediat plec.
Am primit o recomandata de la bilbioteca. Sunt in intarziere cu doua carti, inca din noiembrie. Am uitat ca sunt carti de la biblioteca. Iarasi o amenda usturatoare. Imi detest memoria uneori. De cele mai multe ori de fapt. Cred ca fumez prea mult.
“Statea pe banca si se uita la oamenii care treceau pe langa el. Avea o basca, din vremuri de mult apuse, si asculta muzica de la walkman. Probabil are si o masina a timpului.”
Ma dau batuta.
Pa.
Vreau sa vorbesc, iarasi de dependenta mea, dar nu cea de tigari, sau de alte substante, nu nu. Vorbesc de dependenta de muzica, care este cea mai solicitanta dintre toate, dar nu si costisitoare. Nuzica este cea de care am nevoie in doze mai mari si mai mari pe zi ce trece. Daca stau fara ea, imi pierd vlaga si sunt surescitata. Ei bine, nici chiar asa, doar ca aseara, c
and veneam acasa, am venit pe jos vre-un sfert de ora. Si imi uitasem mp3-ul la Fikaa. De obicei cand merg pe jos, in special noaptea, ascult muzica la maximum si ma cam izolez de lumea din jurul meu, pentru ca ea ma dispera pe timpul noptii. Asa, niciodata nu aud sunetele discotecilor, manelele masinilor, urletele cocalarilor, nici masinile care trec, nimic. Ma pierd in muzica, un high lung, care ma desprinde de lumea realitatii, si ma duce pe un val in sus, sau in jos, depinzand de continutul dozei. Zbor sau sunt la pamant, zambesc sau marai… Orice vreau, imi pot provoca cu ajutorul muzicii.
Si aseara…. mi-am uitat mp3-ul. A fost oribil, cum nu sunt obisnuita, sunetele, toate, ale orasului, m-au luat pe neasteptate. Ma simteam mult prea legata de aici si acum, numai ca intr-un sens strict material si sonor. Si asta nu imi place. Nu puteam fi decat atenta la ce se intampla in jurul meu, pentru ca mereu ma deranjau unele sunete la care nu ma asteptam, si ca sa fiu sincera, nu ma asteptam la nici macar un sunet, m-au luat pe nepregatite toate. Nu imi place, muzica e dependenta mea cea mai grava, cea mai permanenta, sper!
Nici tigara nu mi-a mai picat bine in mijlocul noptii fara muzica. M-am simtit un pic jalnic. 
)
M-am intors de la concurs miercuri, am mai savurat vacanta, ar fi trebuit sa stau acolo pana azi, dar nu am putut sa stau departe asa mult de Fikaa. Da, pe bune serios, am si eu suflet. Presupun.
La concurs fu fain, m-am distrat cu o prietena din copilarie, cu care mereu ma jucam de-a cainii si de-a demonii si de-a tomb raider si lara croft si d-astea. A fost frumossi foarte placut sa petrec un pic de timp de ea. Plus ca, cursa spre casa, in masina tatalui ei a fost bestiala. Omul acela STIE sa conduca. Si repede. 
E motociclist, la ce sa te astepti.
Ieri am aflat rezultatele, amandoua suntem la jumatatea clasamentului, adica 14 si 16 din 28 de concurenti din intreaga tara. Ceea ce nu e rau! Pentru o prima incercare. Sa speram ca vom mai avea placerea de a participa la concurs. Multe chestii gratis! :> ) Glumesc. Dar tot am primit multe chestii gratis. Chestii adica, carti, si d-astea.
In general, m-am distrat, chit ca concursul in sine a fost un pic dificil si mi-a cam intrecut abilitatile de maniaca. Dar a meritat, pentru simplul fapt ca mi-am putut aduce aminte de toate prostiile pe care le faceam cu Anita. Imi e dor de ea, mi-ar placea sa ne re-best-friends-uim. Dar… Stiti cum e. Distanta obtinuta… Cacat.
Cu parintii mai nou ma inteleg un pic mai bine, au inceput sa se obisnuiasca cu varsta mea. Si am monitor nou. Widescreen sau cum s-o chema. E placut sa vad de la o distanta mai mare de zece centimentri ceea ce scriu! ) Totusi exista un downside: nu prea am internet, ca de obicei (anul asta). Cei de la rds pot sa SUGA PULA, frumos spus. Toata reteaua e fututa, frumos spus. Toti avem probleme mai mici sau mai mari cu ei. Sa se duca sa si-o traga singuri.
