Litera

Neata, vrea sa zic. Astazi putem recunoaste pe cer soarele frumos, prea mortal si cald, care imi topeste termopanele cele noi, daca pvcul se topeste, zic. Nu pot sta afara, e prea cald. Cred ca stratul de ozon nu prea mai exista, nu asa cum o facea la inceputul copilariei mele. Sau eu sunt prea mofturoasa? Oricum, din cauza caldurii, zilele mi le petrec in casutza mea umila, numita camera mea, descrisa de ceilalti ca oldschool, multumita stilului in care este decorat. Daca asta se poate numi decorat. Si poate se intreaba cineva ce pot face toata ziua in casa de nu ma plictisesc. Ei bine, multe. Vreau sa zic, navighez pe internetul asta tampit, pe bloguri si asa, ma mai uit la doua filme bune, si citesc. Eeexact, citesc, mult. Ba pe calc, ba pe salteaua de pat de pe jos.

E dificil sa citesti de pe un monitor, mai ales daca esti mioapa. Dar uita ca mi-am invins repulsia fata de citit pe calc, si m-am afundat intr-atat intr-o lectura, incat am uitat ca o citesc de pe un tech. (tech = ceva digital, technologic, s.a.m.d). Stiti, presupun, ca nu sunt o romantica, nici pe-aproape, pe cand Paulo Coelho este. Il consider pe dansul un autor supraevaluat, si imi mentin opinia, chiar daca MI-A PLACUT romanul sau. Vreau sa zic, ambele pe care le-am citit pana acum. Veronica decide sa moara nu a avut un impact prea mare asupra mea, deoarece nici nu imi prea amintesc continutul ei, stiu doar ca cartea in sine arata bine, avea o coperta atragatoare. Si ca Veronica voia sa se sinucida, dar a cunoscut iubirea… Cred. Stiu ca mi-a placut cartea pentru stilul dur, proaspat cules, neslefuit in care a fost creat, pentru cuvintele dure, pentru unele abordari neconventionale. Doar stiti ca imi place tot ceea ce consider neconventional.De asemenea, am cunoscut si alti autori de care nu am mai auzit, din doua carti imprumutate de la Diriga. Unul dintre ei este Yann Martel, un scriitor spaniol, care a devenit consacrat multumita lui Pi, un copil indian. Romanul Viata lui Pi a reprezentat pentru mine un umor negru amestecat cu o fabula aproape perfecta, in care ne este explicata de fapt latura intunecata a omenirii si latura frumoasa a animalelor. L-am mai cunoscut si pe Jostein Gaarder, un filosof norvegian, care prin Lumea Sofiei, a devenit cunoscut, deoarece ne invata filosofie in 1001 de nopti. Acum, am inceput sa citesc Antichrista, de Amelie Nothomb, si deja imi place.

Ieri am terminat de citit Unsprezece minute, tot de Coelho, si vreau sa spun ca m-a impresionat. Nu povestea in sine, pentru ca fusese un ceva siropos, in  cautarea dragostei adevarate si de genul. M-a atras „deschisul” pe care l-a folosit Coelho, despre cum vorbea despre sex, cum a descris asta in ochii unei prostituate „bune”, cum ar veni, de high class, stiti voi. Asta, brazilianca Maria, devine prostituata nu neaparat din necesitate, ci din lene, cel putin asa inteleg eu. Si ea a inteles ca in Elvetia prostitutia este un „job” bine platit si usor de facut. Aflam ca asa si este. In roman ne sunt prezentate etapele Mariei, cum se schimba ea, devenind un personaj dinamic, dar nu de tot, pentru ca isi pastreaza una convingere din copilaria, in ceea ce priveste dragoastea, chiar daca se mai abate de la ea un pic. Romanul abordeaza subiecte tabu, da, le consider tabu si in zilele noastre. Masturbarea, sexul, masochismul si asa mai departe. Clientii speciali, clientii ffricosi, natura femeii, natura barbatilor… Ne sunt prezentate in detaliu, vazute prin ochii unei fetite care habar nu are ce este viata. Inca nu am ajuns la faza interpretarii, dar cred ca nu are… Nu una mai speciala si mai profunda. Cred ca vrea sa ne explice ca dragostea adevarata si eterna exista, trebuie doar sa o cautam si sa o asteptam si sa o lasam sa intre, fara frica. Asta ar fi singurul aspect, cam major, al cartii, care m-a cam dezamagit. Dar si asta numai din cauza ca nu sunt romantica. Ei bine, Unsprezece minute mi-a placut indeajuns incat sa o recomand.

