Scruffer?

M-am plictisit de blog si de prostiile pe care le scriam aici, pentru ca lumea sa le vada si sa spuna, vai, ce rebela, ce anarhista, ce ciudatenie, si etc… Acum, nu mai aspir sa devin un webshow al blogurilor, nici nu vreau sa imi public un jurnal internaut, nu am nevoie de atentia pe care o cautam mai demult, desi, ar fi fost interesant sa o captez.

M-am orientat spre alte preocupari, am alte lucruri de facut decat sa scriu lucruri neinteresante. Voi mai scrie, cand voi avea ceva de spus. In rest, vreau doar sa trec a note to self aici, care nu e note to self, e doar note to readers, note to blog, note to something irrelevant. Noteul ar fi ca traim intr-o tara extrem de proasta, si ca trebuie sa ma grabesc sa o ascult pe mama, si sa o tai de aici. Ea spune ca e ingrozitor. Ea spune ca va fi si mai rau. Si ca nu merita sa raman aici. Are dreptate.

Am citit romanul The glass jar de Sylvia Plath, si vreau sa zic ca e tare deprimanta. A inceput bine, poate un pic teenage-girl oriented, dar ok. Si in timp ce parcurgeam fictiunile autoarei, vedeam cum pana si paginile devin mai molesite. E interesanta si captivanta cartea, dar mult prea multa depresie printre randuri.

Ma pregatesc de bac, cat timp am fost absenta din lumea internauta am lucrat la lucrari pentru burse, pentru diferite concursuri de analiza literara, pentru concursuri de limbi straine, etc. Am citit mult, m-am preocupat de scoala ca lumea, si am iesit bine. Chiar foartebine. Acceptabildebine. Si aspir sa ajung ceva. Nu ca fetitele rasfatate si razgaiate de astazi care se dau mari ca urasc scoala, ca vor numai party, si isi pun screennames de genul „monica te vrea in boxerii ei acum”. Nu ma mai obosesc sa critizez generatia mea, oricum vor spune ca sunt hipioata si tocilara, si ca nu stiu cum sa ma distrez. 🙂

In rest, vara a fost foarte faina. Recomand tuturor sa va luati prietenii de suflet, sa va luati ceva iarba, voie buna si muzica, si tirati-va la tara, la bunici. Asa omori doua rata dintr-o lovitura: stai si cu bunicii tai, si te si distrezi cu prietenii. Noi am facut asta deja de doua ori. In total am petrecut 10 zile la tara, facand un pic mai mult decat nimic, si ne-am distrat pe cinste. Nu-ti trebuie bani, peninsula, fanfest, liberty parade sau orice altceva ca sa ai o vara tare. Iti trebuie doar prieteni. 🙂 Cheesy, nu?

Am fost si la Harghita bai, ca de obicei, doar ca de data asta am prins vreme naspa, dar n-a contat. Am fost pe zeci de drumetii placute. Btw, la Harghita Bai s-a deschis un adventure park extrem de tare, sub denumirea Balu Park, cu 35 de lei intrarea si stai 3 ore. E super, te cateri pe patru piste diferite, te dai pe tiroli, e foarte distractiv, si oricine poate merge, de la trei pana la optzeci de ani.

Am fost la Bucuresti, si mi-a placut in general, numai ca a fost un pic aglomerat pentru gustul meu. Am fost la o adunare a skate school-ului H2O, magazin distribuitor de chestii pentru sk8, bmx, surf si d-astea, sporturi extreme. Si am fost in parcul tineretului, am vazut noul parc de sk8, si am ramas uimita ca in Romania chiar exista ceva care sa se ridice la nivel eu.

Am fumat multa iarba, am fost la party, m-am distrat, am citit mult si in curand ma apuc de citit romanele si chestiile care imi vor trebui la bac, si pe care nu mi le amintesc sau nici nu le citisem cand ar fi trebuit.

A inceput sa ma pasioneze politica, dar observ ca degeaba ma depresez din cauza situatiei noastre, nu ajut la nimic. Asa ca nici nu incep sa scriu o antologie de eseuri cu teme sociale, culturale ori etc. cu si despre politica.

Crestem, fratilor.

Cluj

In vacanta mi-am petrecut 10 zile la Cluj cu Fikaa, la bunicii lui. Am fost numai noi patru si ne-am distrat de minune. Am vizitat gradina botanica, si multe altele, am fost in sk8park, am hoinarit in intreg orasul, mi-am revazut nasa, Firuta, o fiinta  mai mult decat draga mie.

Vreau sa spun ca orasul este magnific, Oamenii sunt mult mai civilizati decat aici, Boc s-a ocupat de tot si a facut luna pe strazi, mizerie nu prea gasesti. Clujul e mult mai frumos decat Brasovul si cred ca ma voi muta acolo cand incep facultatea. Il iau pe Fikaa de nasturi si ne mutam. E mult, mult mai placut acolo. Cel putin asta am vazut eu.

Vreau la Cluj. Plus, mallurile sunt chiar phun! Nu ca aici.

Meeder

Meeder este un „sat” in Germania, la cativa km de Coburg, un oras un pic mai mic decat Brasovul. Aici mi-am petrecut o saptamana din vacanta alaturi de maica-mea, la o fosta colega de-a ei de la liceu, Anelize, si la familia sa.

Am calatorit circa 20 de ore intr-un microbuz alaturi de sora lui Anelize, fii ei, sotul lui Anelize, si fiul ei cel mare. Calatoria in sine a fost extraordinara, dar si obositoare. Cum nu sunt obisnuita sa dorm in microbuze, nu am inchis un ochi pe tot drumul.

Am pornit dimineata pe la 10, intr-o vineri, de la Sighisoara. Pana la Meeder am facut mai multe opriri, am avut parte de peripetii minore, dar amuzante in acelasi timp. Cand am trecut prin Viena, ochii mei erau atintiti asupra orasului pe timpul noptii, luminat in cel mai neobisnuit fel pentru mine. Mi se parea magnific. Trebuie sa precizez ca nu am calatorit peste hotare decat odata, in Ungaria. In rest, nicaieri nu am prea fost, datorita situatiei financiare a parintilor mei, care nu e chiar asa de rea, dar, totusi, nu ne permitem iesiri dese in afara Romaniei. Oricum, s-a ivit ocazia asta sa mergem pe gratis cu Anelize, si dupa insistentele parintilor mei, am decis sa ma duc. Nu din placere, pentru ca nu imi convenea sa plec fara Fikaa (aici se vede cat de mult tin la el).