Acum sunt numai cu bunicii mei acasa, si pot sa fumez linistita si sa beau fanta de portocale.
Urmeaza filmele la care m-am uitat.
Led Zeppelin – Babe I’m gonna leave you
Am primit o leapsa de la Ana, leapsa dorintelor. Deci, trebuie sa scriu ce vreau. Cate vreau, cum vreau. Sunt mult prea multe, si am sa le scriu, ca sa le contientizez si eu. Este ora 00:15 pe 19 martie, 2009.
Vreau:
1. atatia bani, incat sa pot trai decenet, un pic peste decent, un pic in lux.
2. sa ma mut din casa parintilor.
3. sa nu mai am de-aface cu parintii deloc.
4. sa am un sistem audio tare cu care sa enervez vecinii in timpul inmormantarilor.
5. ca bunica sa moara. Se chinuie prea mult, sufera. Saraca… 
( (
6. sa nu am de-aface cu probleme de sanatate, niciodata, ever again.
7. sa nu mai fiu nevoita sa port ochelari.
8. o multime de tatuaje, designul facut de mine la fiecare in mare.
9. un calculator superb, memorie minima de un terra, pentru muzica si jocuri.
10. sa inteleg chimia si matematica.
11. sa ma inteleg cu familia.
12. sa castig multe concursuri de literatura si istorie.
13. ca boul de colegu-miu, unul tampit rau, sa isi piarda coaiele intr-un accident stupid.
14. sa pot sta cu Fikaaaa mai mult.
15. sa fiu libera de tot.
16. sa am un loc de munca bine-platit.
17. sa fie iarna numai cand vreau, in rest: caldura mare!
18. sa fiu buna la un sport.
19. sa imi stea parul cum vreau cand vreau.
20. sa nu mai fiu antisociala cu persoanele noi.
21. sa am mai mult inspiratie.
22. sa am mai mult talent.
23. sa fiu vampir.
24. sa omor pe cineva just for fun.
25. sa alerg mult pentru ca ma urmareste o creatura mare si sa nu obosesc.
26. sa termin macar un joc fara sa trisez – pe calculator ma refer.
27. sa nu-mi mai fie antipatic numarul asta.
28. sa ma impac cu emoista si toti.
29. sa imi fac timp pentru prieteni.
30. sa fumez cat vreau, fara consecinte grave.
31. sa nu-mi mai moara animalele de companie.
32. sa fiu si mai optimista.
33. sa functioneze Secretul.
34. sa scriu citabil uneori.
35. sa merg la mare in mijlocul iernii, pentru ca nu am fost niciodata.
36. sa ies cu o medie de 10 la toate materiile.
37. sa pot tine pisicile in casa fara ca ele sa isi faca nevoile peste tot.
38. sa vad lumea prin ochii unui baiat.
39. sa nu mai am menstruatie.
40. sa nu mai urasc copii.
41. sa tac din gura cand trebuie.
42. sa nu mai mint atat.
43. sa fiu binedispusa mereu!!!!
44. un caiet care nu se termina.
45. sa gasesc o tema buna pentru dinozaura.
46. sa renunt la messenger odata.
47. ca ziua sa aibe 27 de ore si noaptea 30 de ore.
48. vreau sa mor repede, sa nu trec prin ceea ce trec batranii, mi se pare demn de mila.
49. sa incerc ceva nou.
50. sa ma distrez pana si la chimie.
51. sa ma pot pierde prvind pe geam.
52. sa nu imi mai fie frig.
53. sa nu mi se mai imbibe parul si hainele cu mirosul de bucatarie.
54. sa am chef de gatit mai des!
55. sa stau o saptamana intreaga cumparand fel de fel de chestii pentru mancaruri.
56. sa ii gatesc lui Fikaaaa.
57. sa ma imprietenesc cu o curva.
58. sa tin un scorpion adevarat in mana.
59. sa pot citi Goethe fara sa ma plictisesc.
60. sa nu mai vad cersetori si boschetari.
61. o cafea cu lapte si o rigara.
62. sa il am pe Fikaaa aici.
63. sa pot gandi limpede cand trebuie.
Este ora 00:30 si nu am terminat. Continui maine, acum ma duc sa dorm. Noapte buna si vise zbuciumate!
Ratatat – Seventeen Years
E dimineata devreme, adica 11, si sunt bolnava din nou. Dar uite! Aseara m-am uitat la Dead Like Me si am ramas masca de cat de frumos a fost filmul. Din cate stiu, exista si un serial… Dar nu am vazut niciodata vre-un episod. Ce vreau eu sa zic, filmul acesta te invata ceea ce va zic eu de atatea ori: Carpe Diem, ca oricum o sa mori. A fost frumos filmul, m-a acaparat, mi-a placut, a fost original. Plus, am auzit o melodie exceptionala:
Metisse – Boom Boom Ba (ascultati-o, e fascinanta)
Sa va spun despre ce e vorba in film? Ok. In urma cu cinci ani, George Lass a murit in imprejurari stupide si amuzante. Aceasta tanara a fost una care nu se prea intelegea cu mama si cu sora ei. De fapt, nu se intelegea deloc. Era o tanara antipatica, cam proasta. Acum, ea este un Grim Reaper. Impreuna cu inca trei reaperi, ea isi traieste viata moarta printre cei vii. Doar ca… in alt trup. Ei sunt obligati sa ajute mortii “proaspeti” si sufletele lor, sa ajunga unde trebuie, adica in Rai.
George este multumita cu “viata” ei si asteapta cu nerabdare sa treaca si ea pe partea cealalta. Dar lucrurile se complica cand cei patru invata sa traiasca. Si se complica si mai mult cand George incearca sa isi ceara scuze de la sora sa.
Un film bun, sincer. Poftit trailer si poster.
Vizionare placuta.
Nu am mai postat de mult si cred ca e timpul sa vin cu ceva noutati. Prin noutati, ma refer la muzica, cel putin acum. Am descoperit-o iarasi pe Emilie Autumn, m-ami ndragostit de ea. Am ascultat mult rock si alternative si sunt obsedata de Hot Chip. In momentul de fata, imi este foarte somn, incredibil de somn. Azi nu am fost nevoita sa ma duc la scoala, caci facem curatenie, si am ales sa ma duc mai bine la sfarsitul anului scolar in loc de azi. Asa ca am dormit pana pe la 12, adica pana la pranz. Si e magnific. Dupa ce nu dormi mai mult de 5 ore timp de trei saptamani, o noapte de joi bine dormita e raiul insisi. Si saptamana viitoare, vacanta. Si o sa fie tare rau de tot. 
Deci muzica.
Emilie Autumn
Misery Loves Company -
Opheliac -
Gothic Lolita -
Poni Hoax
Antibodies -
Hot Chip
One Pure Thought -
Over and Over -
Out at the Pictures -
Ready for the Floor -
PsychoFreud
Mary -
Conqueror -
Enjoy! Sper sa va placa. Chiar merita ascultate, asa ca sa nu va fie lene sa asteptati sa se incarce. Muzicile astea ma binedispun. Pe voi nu?
Scorpia cea rea a cucerit luema celor buni. Scorpia cea rea sta pe tron ca de obicei, si se relaxeaza, privind cum totul se darama in jurul ei, ea ramanand nevatamata si fericita in singuratatea ei.
Intr-o zi ea decide sa iasa afara, sa-si paraseasca regatul timp de un moment scurt. Se uita si vede toti oamenii cum se cearta, se bat intre ei, gandindu-se la cum sa o detroneze pe scorpie. Si nimeni nu o vede, ocupati de certuri si suferinta. Unul singur o observa si se uita lung la ea, ramanand perplex. Fostul rege al regatului, imbracat acum in zdrente si plin de julituri, dar zambitor si plin de speranta. Scorpia se opreste o secunda, se uita in ochii lui pret de o clipa scurta si isi continua drumul prin regat, prefacandu-se fericita si implinita. Regele ramane acolo, zambind dupa ea, spunand parca: “O sa vezi tu….” Dar scorpia il ignora, ignora de asemenea si durerea pe care o simte, regretul urat, dar isi continua drumul cu capul sus, planificand restul invaziei.
Pe drumul spre casa decide sa mai puna trei randuri de magie neagra in jurul ei si al castelului ei. Regele e plin de ura… si iubire.
Nepasarea o ia sub aripi pe scorpie, si o duce in culmile extazului teatreal.