Alaltaieri am terminat Viata lui Pi, de Yann Martel, un roman care m-a marcat, de asemenea. Un pasionat de animale si de religii, un copil de 16 ani, invata cate ceva despre viata in India, in Pondicherry, ne invata si el la randul lui despre animale si despre cum trebuie sa ne purtam cu ele, invatam chiar si sa dresam un tigru in situatii de criza. Povestea in sine incepe cu naufragiul lui Pi (Piscine Molitor Patel), in drumul familie spre Canada. El ramane singur, sau poate nu?, intr-o barca de salvare timp de sapte luni. Ok, nu in totalmente singur, ci cu o hiena, o zebra, o gorila si un tigru bengalez, pe care el insusi l-a ajutat sa ajunga in barca. Dupa putin timp de la naufragiul propriu-zis, Pi ramane doar cu Richard Parker, tigrul bengalez. El ne povesteste cum trebuie sa supravietuiesti in mijlocul oceanului, mai ales cand ai langa tine un companion cel putin ciudat, si mult prea periculos. Dar Pi ne invata ca natura animalelor nu este asa cum ne-am inchipuit-o noi, ci este foarte asemanatoare cu a noastra. Pi supravietuieste, la fel si Richard Parker, dar povestea lor nu este crezuta de nimeni, ci toti asteapta o poveste incredibila, dar nici chiar asa, ca s-o zic asa. Romanul m-a impresionat multumita temei cel putin originale, naufragiu cu un tigru bengalez, un mic indian pasionat de hinduism, catolicism, budism si musulmanism (nu stiu daca asa este corect spus, dar ma rog, corectati-ma), toate in aceleasi timp. Cartea ne dezvaluie liberatea de a alege a unui, nu numai intre religii, ne dezvaluie greselile sistemului, ale oamenilor, ale societatii in care traim. Totul este condimentat de un magnific umor negru si un storyline care te tine, pe bune, pe varfuri, incercand sa ajung in varful dulapului, la cutia cu jucarii.

Acum sunt la pagina 65 din Lumea Sofiei de Jostein Gaarder, 1001 de nopti de filosofie, ca sa zic asa. Sophie este o fata norvegiana de 14 ani, invaluita din mister multumita corespondentei ei ciudate, de la un filosof necunoscut, pe nume Knox, care ii preda lectii de filosofie. Si nu numai atat, ea primeste o carte postala de la cineva din ONU, semnata Papa, care trebuie sa ajunga Hildei. Problema Sofiei este ca habar nu are cine este Hilde, stie doar ca fularul ei rosu a ajuns sub patul ei. Nu stie cum, dar era acolo. Filosoful este un om foarte secretos, mie mi se pare un refugiat sau ceva ilegal sau prea fantastic ca sa fie vazut de lumea noastra. Important este ca oamenii s-iau pierdut capacitatea de a se mira. Pe acest concept se bazeaza intregul roman, cel putin asta e impresia mea pana acum. Gaarder vrea sa ne invete sa fim copii, cu ajutorul filosofiei, considerata de el ca fiind mintea unui copil intr-un om adult… Sau ceva asemanator. Imi place, mai ales pentru ca am filosofie de anul viitor, si nu voi incepe fara nici un fel de cunostinte filosofie. Mai ales ca profesorul este directorul scolii, un om dat dracu’ in privinta asta. Poate o sa aprecieze efortul meu de a invatat din surse proprii, multumita lui Diriga. (ce bine :X ) . Zic, imi place pana acum, imi este oarecum dificil sa retin tot ce as vrea, deoarece este mai mult un eseu de filosofie mai lung, dar ma straduiesc, pentru ca mi se pare o carte bazata pe docere din buna stiinta, daca ma-ntelegi. O recomand, incepe bine, naratorul dezvolta personajele inteligent.

Despre Antichrista nu scriu inca, pentru ca de-abia am inceput-o, voi transcrie pur si simplu un pasaj care imi place, pana acum, si care explica si conflictul romanului si personajelor principale.

De ce îmi ceri aşa ceva, Christa? Ştii ce înseamnă asta pentru mine? Mi-ai mai cere dacă ai şti? Sau, poate, tocmai pentru că ştii mi-o ceri? Nu înţeleg de ce mă supun ţie.”

Cam atata literatura pentru acum, literatura in romana zic, restul nu vi le imaprtasesc, cele in maghiara categoric nu, nu prea ati avea habar despre ce vorbesc, autorii maghiari nu sunt cunoscuti in blogosfera romaneasca, cel putin nu PREA cunoscuti. Iar in engleza inca nu am citit vara asta, dar daca o voi face, voi adauga in Recomand carti. Recenzii, din pacate, pentru citabile in alte limbi, nu postez. Desi ma incred ca pierdeti enorm de mult, dar totusi, nu o voi face.

Bafta la citit si la vacanta tuturor, s-a racit vremea, pot sa imi scot nasul in lume.  Ne auzim mai incolo, nu uitati ca cititul e un lucru benefic, nu contrariul.

LATER EDIT: WordPress imi fute articolele, uitati si voi cum a iesit coperta cartii. In mijlocul articolului! Si nu pot face nimic… Ei, lasa, sa zicem ca am improvizat un pic de asimetrie eleganta. (da’ tot ma dispera!)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: