Febra lui August

Am fost absenta o perioada lunga de timp din blogosfera, dar cu un motiv intemeiat! M-am reinventat un pic.

Mda, asa o numesc, reinventare. Ea consta in schimbarea perceptiei asupra lumii si a veitii. Si nu, nu e mai tragica din cauza lui Bunica, chiar deloc. Am o perspectiva mult mai pozitiva. Daca ziceati ca sunt mult prea pozitiva si optimista, ar trebui sa ma vedeti acum.

Tot cu Fikaa ma distrez, si e exceptional. Si distractia si el. 😀 Oricum, de cand nu am mai scris, am fost plecata in mai multe locuri, am facut multe chestii, am experimentat, am ras, am fost morocanoasa, am fost fericita, a fost foarte bine.

Ceea ce vreau sa zic este ca sunt ok. Pauza de la dinozaura a venit exact dupa postul despre Bunica, ceea ce a parut a fi ca din cauza ei mi-am pierdut vointa de a scrie. Pur si simplu nu am avut chef de blog. Deloc, dar deloc. Adica, scris pe blog. De citit am citit mult. Acum ma voi apuca sa citesc CARTI, nu bloguri, pentru ca am cursuri speeeciale la anu’, si vreau sa fiu pregatita.

Inca fumez, de baut nu beau deloc, de drogat, pai, va spun mai incolo. Damn straight! Filmele sunt la ordinea zilei ca de obicei, si serialele, si cafeaua si biscuitii cu oregano. Infine, trebuie sa imi reiau antrenamentele pe dinozaura. Mi-am cam iesit din mana la capitolul acesta. Dar sper sa pot recupera. Doar ca, stiti si voi, vacanta… Toate alea.

Sunt o persoana matura, ar trebui sa fiu, in cateva luni voi implini 18 ani, si eu nu vreau. Nu ma simt DELOC adulta. Dar deloc. Probabil ca va trece si faza asta, dar sincera sa fiu, nu vreau sa treaca. Imi place viata fara facturi si responsabilitati. Plus ca ma gandesc cu groaza ca va trebui sa imi iau un loc in care sa stau, si asta vine cu o multime de alte chestii.

Ce sa spun, sunt schimbatoare in multe aspecte ale vietii mele, dar intr-una singura nu sunt. Asta ma bucura, Fikaa. mda, asta e chestia. O dau in Hamlet, mi-a pierit cheful de scris. Cel putin s-a micsorat considerabil. Atentia mea e mai mult directionata asupra alterarilor. Nu va spun de ce fel. Cert este ca sunt chiar pasionata.

Cam atat in postul asta, voi detalia in urmatoarele, daca ma simt in stare. Pa. ^^

In this town

Mda, m-am trezit prea tarziu azi, la trei. Aseara voiam sa scriu ceva, ceva care mi se parea frumos la ora aia, dar a intervenit ceva, somnul lenea si telefonul, si nu am mai postat nimic din pacate. Dar oricum, era ceva siropos… Oarecum.

Ok, m-am trezit tarziu, am dormit prea mult si iarasi ma simt obosita, am dormit ingust. Mi-am recitit unele posturi, m-am holbat pe blog, pe al meu, pe alte bloguri, am adoptat google reader si mi-am dat seama ca imi place dinozaura, imi place cum scriu. Poate ca pare naspa sa spun asta, dar… e adevarat. Nu imi place pentru ca am scris eu. Imi place pentru cum a iesit. Oricum, azi am blogarit toata ziua, m-am uitat pe-ici, pe-colo… Imi place blogosfera underground, cei necitit, cei care nu scriu pentru trafic… Blogurile mai muuuuult mult mai muuuult personale.

In ultimele zile, am venit acasa pe jos cu Fikaa, cu sk8-ul. E amuzant sa incerce cineva sa te invete sa te dai pe placa la ora 2 noaptea, cand picura afara dar totusi e cald. E frumos sa stai aiurea in fata portii sa fumezi si sa nu iti vina sa intri in casa pentru inca o saptamana jumate de secol. E frumos cand esti atasat de cineva sau ceva, la o chestie de  plus, nu conteaza. Eu inca dorm cu catelul meu de plus pe care l-am primit de la teatrul la care lucreaza maica-mea, cand aveam vreo trei anisori. DA!Inca dorm cu plusul ala. Si ce daca? Nu imi place sa dorm fara sa imi incolacesc bratele in jurul a ceva. Prefer CINEVA in loc de ceva, dar cand nu-i posibil, nu-i bai, Pooch e langa mine si ma iubeste si el. Si ce daca sunt copilaroasa?

Nu conteaza, in fine, voi pleca cu Fikaape undeva prin Harghita si o sa fie fain. Imi place sa stau in casa cand ploua, dar nu imi place cand soarele e afara si eu stau aiurea ca o papusa fara-un picior. E aiurea. Dar oricum, soare, vino la mineee! Te rog frumos.

Acum e soare si ma bucur, si imediat ma duc sa fac dus, daca nu imi va fi prea lene, ceea ce nu o sa se intample.

Ei, ma las de scris, nu merge acum. Desi as fi vrut sa mearga. Pa.

Never let me go

Vrem viitorul, ne straduim pentru el, uitam de azi, uitam de placerile nocive, pacatoase, murdare, de care avem parte zi de zi, uitam pur si simplu de ele, de parca nici nu ar exista. Nu mai suntem copii mici si prosti, ca sa ne miram de lumea din jurul nostru, nu ma exclamam „cum dracu’??”, cand vedem o pasare, nu ne mai miram de nimic. Suntem mediocri, cu totii, vrem sa fim speciali si unici, dar ne luam dupa alti speciali si unici care s-au luat dupa altii. Ne luam dupa moda, dupa anti-moda, dupa exceptional, care, nu mai este exceptional. Nu venim cu nimic nou, stagnam ca prostii, technologia avanseaza, culturile nu… Extremisti apar la fiecare colt de strada, lipsiti de bun gust, asa iti place, ok, dar ma ofensezi pe mine. Ma faci sa ma simt jenata cand ma uit la tine.

Exact.

Si mereu avem nevoie de cineva sa ne confirme statutul, ba pozitiv, ba negativ, existam de gura altora, daca nu te cunoaste nimeni, nu traiesti, ai trei prieteni si un tata, esti invizibil. Avem nevoie de un umar pe care sa plangem de durere, sa nu fim singuri, abandonati, e mai bine sa fii discutat decat sa fii necunoscut. Imoralitatea domina, fiintele chinuite sunt stigmatizate, prostul gust e la moda, iesim in evidenta cate cinci deodata, ca turma de oi, far from the madding crowd, nimic nu mai are sens fara toti laolalta. Suntem cu totii prosti, avem nevoie de ghidare, gps-ul cel mai modernizat, omenirea. Ne asimilam intr- masa de tesut urat mirositor, si ne plangem de viata.

Asta suntem noi, o scuza penibila pentru viata.

Nu ma lasa singura, te rog, singuratatea ne omoara.

Vreau sa fiu altceva. Sau vreau sa-mi traiesc viata pe o insula, de fapt, macar un an, ceva, sa vad, e asa de rau sa fii singur in mintea ta sau iti inventezi prieteni ca sa nu o iei razna.

If I was a bird, I’d fly.

Ploua si ploua si tuna si fulgera. Aseara cerul era complet luminat din 5 in 5 secunde, fara ploaie, fara tunet, doar fulgere. Si eu eram pe strada, intr-un cartier in care fulgerele sunt un pericol iminent, pe bune. Azi m-am trezit cu aceeasi durere de cap cu care m-am culcat aseara, plus o durere de stomac din cauza ca nu am mancat aseara si toate alea.

As vrea sa scriu ceva plin de intelesuri, ceva care sa ma inspire atat pe mine, cat si omuletii verzi, care incetul cu incetul isi inving teama, si se intorc la mine, unul se aseaza pe umarul meu stang, si se holbeaza la monitor, imi spune ca scriu nonsensuri. Da, mersi, omuletule, esti un dulce. Restul se incovoiaza pe jos, si mi-au furat un lucky strike, si il rontaie. Sunt amuzanti, nu le place gustul raw al tutunului. Cred ca imi aprind si eu una. o tigara. Omuletii apar de obicei cand sunt bine-dispusa si asa mai departe. Dar acum nu sunt deosebit de happy. Din cauza vremii presupun. Si a durerii de cap, care da, inca e aici. O sa-i rog pe astia sa imi extirpeze creierul, asa un pic. Ce insaemna a extirpa? Nu conteaza. Puii mei.

Iarasi domina haosul in camera mea „designer made”. La naiba!

Ma ocup de filme, de citit, m-am uitat la Angels and Demons, la Girl, interrupted, la Christiane F., la Trainspotting. Inca citesc Murakami, albastrul ala nemarginit, mai degraba haotic. Oricum, citesc si lumea Sofiei, invat filosofie pentru la anu’.

Pot sa ma distrez in orice imprejurari. Cred ca ar trebui sa ma duc sa fac un dus, imediat plec.

Am primit o recomandata de la bilbioteca. Sunt in intarziere cu doua carti, inca din noiembrie. Am uitat ca sunt carti de la biblioteca. Iarasi o amenda usturatoare. Imi detest memoria uneori. De cele mai multe ori de fapt. Cred ca fumez prea mult.

„Statea pe banca si se uita la oamenii care treceau pe langa el. Avea o basca, din vremuri de mult apuse, si asculta muzica de la walkman. Probabil are si o masina a timpului.”

Ma dau batuta.

Pa.

Old times

Iarasi ne intalnim la ore prea tarzii, dar cred ca asta devine un fix de-al meu, asa, mai de vara. Aseara m-am culcat pe la cinci, am adormit cu greau si m-am trezit la doua, aproape. Am baut un litru de cafea, si hop la film si alte chestii, cand s-a mai racit vremea, afara, sa savurez „coma” de pendulum cu Fikaa si sa imi aduc aminte de serile petrecute in parc, cu o pereche de casti pentru doua persoane si… ca a fost frumos. Trebuie sa mai facem d-astea. E altceva. E ceva placut, placut de plictisitor. Plictissitor intr-un sens pozitiv, bun, ca lumea, etc.

Oricum, azi ma gandeam ca toti vrem sa fim recunoscuti, vrem sa fim vizibili, nu invizibili. Mai meditez, si imi scriu eseul deja existent in mintea altora, dar modificat conform mintii mele.

Acum nu prea am chef de scris, na, nu am si gata, asa ca nu voi scrie asa mult. Mai ales pentru ca taica-miu e acasa, si daca ma observa treaza, imi primesc portia de urlete. Chiar daca e vacanta, eu sunt obligata sa ma culc pe la 2… Ghinionul meu presupun. Asa ca prefer sa nu fac zgomot si toate alea, sa nu ma ambalez scriind, ca sa nu il trezesc. Dar voi vedea. Poate mai tarziu primesc si o doza de inspiratie.

Pa.

Ceata

Vad in ceata deja, nu disting literele, sunetele nimic, ma chinui sa scriu corect, nu prea merge, prea greu, nu mai vad rasaritul, nu ma mai imbaiez in lumina de o culoare rece, din gama de culori reci, contrar camerei, casei, invaluita in culori calde, chiar daca majoritatea e rece. Ma disting printre nori, un spot de negru la ora asta. In general cred ca as fi rosu, simbolul mortii in simbolism, ma rog, totaia. Ma culc, nu cred ca mai pot. Ba pot. Ma uit la inca un episod din Dead like me, genial conceptul, imi place. Poate ca e prost, da’ mie tot imi place. Ziceam in postul anterior ca aberez, na, da, aberez, atat in cuvinte, cat si in ganduri, si in viata, si in vise, si in sunete, si in grimase. Abereeeez peste tot si in toate si abia astept sa ma trezesc, si mananc litere si nu gasesc backspace, erase, ma rog. Pa.