Din moment ce, prin uramre, din cauza ca, deoarece, in concluzie…
Un an nou, inca un inceput ratat, inca un an plin de prostii, inca cateva mii de evenimente mai mult sau mai putin breathtaking. Abia asteptam anul nou, dar acum imi doresc sa ma intorc in 2008. Cum trece timpul, simt cum se apropie responsabilitatea, nevoia de schimbare, maturitatea, munca, problemele. De ce ma preocupa intotdeauna chestiile astea, cand sunt o persoana carpe diem si d-astea? Ehh, se pare ca si eu am cateva defecte ireconciliabile. Infine, habar nu am ce inseamna.
Planuiesc sa fiu o eleva mai buna. Planuiesc sa nu mai fiu asa lenesa. Planuiesc sa imi provoc greata inspiratie. Vreau sa continui ce nici nu am inceput. Sau nu mi-am dat seama ca am inceput. Oricum, vreau sa continui.
E o nenorocire sa fii pe stop.
Am trecut granita dintre ani alaturi de colegi, prieteni si de Fika. Fika fiind colegutzul. Si-a castigat dreptul la un alt alter-ego. Alter-ego fiind Fika. Inca unul? De rev m-am distrat, m-am simtit bine in general, dar tot nu inteleg ce le place unora la “baut exagerat de mult”. Nu e de mine. Eu imi cunosc limitele. Stiu ce imi place. Si NU imi place sa mi se faca rau din cauza bauturii in exces. Generatia hi5 o ia razna si mai rau. Si eu la fel.
Imi cer scuze pentru absenta inspiratie, pentru ca din cauza asta nu am mai scris.
Buze blondeeeee, buze blondeeeeee…
Haotic si aiurit. Creierul meu adica. Ar cam trebui sa ma duc sa invat. Si sa ma documentez. Sunt plictisita. In fiecare seara contemplez cu omuletii mei verzi, ce dracu sa facem? Cum sa ne prelingem peste lumea asta? Ei tot lenesi au ramas si in anul asta.
Sunt ironica, imi pare rau. Sunt satirica, imi pare rau. De fapt nu imi pare rau. Sunt antisociala, sunt rea si cruda. Si ce daca?
Vama Veche – Buze blonde
Majoritatea oamenilor accepta ideile preconcepute ale societatii mult prea conservatoare. Spiritul de turma domina majoritatea personajelor din rangul mai de jos al societatii. Ideile noi sunt luate la sictir si respinse fara a le lua importanta in considerare. O ideea care ar putea fi buna este respinsa fara a fi inteleasa sau fara a se gandi asupra posibilatilor ei. O persoana care difera de ceilalti, care are alte teorii asupra vietii nu este acceptata in societate, este considerata un outsider, o persoana care nu are ce cauta pe lumea aceasta. Foarte rar se intalnesc specimene care sa aibe indeajuns de mult forta pentru a-si pune ideile in valoare, pentru a se ridica dela sol, a se ridica asupra valorilor exagerate ale societatii.
Cei mai multi nu isi dau seama cand si cum se iau dupa ideile celorlalti. Dar majoritatea asta fac. Tind sa cred ca TOTI facem asta. Toti simtim nevoia de a avea ceva in comun cu cineva. De a fi asemanatori cu totii. Daca nu ne simtim cel putin asemanatori, ne simtim aiurea. Am trecut si eu prin experiente asemanatoare, dar minore… Conteaza ca am trecut si eu prin asta. Nevoia de asemanare a devenit o trasatura cronica a omului, si a vietii in general. Toti isi ghideaza viata dupa aceleasi tendinte. Excentricii, si ei la fel. Da, si ei. Din moment ce sunt mai multi care se aseamana. Sunt poate triburi minuscule… Sa ii consideram asa. Dar in general, toti suntem la fel. Sau la asta se asteapta societatea. Sa fim la fel. Pentru ca asa o multime este mai usor de controlat. Faci o persoana sa creada in ceea ce spui tu, si el continua sa faca asta cu restul membrilor grupului sau. Si asa se raspandeste totul, ca o boala. Si asa se ajunge la controlarea intregii populatii de catre fortele societatii oarbe.
Libertinii, cei care contrazic, cei care isi ghideaza vietile si actiunile in functie de absolut propriile convingeri… Ei sunt distrusi. Distrusi prin mai multe feluri. Nu intru in detalii, deja o dau in paranoia.