Am ajuns la Meeder sambata dimineata devreme, intr-o zasa enorma, cu doua etaje si subsol. Meeder, satucul despre care vorbeam, arata ca un oras foarte frumos din Romania, si mai bine. De fapt, mult mai bine. Se vede diferenta de la o mila intre cele doua tari. Mi-a placut enorm de mult cum arata casa, gradina uriasa, tot satucul. Totul era superb.

I-am cunoscut si fiul cel mic al lui Anelize, Simon, de 16 ani, singurul cu care m-am putut intelege in afara de Anelize si Heda, care vorbeau romana. Simon era singurul care vorbea engleza mai binisor. Am avut parte de distractie cat am fost acolo, am fost si in Weimar, un oras cultural din partea de Est a Germaniei, cel mai frumos oras pe care l-am vazut pana acum. Am vizitat nenumarate muzee, castele, fortarete, gradini, lacuri, piete culturale, Eis-caffee, si de toate. Am avut o saptamana frumoasa acolo. Ar fi fost si mai frumos daca ar fi fost si Fikaa cu mine, dar chestia asta nu a fost posibila.

La intoarcere, am venit cu un autobuz, Balint-reisen, si am calatorit relativ bine, dar ne-am facut si nervi pentru ca a trebuit sa schimbam autobuzul in Sibiu, ceea ce era cam dificil, si era incurcatura cu bagajele si cu pasagerii. In mare, a fost ok.

Cand am ajuns acasa, am si plecat la Fikaa, si am stat cu el non-stop 4 zile, ceea ce a fost un adevarat vis. Imi permit sa zic ca a fost magnific totul. Si rasplata lui maica-mea a fost vacanta la Fikaa de patru zile. Rasplata pentru ca m-am lasat convinsa sa o insotesc, chiar daca nu voiam.

Deci, a meritat sa merg, am vazut multe lucruri pe care nu le-am vazut niciodata. Si am ajuns la o concluzie. Romania nu va ajunge niciodata la nivelul Germaniei la capitolul civilizatie, etica, morala, politete. Niciodata. Dar, cum totul are un down-side, si Germania are: strictetea. Asta ar fi un minus pentru tara, legile sunt stricte, pedepsele aspre pentru cea mai mica „crima”. Dar, asta e totusi un lucru bun. Mai bine asa, decat cum e in Romania. Chit ca drogurile care sunt legale aici, sunt ilegale acolo, ceea ce constituie iarasi un minus, deoarece prin asta, ei incurajeaza indirect traficul de droguri pe strada, ceea ce produce o rata a criminalitatii privind drogurile mai mare. Oricum, e mai tare decat acasa.

Totusi, there’s no place like home.

Iata cateva poze de la Weimar:

Round and around

O saptamana am fost plecata la Harghita bai cu Fikaa si familia sa, la o vila spatioasa dar foarte „subtire” privind peretii. La aproape 2000 de km de nivelul marii, aerul de acolo imi umplea plamanii de plante detoxifiante din momentul in care ma trezeam pana in momentul in care iarasi ma trezeam si asa mai departe. A fost extrem de frumos acolo! Munti! Va dati seama? Muntii sunt preferatii mei. Se unduiau in jurul vilei, se sfaramau sub talpile noastre cum ajungeam in varf. Exact in varf, de unde vedeam intreaga lume. Marea a fost si ea acolo, sub forma de caolin. Mda, nu stiu cum sa va explic.

Candva, acolo fusese o mina uriasa de caolin, care nu mai este in functie. Minierii au lasat tone de caolin intr-o vale micuta, unde s-a adunat apa, si care arata exact ca litoralul. OK, mint. Nu era ca litoralul. Era diferit, complet altfel, parca paseai intr-o alta lume plina de culori NOI, diferite. Albul spalacit al caolinului metamorfozat in nisip pe durata timpului ne capta ochii, iar brazii din jur faceau ca totul sa para si mai extraterestru. Ne simteam mai sus de restul lumii, o cunoastere noua, o lume noua, plina de albine de care incercam cu disperare sa scapam alergand pe nisip si prin apa adunata, care forma un mic lac, si inca unul, si inca unul. Resturile de docuri, casute se vedeau cate putin din nisip, era superba peisajul. Nu va puteti inchipui. Magnific, absolut magnific. Din pacate nu am pozele, as pune cateva ca sa aveti macar o idee despre ce aberez eu aici.

Infine, pe langa marea abstracta despre care vorbeam, si muntii magici, a fost si o pista de biatlon pe acolo, cu un asfalt picat din cer parca, :)), pe care am invatat oarecum sa sk8. Stiti voi, placa de skateboard si asa. Mda, am invatat OARECUM. Dar inca ma tin de asta, si devin din ce in ce mai ok. N-o sa zic buna, ca asta nu-s. Cel putin nu inca. A fost foarte tare, pe bune. Doua zile incontinuu am invatat asta si asta si aia, de la cine altcineva decat de la Fikaa, care e cam renumit pentru skillurile sale.

Satucul in sine a fost frumos, civilizat, LINISTIT! Cand se lasa seara, se lasea linistea, cel putin in timpul saptamanii, in weekend era deja alta treaba. Impresia mea a fost ca majoritatea locatarilor stau acolo numai in timpul verii, in case de vacanta MARI, nu luxoase, dar stilate, sa zic asa. Adica, numai oamenii bogati se duc acolo, pentru ca e scump. In sat, erau amplasate o mofeta, multe izvoare, si altele, benefice pentru sanatatea omului de rand. Nu stiu de ce se cheama harghita BAI, pentru ca nu e nici un strand acolo, camping este, hoteluri sunt, dar strand nu. Iarna este o statiune de schi renumita din cate stiu, dar vara e populata in mare de oameni mai batrani, sau de altii bolnavi. Nu de parca asta ar fi un lucru rau. Multumita acestei chestii o pot categoriza drept linistita.

Sunt multe case abandonate, lasa-te in voia sortii, pe jumatate daramate, o mina uriasa in care se poate intra, si in sediu, dar o consider periculoasa din cate am vazut. Am intrat, ne-am holbat pe acolo, ne-am distrat, mi-am imaginat scenarii horror cu un experiment esuat, zombi si altele. Mi-am distrus shoezii din cauza caolinului, dar asta nu mai conteaza. Am fost la inaltime, am fost sub pamant, am fost pe un taram necunoscut.

A fost cea mai magnifica saptamana a vacantei, mai ales datorita faptului ca am fost cu Fikaa. Ne-am distrat enorm, zilele treceau foarte repede, notiunea timpului pentru noi insa nu exista. Nu ne-am dat seama ca deja trebuie sa plecam de acolo. Am fost tristi, locul ala era mult prea frumos.

Admir locatia foarte mult. Mi-a placut asa mult si multumita lui Fikaa, daca eram singura sau cu altcine, nu-mi placea chiar atat de mult.

Am invatat multe acolo. Cea mai importanta realizare facuta acolo este ca viata e simpla. O chestie mica si simpla imi poate face ziua mai frumoasa ca orice altceva. Chestie mica si simpla inseamna multe.

Am mai mentionat ca iubesc muntii??

Febra lui August

Am fost absenta o perioada lunga de timp din blogosfera, dar cu un motiv intemeiat! M-am reinventat un pic.

Mda, asa o numesc, reinventare. Ea consta in schimbarea perceptiei asupra lumii si a veitii. Si nu, nu e mai tragica din cauza lui Bunica, chiar deloc. Am o perspectiva mult mai pozitiva. Daca ziceati ca sunt mult prea pozitiva si optimista, ar trebui sa ma vedeti acum.

Tot cu Fikaa ma distrez, si e exceptional. Si distractia si el. 😀 Oricum, de cand nu am mai scris, am fost plecata in mai multe locuri, am facut multe chestii, am experimentat, am ras, am fost morocanoasa, am fost fericita, a fost foarte bine.

Ceea ce vreau sa zic este ca sunt ok. Pauza de la dinozaura a venit exact dupa postul despre Bunica, ceea ce a parut a fi ca din cauza ei mi-am pierdut vointa de a scrie. Pur si simplu nu am avut chef de blog. Deloc, dar deloc. Adica, scris pe blog. De citit am citit mult. Acum ma voi apuca sa citesc CARTI, nu bloguri, pentru ca am cursuri speeeciale la anu’, si vreau sa fiu pregatita.

Inca fumez, de baut nu beau deloc, de drogat, pai, va spun mai incolo. Damn straight! Filmele sunt la ordinea zilei ca de obicei, si serialele, si cafeaua si biscuitii cu oregano. Infine, trebuie sa imi reiau antrenamentele pe dinozaura. Mi-am cam iesit din mana la capitolul acesta. Dar sper sa pot recupera. Doar ca, stiti si voi, vacanta… Toate alea.

Sunt o persoana matura, ar trebui sa fiu, in cateva luni voi implini 18 ani, si eu nu vreau. Nu ma simt DELOC adulta. Dar deloc. Probabil ca va trece si faza asta, dar sincera sa fiu, nu vreau sa treaca. Imi place viata fara facturi si responsabilitati. Plus ca ma gandesc cu groaza ca va trebui sa imi iau un loc in care sa stau, si asta vine cu o multime de alte chestii.

Ce sa spun, sunt schimbatoare in multe aspecte ale vietii mele, dar intr-una singura nu sunt. Asta ma bucura, Fikaa. mda, asta e chestia. O dau in Hamlet, mi-a pierit cheful de scris. Cel putin s-a micsorat considerabil. Atentia mea e mai mult directionata asupra alterarilor. Nu va spun de ce fel. Cert este ca sunt chiar pasionata.

Cam atat in postul asta, voi detalia in urmatoarele, daca ma simt in stare. Pa. ^^

In this town

Mda, m-am trezit prea tarziu azi, la trei. Aseara voiam sa scriu ceva, ceva care mi se parea frumos la ora aia, dar a intervenit ceva, somnul lenea si telefonul, si nu am mai postat nimic din pacate. Dar oricum, era ceva siropos… Oarecum.

Ok, m-am trezit tarziu, am dormit prea mult si iarasi ma simt obosita, am dormit ingust. Mi-am recitit unele posturi, m-am holbat pe blog, pe al meu, pe alte bloguri, am adoptat google reader si mi-am dat seama ca imi place dinozaura, imi place cum scriu. Poate ca pare naspa sa spun asta, dar… e adevarat. Nu imi place pentru ca am scris eu. Imi place pentru cum a iesit. Oricum, azi am blogarit toata ziua, m-am uitat pe-ici, pe-colo… Imi place blogosfera underground, cei necitit, cei care nu scriu pentru trafic… Blogurile mai muuuuult mult mai muuuult personale.

In ultimele zile, am venit acasa pe jos cu Fikaa, cu sk8-ul. E amuzant sa incerce cineva sa te invete sa te dai pe placa la ora 2 noaptea, cand picura afara dar totusi e cald. E frumos sa stai aiurea in fata portii sa fumezi si sa nu iti vina sa intri in casa pentru inca o saptamana jumate de secol. E frumos cand esti atasat de cineva sau ceva, la o chestie de  plus, nu conteaza. Eu inca dorm cu catelul meu de plus pe care l-am primit de la teatrul la care lucreaza maica-mea, cand aveam vreo trei anisori. DA!Inca dorm cu plusul ala. Si ce daca? Nu imi place sa dorm fara sa imi incolacesc bratele in jurul a ceva. Prefer CINEVA in loc de ceva, dar cand nu-i posibil, nu-i bai, Pooch e langa mine si ma iubeste si el. Si ce daca sunt copilaroasa?

Nu conteaza, in fine, voi pleca cu Fikaape undeva prin Harghita si o sa fie fain. Imi place sa stau in casa cand ploua, dar nu imi place cand soarele e afara si eu stau aiurea ca o papusa fara-un picior. E aiurea. Dar oricum, soare, vino la mineee! Te rog frumos.

Acum e soare si ma bucur, si imediat ma duc sa fac dus, daca nu imi va fi prea lene, ceea ce nu o sa se intample.

Ei, ma las de scris, nu merge acum. Desi as fi vrut sa mearga. Pa.

If I was a bird, I’d fly.

Ploua si ploua si tuna si fulgera. Aseara cerul era complet luminat din 5 in 5 secunde, fara ploaie, fara tunet, doar fulgere. Si eu eram pe strada, intr-un cartier in care fulgerele sunt un pericol iminent, pe bune. Azi m-am trezit cu aceeasi durere de cap cu care m-am culcat aseara, plus o durere de stomac din cauza ca nu am mancat aseara si toate alea.

As vrea sa scriu ceva plin de intelesuri, ceva care sa ma inspire atat pe mine, cat si omuletii verzi, care incetul cu incetul isi inving teama, si se intorc la mine, unul se aseaza pe umarul meu stang, si se holbeaza la monitor, imi spune ca scriu nonsensuri. Da, mersi, omuletule, esti un dulce. Restul se incovoiaza pe jos, si mi-au furat un lucky strike, si il rontaie. Sunt amuzanti, nu le place gustul raw al tutunului. Cred ca imi aprind si eu una. o tigara. Omuletii apar de obicei cand sunt bine-dispusa si asa mai departe. Dar acum nu sunt deosebit de happy. Din cauza vremii presupun. Si a durerii de cap, care da, inca e aici. O sa-i rog pe astia sa imi extirpeze creierul, asa un pic. Ce insaemna a extirpa? Nu conteaza. Puii mei.