So late, so fucking late, so jazz, so nothing

It’s too fucking late, si mie imi e somn de imi pica ochii in gura, dar totusi nu ma pot convinge sa ma cuibaresc in pat si sa ma las purtata de vise. Ah, visele. Lumea spune ca visele (alea de cand dormi) sunt bune, placute, sanatoase si asa mai departe. Dar oare sunt asa cand sunt prea vivide si nu dorm adanc din cauza lor? Nu-mi amintesc o noapte, o singura noapte in care sa fi dormit adanc, un somn odihnitor, relaxant, cum vedem in filme si citim in carti. Numai din cauza viselor. Vises non-stop, vivid, puternic, in viata. Ma poti trezi cu un simplu „psst” la orice ora, in orice zi, nu conteaza cat de obosita as fi fost inainte sa fi adormit. E exasperant, zic… De asta sunt eu mereu somnoroasa si obosita! Am incercat tot felul de chestii ca sa pot dormi linistita, ceaiuri, pastile, lapte caldut, toate… Nu merge. Nu sunt facuta pentru a dormi, pentru ca oricat as dormi (ca azi 11 ore), tot obosita as fi. Multumesc, viselor. Vreau sa zic ca, mai bine ma holbez la chestii cu adevarat frumoase, deep, undeep, shallow,  chestii, decat sa dorm cum dorm eu, adica ingust. Da, o sa-i zic a dormi ingust. Se potriveste.

As vrea sa stau pana rasare soarele, lumina aia rece, nelly the elephant, stiti voi, cu Parov Stelar in background, toate astea. E dificil sa ma mentin treaza pana atunci, dar o voi face, sper. Poate daca voi EXTENUATA, cu litere mari, accentuat, poate asa voi dormi macar putin mai adanc. Trebuie sa ma activez si sa fac ceva, sa imi inving lenea, am zis-o de multe ori, sunt constienta, dar ma automutilez sportiv, pasiv, ce sa-i zic, in propriul meu sens.

Fiecare om are un sens. Da, asta e. Fiecare om are un sens. Dar majoritatea sensurilor coincid, asimilarea in masa, asa-i zic, holbare in arhive, da-o dracu’. Ce sa fac.

Ma las purtata de cuvinte, cum o fac multi altii, scotand la iveala universul meu plicticos from time to time, gandindu-ma la importanta vietii. Figurina in mana cuiva? A mea. Stiti, cunoasteti, istoriile mele mult prea narcisiste si tiraniste, zic. Ar trebui sa ma obisnuiesc cu noua tastatura. Merge greu, sunt oarecum statica, uneori. Am mai zis asta? Mi se pare ca da. Trebuie sa iau lecitina, imi pierd memoria. O fi din cauza dependentelor mele? Nu, alea-s sanatoase. Hai, va rog eu, credeti ca iarasi vorbesc de droguri, hai!

Ca doar e la moda, sa te droghezi. HIgh e ceva in grup, ceva fashion, ceva hai sa ne dam tari in club, sa visam carusele, sa ne prefacem ca avem un trip superb, hai te rog. Ca doar e cool, in voga, ce puii mei. High… high e ceva linistit pentru mine, ceva in doi, sau intr-un cerc mai restrans, o stare de visare (placuta, nu ca visarea mea), ceva Jim Morrison, jazz, oldschool, ceva intr-o dupa, fara benzina, in mijlocul nimicului. High in doi, intinsi pe jos, fara sa ne atingem decat palmele, uitandu-ne la tavan si povestind mai sincer ca vreodata, euforie totala. Mentala… Nu in grup, douj’ de insi, urland ca nebunii, vaaaaaai,un circ, zboara scaunele si chestii asemanatoare, de tot cacatul. M-am plictisit sa tot aud chestiile astea. Mai zi-mi ceva, ceva nou, ca sa incercam cu totii, sa vedem cum e. Mai lasa-ma.

Intr-o camera ca a mea as vrea sa experimentez un „trip”. Da… are un aer. stiti, „aer”, aura, ma rog. Imi place enorm de mult cum am reusit sa o transform, cu cele mai mici ajutoare. Un colaj de amintiri, doar amintiri, ca sa imi mai cada lumina din cand in cand peste vre-o poza sau o ilustratie, si sa imi aduc aminte, sa zambesc. Etapele mele, viata mea, etapele vietii mele, intamplari mai mult sau mai putin importante, pentru mine sau pentru altii, rasarind dintre culori. E frumos. MISTOU.

Sa traim in viitor, in prezent sau in trecut? Cum e mai bine. Eu zic prezent, dar uite ca si eu ma mai afund in trecut, ma mai afund si in alte vieti, ma contopesc. Devin altcineva fara sa imi dau seama. Ma cred altcineva, si realizez cu greu ca nu sunt. Imi place cum lucreaza mintea, fara sa observ. Nu mai vreau sa dorm pana dupa-amiaza, nu mai vreau sa-mi irosesc ziua. Nu suport sa stau prea mult la soare, ma impacienteaza, dar o voi face, sa-mi incalc limitele.

Vecinii mei si-au luat un catelus corcitura mic mic mic, dulce, care arata ca o minge care bombane de colo-colo, dulce foc. Oare o sa il mai iubeasca cand va creste? Nu cred. Oamenii vor dulce dulce, mic mic mic… Pana cresc, ok, cand cresc, pa. Nu numai animalele. Mi se pare cruel. Eu imi iubesc pisica la fel de mult cum am iubit-o cand era cat jumatate din palma mea. Ea are opt ani, si inca o mai primesc pe furis in camera mea, sa doarma cu mine, chiar daca ai mei nu agreeaza chestia. Ziceam, cand e mic, ok, cand e mare, pa. Asa e si cu ea. Eu o iubesc necontenit, la fel, de opt ani. Chiar daca imi umple camera de par, si eventual de purici. Nu-mi prea pasa, o iubesc. Iubirea n-ar trebui sa aiba limite, nici a mea nu are. Si nu numai in cazul pisicii. Uite ca am facut-o de oaie, si am scris un post al naibii de lung, plictisitor pentru toti in afara de mine. Sau nu?

Ca un copil care cauta atentie, asa sunt si eu. Doar ca eu nu caut atentie, eu caut altceva. Eu ma cred neinteleasa, vreau sa rad ca lumea nu-mi intelege gandurile, gusturile. Oare vreau doar sa ma integrez pe undeva? Nu prea simti o nevoie patologica sa fiu asa. Cred ca pur si simplu sunt doar un pic pe invers… Nu sexual.

By the bridge you stand, hoist your face, lean in, let go… Toate alea.

Havoc 2, normal adolescent behavior, ceva tare, cuprinzator, desi la fel ca orice alt teen-movie, doar ca mai controversat. Tabu? Nu. Ciudat… Poate… Uneori simt nevoia sa aberez, doar ca sa realizez ceva.

Vezi?

Vreau sa ma ridiv asupra tuturor, asupra totului, dar uite-mi slabiciunea, nu singura. Poate ca ma atasez? In definitiv, o sa ne detasam… O sa fim ca florile, nevoie, pana se termina sezonul, dupa asta, ne luam la revedere, semintele in pamant, floarea in pamant, dar pe cai diferite, in legatura una cu alta, dorind sa ne amintim, sa fie asa si sezonul viitor, dar nu va fi, petalele vor fi inlocuite, si asa mai departe. Se arata oare un dram de pesimism in mine? Nu, nici eu nu ma cred. Bine, nici nu ma gandesc la viitorul meu, mi-e un pic groaza, bine, mi-e cam frica, terifiata ce sunt. Oricum, va fi ce va fi, c’est la vie, chestii.

Nu, nu, nu ma depresez, doar aberez aiurea. Iarasi nu sunt coerenta, folositi un bici va rog eu, doare mai intens. Unsprezece minute: durerea te duce la placerea suprema. Bullshit, da-o-n incoerenta. Puii mei. Hai sa o las balta, ma aiurez, mai ales cu muzica asta, ma duce pe alte meleaguri, nu ale mele. Ceva nou? Bring it on.

Buna dimineata, 3:22 am.

Previous Older Entries Next Newer Entries