Ceea ce conteaza: Indrazniti sa fiti diferiti! Indrazniti sa spuneti nu trendului, spiritului de turma. Indrazniti sa aveti propriile idei. Indrazniti sa ii infruntati pe “restul”.
Aberez si eu uneori. Dar poate exista si un inteles. Poate scriu fabule mai handicapate. Nu stiu. Dar inspiratia imi vine la ora asta, si trebuie sa scap cumva de informatiile care imi apasa creierul care imediat explodeaza.
Maine iarasi la concurs de gramatica…Test la psichologie. Si in plus, raspund la istorie. Creierul meu este oficial suprasolicitat. Iar nu am sa dorm la noapte. E imposibil. Dar sunt bine-dispusa. Sincer, acum as vrea unsingur lucru: sa ma bucur de compania colegutzului. Prea imposibil.
No arrivedercitralala, ma duc sa ma chinui. Noapte buna si o zi baftoasa (:))) ) maine.
Asta am avut eu azi-noapte. Dar nu in sensul bun, ca in melodie. Nunu. Nici pe aproape. Si la fel si alaltaieri noapte. Cred ca am creierul prea plin.
Iarasi mi-am schimbat interfata si cred ca am sa raman la asta. Ma reprezint un pic mai mult. Astept critici.
Am prieteni imaginari. E ceva in neregula cu asta? Viata e doar o ironie a perfectiunii. Viata e tot ce inseamna imprefect. Prietenii imaginari iti imbunatatesc zilele. Ei te fac sa zambesti cand nu vrei pe nimeni langa tine. Ei sunt verzi, 
au coarne si vorbesc numai prostii. Sunt mici, si uneori ma terorizeaza. Alearga dupa mine si imi pun piedica pe strada. Ei nu imi vreau binele, si nu se prefac ca ar vrea-o. Ei imi spun pe fata ca nu le pasa de mine. Doar le place sa ma vada razand, pentru ca am un ras isteric care da spre amuzant. Ei fac tot ca sa se amuze si sa se simta bine. Tot ceea ce fac o fac pentru ei, ca sa fie ei ok. Sunt cei mai egoisti din lumea asta si oricare alta lume imaginara sau reala. Lor nu le pasa de altceva sau altcineva. Ei sunt perfecti. Nu au regrete. Ei imi tin companie si ma amuza. Ma “entertain”. Ei imi sunt prieteni. Ei imi spun ce sa fac. Ei vor sa ma faca ca ei. La fel ca ei. Si e amuzant sa ii vezi batandu-se si razand aiurea, ca niste prosti. Ca niste prosti ce sunt. Oare? Ei aprecieaza apreciaza viata si se fac ca ploua cand gresesc. Ii doare fix in cot. Sunt prietenii mei imaginari, si sunt intruchiparea perfectiunii in corpuri fara tesut, fara sange si fara inima care sa pulseze aiurea si sa le creeze probeleme.
Oamenii mei verzi 
compun o armata. Armata dinozaura. Si armata dinozaura va veni si va va distruge pe toti. Va cuceri Pamantul si voi va veti supune ei. Armata dinozaura. Ar fi atotputernica si infinita. Ar fi apocalipsa in sine. Ar fi sfarsitul omenirii. Si ar fi condusi de mine, o tembela cu prieteni imaginari care viseaza sa cucereasca lumea. Ar fi frumos, credeti-ma! Ati avea paturi, chiuvete si egalitate. Nimic mai mult. Va descurcati voi.
Sunt antisociala si nu am ce face. Sunt altceva. Sunt o entitate intr-o entitate. Si voi toti sunteti in plus.
Pentru mine, toti sunt niste papausi, pe care le controlez asa cum vreau eu. Papusi reale, pe care pot sa le chinui. Pot sa imi vars toti nerviipe ele, facandu-le sa sufere. De mii de ori mai mult decat ar fi suferit in viata lipsita de mine. As fi comandantul suprem, comunist din cale-afara, fara constiinta, ca Ion, fara pic de regret. As rade de voi o eternitate si as bea vin singura, fumand o tigara din vremurile lui Ceasca, stand pe geam, cocotata acolo, uitandu-ma la iadul pe care l-am creat.Atat de frumos! Ati fi asa prosti…. ca niste maimute. Maimute urate. Nu… nu maimute. Ca fulgii de zapada care sunt deja molfaiti de ploaia de dupa. Ca florile ofilite din vaza de pe masa acoperita cu un ceasaf alb. Ca petele de mucegai de pe peretele
camerei. Ca cutiile goale de langa pat. Pachetele goale si turtite de tigari gen Plugaru. Ca sticla goala de lichior de langa fotoliu. Cafea urata, apa chioara care miroase a fum. Ca aerul din camera, imbibat cu sunete prea goale de pian, cu fumul vesnic de tigara si cu mirosul diabolic de… omuleti verzi. Omuletii mei verzi au asaltat camera. Si se uita ciudat la mine. Imi spun ca trebuie sa plec. Sa plec cu ei. O sa cucerim lumea!!! In sfarsit a sosit timpul! Timpul nostru, omuletii mei dulci. O sa fim regi si regina. O sa fim stapani. O sa fim TOT si NIMIC. Toti o sa ne vada ca pe niste monstri. Care se inalta deasupra lor si ii controleaza fara pic de mila. Si noi radem. Si radem. Si radem. Si radem…
Omuletii verzi nu ma mai terorizeaza.
VnV Nation – Illusion
Nu de parca acum as fi descoperit melodia asta, dar acum mi-am adus aminte cat de mult imi place! Asa ca o impartasesc si voua, sa o ascultati sa o vizionati si sa admirati vocea frumaosa si ciudata a solistei acestui grup. Apropos de blog, n-am mai scris pentru ca pur si simplu nu am chef si nici inspiratie. Sunt si bolnava, stau in casa ca o plictisita de moarte, uitandu-ma la toate filmele existente care il au in cast pe Johnny Depp. Cred ca e cel mai frumos barbat din lume. Si un actor excelent. O sa povestesc si despre aceste filmul intr-un post urmator, care va aparea pe blog nu stiu cand. Sa speram ca in curand.
In alta ordine de idei, am mai dat peste cateva bloguri interesante, faine, amuzante si ok. Le adaug in blogroll si pe ele, in curand. Mai intai, listen away!
Aveam vreo sase ani, sau chiar mai putini, nu mai tin minte, stau prost la capitolul “memorarea numerelor”. Mama m-a pus sa ma duc la cursuri de pian. La inceput, imi placea sa invat toate chestiile alea, notele alea de pe parituri, sa imi misc degetele atat de gratios, sa fac incalzirea intr-o ora, chiar mai mult… Aveam timp. Aveam timp sa fac orice la varsta aia. De doua sau trei ori pe saptamana ma duceam la o batranica dulce dulce dulce, pe care o iubeam. Statea in schei, avea o casa frumoasa, si avea o colivie improvizata, pentru pasarelele infometate. Mereu ma minunam ce fel de mancaruri facea pentru pasarele. Iubea pasarile.
Ma certa mereu, ca nu imi invatam notele… Nu le stiam. Pur si simplu nu puteam sa le tin minte. Cand cantam o melodie, o stiam pentru ca imi aduceam aminte unde imi puneam degetul. Nu pentru ca stiam ca ala e un sol sau un re sau un do nu stiu de care. Le invatam asa, dupa miscarea mainilor mele. Si imi placea. Le invatam repede. In schimb, la incalzire, cand imi spunea pe ce sa apas, eram bata. Si m-am plictisit. Si imi pare enorm de rau ca m-am plictisit. Trebuia sa stau si sa ma chinui la pianul ala, pentru ca, acum imi dau seama, ma relaxa. Acum, dupa o zi de scoala greau, sa dupa o betie cu sk8er, m-as fi pus frumos la pian, si as fi cantat. Si cantat. Si cantat.
M-am dus la cursuri timp de sapte ani. Si nu am reusit sa invat cum trebuia. De asta m-am plictisit. Dar acum imi dau seama, ca daca aveam destula vointa in mine, reuseam. Poate acum as fi fost la vreun concert de prin Irlanda, cantant melodii irlandeze la pian. Ciudate, stranii, norvegiene, mistuitoare, cutremuratoare. Si mi-as fi dat tot sufletul si toata pasiunea pianului din fata mea. Melodiilor pe care le cantam. As fi fost artista. Dar uite ca nu sunt. Nu a fost sa fie. Acum ascult Chopin cu placere, si incerc sa ma relaxez, sa imi aduc aminte cum cantam EU Chopin la pian. Si cat de frumos cantam. Chiar si cand greseam, mi se parea ca era frumos. Ehh, viata asta.