Iarasi domina haosul in camera mea „designer made”. La naiba!

Ma ocup de filme, de citit, m-am uitat la Angels and Demons, la Girl, interrupted, la Christiane F., la Trainspotting. Inca citesc Murakami, albastrul ala nemarginit, mai degraba haotic. Oricum, citesc si lumea Sofiei, invat filosofie pentru la anu’.

Pot sa ma distrez in orice imprejurari. Cred ca ar trebui sa ma duc sa fac un dus, imediat plec.

Am primit o recomandata de la bilbioteca. Sunt in intarziere cu doua carti, inca din noiembrie. Am uitat ca sunt carti de la biblioteca. Iarasi o amenda usturatoare. Imi detest memoria uneori. De cele mai multe ori de fapt. Cred ca fumez prea mult.

„Statea pe banca si se uita la oamenii care treceau pe langa el. Avea o basca, din vremuri de mult apuse, si asculta muzica de la walkman. Probabil are si o masina a timpului.”

Ma dau batuta.

Pa.

Old times

Iarasi ne intalnim la ore prea tarzii, dar cred ca asta devine un fix de-al meu, asa, mai de vara. Aseara m-am culcat pe la cinci, am adormit cu greau si m-am trezit la doua, aproape. Am baut un litru de cafea, si hop la film si alte chestii, cand s-a mai racit vremea, afara, sa savurez „coma” de pendulum cu Fikaa si sa imi aduc aminte de serile petrecute in parc, cu o pereche de casti pentru doua persoane si… ca a fost frumos. Trebuie sa mai facem d-astea. E altceva. E ceva placut, placut de plictisitor. Plictissitor intr-un sens pozitiv, bun, ca lumea, etc.

Oricum, azi ma gandeam ca toti vrem sa fim recunoscuti, vrem sa fim vizibili, nu invizibili. Mai meditez, si imi scriu eseul deja existent in mintea altora, dar modificat conform mintii mele.

Acum nu prea am chef de scris, na, nu am si gata, asa ca nu voi scrie asa mult. Mai ales pentru ca taica-miu e acasa, si daca ma observa treaza, imi primesc portia de urlete. Chiar daca e vacanta, eu sunt obligata sa ma culc pe la 2… Ghinionul meu presupun. Asa ca prefer sa nu fac zgomot si toate alea, sa nu ma ambalez scriind, ca sa nu il trezesc. Dar voi vedea. Poate mai tarziu primesc si o doza de inspiratie.

Pa.

So late, so fucking late, so jazz, so nothing

It’s too fucking late, si mie imi e somn de imi pica ochii in gura, dar totusi nu ma pot convinge sa ma cuibaresc in pat si sa ma las purtata de vise. Ah, visele. Lumea spune ca visele (alea de cand dormi) sunt bune, placute, sanatoase si asa mai departe. Dar oare sunt asa cand sunt prea vivide si nu dorm adanc din cauza lor? Nu-mi amintesc o noapte, o singura noapte in care sa fi dormit adanc, un somn odihnitor, relaxant, cum vedem in filme si citim in carti. Numai din cauza viselor. Vises non-stop, vivid, puternic, in viata. Ma poti trezi cu un simplu „psst” la orice ora, in orice zi, nu conteaza cat de obosita as fi fost inainte sa fi adormit. E exasperant, zic… De asta sunt eu mereu somnoroasa si obosita! Am incercat tot felul de chestii ca sa pot dormi linistita, ceaiuri, pastile, lapte caldut, toate… Nu merge. Nu sunt facuta pentru a dormi, pentru ca oricat as dormi (ca azi 11 ore), tot obosita as fi. Multumesc, viselor. Vreau sa zic ca, mai bine ma holbez la chestii cu adevarat frumoase, deep, undeep, shallow,  chestii, decat sa dorm cum dorm eu, adica ingust. Da, o sa-i zic a dormi ingust. Se potriveste.

As vrea sa stau pana rasare soarele, lumina aia rece, nelly the elephant, stiti voi, cu Parov Stelar in background, toate astea. E dificil sa ma mentin treaza pana atunci, dar o voi face, sper. Poate daca voi EXTENUATA, cu litere mari, accentuat, poate asa voi dormi macar putin mai adanc. Trebuie sa ma activez si sa fac ceva, sa imi inving lenea, am zis-o de multe ori, sunt constienta, dar ma automutilez sportiv, pasiv, ce sa-i zic, in propriul meu sens.

Fiecare om are un sens. Da, asta e. Fiecare om are un sens. Dar majoritatea sensurilor coincid, asimilarea in masa, asa-i zic, holbare in arhive, da-o dracu’. Ce sa fac.

Ma las purtata de cuvinte, cum o fac multi altii, scotand la iveala universul meu plicticos from time to time, gandindu-ma la importanta vietii. Figurina in mana cuiva? A mea. Stiti, cunoasteti, istoriile mele mult prea narcisiste si tiraniste, zic. Ar trebui sa ma obisnuiesc cu noua tastatura. Merge greu, sunt oarecum statica, uneori. Am mai zis asta? Mi se pare ca da. Trebuie sa iau lecitina, imi pierd memoria. O fi din cauza dependentelor mele? Nu, alea-s sanatoase. Hai, va rog eu, credeti ca iarasi vorbesc de droguri, hai!

Ca doar e la moda, sa te droghezi. HIgh e ceva in grup, ceva fashion, ceva hai sa ne dam tari in club, sa visam carusele, sa ne prefacem ca avem un trip superb, hai te rog. Ca doar e cool, in voga, ce puii mei. High… high e ceva linistit pentru mine, ceva in doi, sau intr-un cerc mai restrans, o stare de visare (placuta, nu ca visarea mea), ceva Jim Morrison, jazz, oldschool, ceva intr-o dupa, fara benzina, in mijlocul nimicului. High in doi, intinsi pe jos, fara sa ne atingem decat palmele, uitandu-ne la tavan si povestind mai sincer ca vreodata, euforie totala. Mentala… Nu in grup, douj’ de insi, urland ca nebunii, vaaaaaai,un circ, zboara scaunele si chestii asemanatoare, de tot cacatul. M-am plictisit sa tot aud chestiile astea. Mai zi-mi ceva, ceva nou, ca sa incercam cu totii, sa vedem cum e. Mai lasa-ma.

Intr-o camera ca a mea as vrea sa experimentez un „trip”. Da… are un aer. stiti, „aer”, aura, ma rog. Imi place enorm de mult cum am reusit sa o transform, cu cele mai mici ajutoare. Un colaj de amintiri, doar amintiri, ca sa imi mai cada lumina din cand in cand peste vre-o poza sau o ilustratie, si sa imi aduc aminte, sa zambesc. Etapele mele, viata mea, etapele vietii mele, intamplari mai mult sau mai putin importante, pentru mine sau pentru altii, rasarind dintre culori. E frumos. MISTOU.

Sa traim in viitor, in prezent sau in trecut? Cum e mai bine. Eu zic prezent, dar uite ca si eu ma mai afund in trecut, ma mai afund si in alte vieti, ma contopesc. Devin altcineva fara sa imi dau seama. Ma cred altcineva, si realizez cu greu ca nu sunt. Imi place cum lucreaza mintea, fara sa observ. Nu mai vreau sa dorm pana dupa-amiaza, nu mai vreau sa-mi irosesc ziua. Nu suport sa stau prea mult la soare, ma impacienteaza, dar o voi face, sa-mi incalc limitele.

Vecinii mei si-au luat un catelus corcitura mic mic mic, dulce, care arata ca o minge care bombane de colo-colo, dulce foc. Oare o sa il mai iubeasca cand va creste? Nu cred. Oamenii vor dulce dulce, mic mic mic… Pana cresc, ok, cand cresc, pa. Nu numai animalele. Mi se pare cruel. Eu imi iubesc pisica la fel de mult cum am iubit-o cand era cat jumatate din palma mea. Ea are opt ani, si inca o mai primesc pe furis in camera mea, sa doarma cu mine, chiar daca ai mei nu agreeaza chestia. Ziceam, cand e mic, ok, cand e mare, pa. Asa e si cu ea. Eu o iubesc necontenit, la fel, de opt ani. Chiar daca imi umple camera de par, si eventual de purici. Nu-mi prea pasa, o iubesc. Iubirea n-ar trebui sa aiba limite, nici a mea nu are. Si nu numai in cazul pisicii. Uite ca am facut-o de oaie, si am scris un post al naibii de lung, plictisitor pentru toti in afara de mine. Sau nu?

Ca un copil care cauta atentie, asa sunt si eu. Doar ca eu nu caut atentie, eu caut altceva. Eu ma cred neinteleasa, vreau sa rad ca lumea nu-mi intelege gandurile, gusturile. Oare vreau doar sa ma integrez pe undeva? Nu prea simti o nevoie patologica sa fiu asa. Cred ca pur si simplu sunt doar un pic pe invers… Nu sexual.

By the bridge you stand, hoist your face, lean in, let go… Toate alea.

Havoc 2, normal adolescent behavior, ceva tare, cuprinzator, desi la fel ca orice alt teen-movie, doar ca mai controversat. Tabu? Nu. Ciudat… Poate… Uneori simt nevoia sa aberez, doar ca sa realizez ceva.

Vezi?

Vreau sa ma ridiv asupra tuturor, asupra totului, dar uite-mi slabiciunea, nu singura. Poate ca ma atasez? In definitiv, o sa ne detasam… O sa fim ca florile, nevoie, pana se termina sezonul, dupa asta, ne luam la revedere, semintele in pamant, floarea in pamant, dar pe cai diferite, in legatura una cu alta, dorind sa ne amintim, sa fie asa si sezonul viitor, dar nu va fi, petalele vor fi inlocuite, si asa mai departe. Se arata oare un dram de pesimism in mine? Nu, nici eu nu ma cred. Bine, nici nu ma gandesc la viitorul meu, mi-e un pic groaza, bine, mi-e cam frica, terifiata ce sunt. Oricum, va fi ce va fi, c’est la vie, chestii.

Nu, nu, nu ma depresez, doar aberez aiurea. Iarasi nu sunt coerenta, folositi un bici va rog eu, doare mai intens. Unsprezece minute: durerea te duce la placerea suprema. Bullshit, da-o-n incoerenta. Puii mei. Hai sa o las balta, ma aiurez, mai ales cu muzica asta, ma duce pe alte meleaguri, nu ale mele. Ceva nou? Bring it on.

Buna dimineata, 3:22 am.

Litera

Neata, vrea sa zic. Astazi putem recunoaste pe cer soarele frumos, prea mortal si cald, care imi topeste termopanele cele noi, daca pvcul se topeste, zic. Nu pot sta afara, e prea cald. Cred ca stratul de ozon nu prea mai exista, nu asa cum o facea la inceputul copilariei mele. Sau eu sunt prea mofturoasa? Oricum, din cauza caldurii, zilele mi le petrec in casutza mea umila, numita camera mea, descrisa de ceilalti ca oldschool, multumita stilului in care este decorat. Daca asta se poate numi decorat. Si poate se intreaba cineva ce pot face toata ziua in casa de nu ma plictisesc. Ei bine, multe. Vreau sa zic, navighez pe internetul asta tampit, pe bloguri si asa, ma mai uit la doua filme bune, si citesc. Eeexact, citesc, mult. Ba pe calc, ba pe salteaua de pat de pe jos.

E dificil sa citesti de pe un monitor, mai ales daca esti mioapa. Dar uita ca mi-am invins repulsia fata de citit pe calc, si m-am afundat intr-atat intr-o lectura, incat am uitat ca o citesc de pe un tech. (tech = ceva digital, technologic, s.a.m.d). Stiti, presupun, ca nu sunt o romantica, nici pe-aproape, pe cand Paulo Coelho este. Il consider pe dansul un autor supraevaluat, si imi mentin opinia, chiar daca MI-A PLACUT romanul sau. Vreau sa zic, ambele pe care le-am citit pana acum. Veronica decide sa moara nu a avut un impact prea mare asupra mea, deoarece nici nu imi prea amintesc continutul ei, stiu doar ca cartea in sine arata bine, avea o coperta atragatoare. Si ca Veronica voia sa se sinucida, dar a cunoscut iubirea… Cred. Stiu ca mi-a placut cartea pentru stilul dur, proaspat cules, neslefuit in care a fost creat, pentru cuvintele dure, pentru unele abordari neconventionale. Doar stiti ca imi place tot ceea ce consider neconventional.De asemenea, am cunoscut si alti autori de care nu am mai auzit, din doua carti imprumutate de la Diriga. Unul dintre ei este Yann Martel, un scriitor spaniol, care a devenit consacrat multumita lui Pi, un copil indian. Romanul Viata lui Pi a reprezentat pentru mine un umor negru amestecat cu o fabula aproape perfecta, in care ne este explicata de fapt latura intunecata a omenirii si latura frumoasa a animalelor. L-am mai cunoscut si pe Jostein Gaarder, un filosof norvegian, care prin Lumea Sofiei, a devenit cunoscut, deoarece ne invata filosofie in 1001 de nopti. Acum, am inceput sa citesc Antichrista, de Amelie Nothomb, si deja imi place.

Ieri am terminat de citit Unsprezece minute, tot de Coelho, si vreau sa spun ca m-a impresionat. Nu povestea in sine, pentru ca fusese un ceva siropos, in  cautarea dragostei adevarate si de genul. M-a atras „deschisul” pe care l-a folosit Coelho, despre cum vorbea despre sex, cum a descris asta in ochii unei prostituate „bune”, cum ar veni, de high class, stiti voi. Asta, brazilianca Maria, devine prostituata nu neaparat din necesitate, ci din lene, cel putin asa inteleg eu. Si ea a inteles ca in Elvetia prostitutia este un „job” bine platit si usor de facut. Aflam ca asa si este. In roman ne sunt prezentate etapele Mariei, cum se schimba ea, devenind un personaj dinamic, dar nu de tot, pentru ca isi pastreaza una convingere din copilaria, in ceea ce priveste dragoastea, chiar daca se mai abate de la ea un pic. Romanul abordeaza subiecte tabu, da, le consider tabu si in zilele noastre. Masturbarea, sexul, masochismul si asa mai departe. Clientii speciali, clientii ffricosi, natura femeii, natura barbatilor… Ne sunt prezentate in detaliu, vazute prin ochii unei fetite care habar nu are ce este viata. Inca nu am ajuns la faza interpretarii, dar cred ca nu are… Nu una mai speciala si mai profunda. Cred ca vrea sa ne explice ca dragostea adevarata si eterna exista, trebuie doar sa o cautam si sa o asteptam si sa o lasam sa intre, fara frica. Asta ar fi singurul aspect, cam major, al cartii, care m-a cam dezamagit. Dar si asta numai din cauza ca nu sunt romantica. Ei bine, Unsprezece minute mi-a placut indeajuns incat sa o recomand.

Alaltaieri am terminat Viata lui Pi, de Yann Martel, un roman care m-a marcat, de asemenea. Un pasionat de animale si de religii, un copil de 16 ani, invata cate ceva despre viata in India, in Pondicherry, ne invata si el la randul lui despre animale si despre cum trebuie sa ne purtam cu ele, invatam chiar si sa dresam un tigru in situatii de criza. Povestea in sine incepe cu naufragiul lui Pi (Piscine Molitor Patel), in drumul familie spre Canada. El ramane singur, sau poate nu?, intr-o barca de salvare timp de sapte luni. Ok, nu in totalmente singur, ci cu o hiena, o zebra, o gorila si un tigru bengalez, pe care el insusi l-a ajutat sa ajunga in barca. Dupa putin timp de la naufragiul propriu-zis, Pi ramane doar cu Richard Parker, tigrul bengalez. El ne povesteste cum trebuie sa supravietuiesti in mijlocul oceanului, mai ales cand ai langa tine un companion cel putin ciudat, si mult prea periculos. Dar Pi ne invata ca natura animalelor nu este asa cum ne-am inchipuit-o noi, ci este foarte asemanatoare cu a noastra. Pi supravietuieste, la fel si Richard Parker, dar povestea lor nu este crezuta de nimeni, ci toti asteapta o poveste incredibila, dar nici chiar asa, ca s-o zic asa. Romanul m-a impresionat multumita temei cel putin originale, naufragiu cu un tigru bengalez, un mic indian pasionat de hinduism, catolicism, budism si musulmanism (nu stiu daca asa este corect spus, dar ma rog, corectati-ma), toate in aceleasi timp. Cartea ne dezvaluie liberatea de a alege a unui, nu numai intre religii, ne dezvaluie greselile sistemului, ale oamenilor, ale societatii in care traim. Totul este condimentat de un magnific umor negru si un storyline care te tine, pe bune, pe varfuri, incercand sa ajung in varful dulapului, la cutia cu jucarii.

Acum sunt la pagina 65 din Lumea Sofiei de Jostein Gaarder, 1001 de nopti de filosofie, ca sa zic asa. Sophie este o fata norvegiana de 14 ani, invaluita din mister multumita corespondentei ei ciudate, de la un filosof necunoscut, pe nume Knox, care ii preda lectii de filosofie. Si nu numai atat, ea primeste o carte postala de la cineva din ONU, semnata Papa, care trebuie sa ajunga Hildei. Problema Sofiei este ca habar nu are cine este Hilde, stie doar ca fularul ei rosu a ajuns sub patul ei. Nu stie cum, dar era acolo. Filosoful este un om foarte secretos, mie mi se pare un refugiat sau ceva ilegal sau prea fantastic ca sa fie vazut de lumea noastra. Important este ca oamenii s-iau pierdut capacitatea de a se mira. Pe acest concept se bazeaza intregul roman, cel putin asta e impresia mea pana acum. Gaarder vrea sa ne invete sa fim copii, cu ajutorul filosofiei, considerata de el ca fiind mintea unui copil intr-un om adult… Sau ceva asemanator. Imi place, mai ales pentru ca am filosofie de anul viitor, si nu voi incepe fara nici un fel de cunostinte filosofie. Mai ales ca profesorul este directorul scolii, un om dat dracu’ in privinta asta. Poate o sa aprecieze efortul meu de a invatat din surse proprii, multumita lui Diriga. (ce bine :X ) . Zic, imi place pana acum, imi este oarecum dificil sa retin tot ce as vrea, deoarece este mai mult un eseu de filosofie mai lung, dar ma straduiesc, pentru ca mi se pare o carte bazata pe docere din buna stiinta, daca ma-ntelegi. O recomand, incepe bine, naratorul dezvolta personajele inteligent.

Despre Antichrista nu scriu inca, pentru ca de-abia am inceput-o, voi transcrie pur si simplu un pasaj care imi place, pana acum, si care explica si conflictul romanului si personajelor principale.

De ce îmi ceri aşa ceva, Christa? Ştii ce înseamnă asta pentru mine? Mi-ai mai cere dacă ai şti? Sau, poate, tocmai pentru că ştii mi-o ceri? Nu înţeleg de ce mă supun ţie.”

Cam atata literatura pentru acum, literatura in romana zic, restul nu vi le imaprtasesc, cele in maghiara categoric nu, nu prea ati avea habar despre ce vorbesc, autorii maghiari nu sunt cunoscuti in blogosfera romaneasca, cel putin nu PREA cunoscuti. Iar in engleza inca nu am citit vara asta, dar daca o voi face, voi adauga in Recomand carti. Recenzii, din pacate, pentru citabile in alte limbi, nu postez. Desi ma incred ca pierdeti enorm de mult, dar totusi, nu o voi face.

Bafta la citit si la vacanta tuturor, s-a racit vremea, pot sa imi scot nasul in lume.  Ne auzim mai incolo, nu uitati ca cititul e un lucru benefic, nu contrariul.

LATER EDIT: WordPress imi fute articolele, uitati si voi cum a iesit coperta cartii. In mijlocul articolului! Si nu pot face nimic… Ei, lasa, sa zicem ca am improvizat un pic de asimetrie eleganta. (da’ tot ma dispera!)

Hazzee!

Am terminat cu termopanele, arata chiar bine, dar tot imi sunt antipatice. Cred ca sunt u n pic statica la capitolul acesta. Oricum, cu ocazia asta, imi si redecorez camera, imi aranjez mobila si imi pun saltea pe jos in loc de pat, asa cum mi-am dorit intotdeauna! In sfarsit am ocazia sa fac totul perfect. Cu decorarea dulapului aproape am termina, arata ca un dulap din anii 80 cu casete si poze si decupaje peste tot, cu bucati de textile colorate si asa mai departe. Am mai lipit si cateva cduri pe-acolo, ca sa reflecte lumina in culori ciudate si frunze uscate! Am colaje din textile, scene din comics, desene animate pentru copii improvizate si toate prostiile. Acum voi mai pune cateva Garfielduri sau asa, frunze si arta de-a mea, ca sa fie totul asa cum imi imaginez. Stickere cu skateboard.ro, es, si asa mai departe, pagini goale colorate… De toate.

Dupa terminarea dulapului urmeaza peretele, adica trei pereti. Nu stiu cum le voi decora, dar un prim element este o panza din bambu pe care este pictata o casa traditionala chinezeasca, gen lacustra. Pe podea, peste mocheta obosita voi pune fasii de covorase si alte textile colorate, nu prea stridente, si voi antropomorfa totul. Ma refer la labe de pisica desenate… :)) Cred. Probabil ca folosesc cuvantul antropomorf intr-un inteles absolut aiurea, dar si Bacovia a inventat cuvinte noi, nu? Eu de ce sa nu pot? 😀

Oricum, imi place designul interior, iubesc designul interior de fapt, si imi face placere sa imi ocup timpul cu asta. Chit ca, in general, sunt lenesa si dezordonata, pot sa transform toate alea intr-o dezordine ordonata, cum fac si cu freza mea de doi lei, si asa imi iese ceva minunat de colorat, si uita mai, am facut si o rima, sau un fel de.

Infine, imediat imi incep lucrul.

Straight lights

Buna ziua si bine v-am gasit sau pierdut pe dinozaura!

Cu o fericire imensa care domina atat in creier cat si in suuufletul meu neatins, va anunt ca a venit vacanta, coae! De parca nu v-ati fi dat seama… Oricum, tin sa precizez ca imi va fi greu sa ma obisnuiesc cu mai mult de 6 ore de somn. Greu dar placut.

Presupun ca voi, adica cei mai multi dintre voi, sariti in sus de bucurie, ca woaiss, gata scoala si chestii. Eu insa zic ca o sa imi fie dor de ea, oarecum.

Am terminat cu bine clasa a 10-a, 8.60, e ok. As fi vrut ceva peste noua, tocilara ce sunt, dar na, n-am reusit. Lasa ca anul viitor nu mai am chimie, mate, fizica, biologie… Am literatura universala, filozofie, film, civilizatie engleza si americana… si multa literatura si limba. Deci ma voi simti nemaipomenit la anu’. :d

Oricum, faza e ca m-am pregatit de distractie, oarecum, cu termopane. Mda, stau intr-o zona FOARTE linistita, nu vorbesc ironic, dar ei au nevoie de termopane ca sa izoleze totul… Okei. Imi distrug mie camera ca sa imi puna termopane. Eu nu-s moderna. Eu sunt oldschool. Termopanele nu imi plac.Prea ma izoleaza. Nu aud nici macar ciripitul pasarilor, care de cele mai multe ori imi place dimineata, fiindca mi se pare ca, daca, ciripesc pasarelele e vreme insorita si superba. Bine, nu-i asa, dar imi palce sa ma trezesc cu gandul ala. 😉 Ei bine, va dispretuiesc pentru ca mi-ati pus termopane.

Cel mai mult ma deranjeaza ca camera e plina de prostii si asa mai departe. Totul e acoperit cu cearsafuri albe, care imi induc o stare de neliniste.

Azi m-am hotarat sa strang totul prin camera si sa ma pis pe munca mesterului, chit ca imi place de batranel’, e dragut. Oricum, gata. Nici nu pot sa dorm ca lumea. Bip.

Mergem la Laguna Albastra cu clasa! Mergem la Vlahita cu clasa! Mergem la mare! Poate mergem la Praga! Poate mergem la tara! Mergem peste tot vara asta. Numai sa am banutii necesari. Dar ma rog, ne descurcam.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Ne descurcam, e frumos cand ne descurcam. Stiti, spuneam eu ca nu prea pricep la relatii de lunga durata, dar vad ca am invatat! Asta e mai mult un note to self… nu fi pesimista si adamista. Am invatat cuvinte noi cu sens nou, am invatat ca e fain sa nu mergi la biserica de serbare ci sa te duci la cafea cu diriga, nu de parca ar fi prima oara, dar am reinvatat si asta. Am mai invatat ca ciocolatei ii e frica de tunete si ca sunt frumoasa in felul meu absurd si cam comic. Am mai invatat ca poti sa te intelegi cu parintii tai doar daca lasi de la tine. Pacat ca trebuie sa lasi cam mult.

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Imi pare rau ca am neglijat blogul, dar chiar nu aveam nici chef, nici timp. Sper ca voi mai recupera cate un pic. Mi-am dat seama ca indie pop rocks on soma fm si asa mai departe, si ca probleme de spate se rezolva greu, sau deloc.

Vreau sa si plec cu toti pe munte, pe piatra mare sa vanam ursi si sa atarn iarasi de o stanca mult prea abrupta pentru mine. Uneori ma bucur ca am numai 40 de kile… 😀

Oricum, la revedere pana la urmatoarea ideeee. Va las cu Ladytron – Runaway

Earth Day

Azi a fost ziua pamantului, si scoala noastra a hotarat sa organizeze o curatenie generala in oras. Un fapt admirabil de altfel, frumos din partea scolii. Orele au fost suspendate pentru noi toti, in afara de cei din a 8-a si a 12-a, si ne-am dus frumos toti la scoala dimineata la 8, cu manusile in mana si cu toale de lucru.

Clasele 10 au fost repartizate pe Tampa, adica noi si inca trei clase. Drumul spre tampa a fost usor, a decurs lin, fara graba, fara sa curatam. Dupa un pic de odinha sus, toti ne-am pornit in jos, pe trasee separate, sa strangem mizeria lasata de turisti. Intreg drumul in jos a fost cu peripetii, deoarece unii dintre noi, inclusiv Fikaa si cu mine, am luat-o laa vale rau de tot, nu pe carare.

Toata aventura asta s-a lasat cu cazaturi si sanius pe pietre, dar si cu o gramada de saci de menaj umpluti cu mizerie. Fu o experienta placuta, mai ales ca am petrecut quality time cu colegii si cu Fikaa de asemenea. A meritat si curul meu sa fie distrus de tot. :>

Traiasca pamantul, si scoala mea uneori. A fost a initiativa inteligenta! Multumiri din partea noastra!

Pa.

P.S.: nu mai aruncati pe jos! n-are rost.

Fabula vietii… Led Zeppelin si copilaria ratata, tigara fumata si un titlu lung

M-am intors de la concurs miercuri, am mai savurat vacanta, ar fi trebuit sa stau acolo pana azi, dar nu am putut sa stau departe asa mult de Fikaa. Da, pe bune serios, am si eu suflet. Presupun.

La concurs fu fain, m-am distrat cu o prietena din copilarie, cu care mereu ma jucam de-a cainii si de-a demonii si de-a tomb raider si lara croft si d-astea. A fost frumossi foarte placut sa petrec un pic de timp de ea. Plus ca, cursa spre casa, in masina tatalui ei a fost bestiala. Omul acela STIE sa conduca. Si repede. 😉 E motociclist, la ce sa te astepti.

Ieri am aflat rezultatele, amandoua suntem la jumatatea clasamentului, adica 14 si 16 din 28 de concurenti din intreaga tara. Ceea ce nu e rau! Pentru o prima incercare. Sa speram ca vom mai avea placerea de a participa la concurs. Multe chestii gratis! :> :)) Glumesc. Dar tot am primit multe chestii gratis. Chestii adica, carti, si d-astea.

In general, m-am distrat, chit ca concursul in sine a fost un pic dificil si mi-a cam intrecut abilitatile de maniaca. Dar a meritat, pentru simplul fapt ca mi-am putut aduce aminte de toate prostiile pe care le faceam cu Anita. Imi e dor de ea, mi-ar placea sa ne re-best-friends-uim. Dar… Stiti cum e. Distanta obtinuta… Cacat.

Cu parintii mai nou ma inteleg un pic mai bine, au inceput sa se obisnuiasca cu varsta mea. Si am monitor nou. Widescreen sau cum s-o chema. E placut sa vad de la o distanta mai mare de zece centimentri ceea ce scriu! :)) Totusi exista un downside: nu prea am internet, ca de obicei (anul asta). Cei de la rds pot sa SUGA PULA, frumos spus. Toata reteaua e fututa, frumos spus. Toti avem probleme mai mici sau mai mari cu ei. Sa se duca sa si-o traga singuri.

Acum sunt numai cu bunicii mei acasa, si pot sa fumez linistita si sa beau fanta de portocale.

Urmeaza filmele la care m-am uitat.

Led Zeppelin – Babe I’m gonna leave you

Outward Bound Romania.

Hmm… a trecut ceva timp de cand nu am mai scris nimic… Pai, na ca recuperam. :>

Cu ce sa incep? Pai… Cred ca tabara de alpinism, vorba vine. De ce? Pentru ca tocmai ma cert cu un prieten bun, Watzaky, ca tot ce incepe cu bine, el zice ca se termina prost. Eu sunt optimista, si zic NU E ASA. Tabara asta a inceput foarte bine. Si ghici? S-a si terminat cu foarte bine. Pe bune! 😀

 – imnul trenului.

In tren…. Pai… In tren am inceput cu Bacardi Breezer watermelon, si a fost foarte tare. Am ras, am dansat pe dnb, in mijlocul trenului, o sa postez si filmuletul, fara sunet din pacate, nu ma pricep la editari. A fost bestial. Doar ca nu am avut unde sa fumam. Ceea ce a fost tare. Am stat cu capul pe geam, afara, sa admir peisajul plin de ceata si de mizerie. Cand am ajuns in tunelul renumit, a fost foarte tare. Intuneric bezna, si cate o usa/pasaj luminate. A fost bestial. Am stat in tren vreo trei ore, din Brasov pana in Sighisoara. Dar a meritat. Ne-am distrat cu totii, am ras si ne-am amuzat… Am mancat schnitzel si am observat un bunic peacolo, care arata fix ca Mos Craciun de pe vremuri, rosu la fata, dolofan, si cu o expresie duuuuulce plina de voie buna. Ne-am cam melancolizat la faza asta, eu cel putin, ne-am adus aminte de craciun si chestii.  In tren a fost o caldura infernala, insuportabila, ceea ce ne-a picat foarte bine, din moment ce afara era n frig de mureai incet (IN CET). In concluzie: calatoria cu trenul a fost foarte foarte tare.

Pozele astea sunt din tren, cu schnitzel, si cu capul pe-afara. Pe geam. Eu sunt aia mai colorata, mai nebuna,

si mai cu limba pe-afara. Stiu ca sunt un pic cam ciudata, dar da, in fiecare poza ma stramb. Nu stiu de ce, dar cam asta este. Nu pot sa NU ma stramb. Cred ca printre alea 2000 de poze cu mine, nu exista nici macar  una in care sa nu ma stramb. E cam ciudat. :)) Dar asa sunt eu.

Dupa ce am coborat din tren. la sighisoara, ne-am dus la gara, sa ne luam autobuzul, care era tare ok. Mic si dulce. El trebuia sa ne duca pana in Sovata, in tabara propriu-zisa. Mergand incet incet, ne-am oprit la Penny, sa ne facem cumparaturile. Eu, cum sunt mancacioasa ca dracu, mi-am luat numai mancare. Mancare si mancare. Multa mancare. Si acum sughit. Nu stiu de ce. Dupa Penny, ce a durat circa o ora, ne-am dus la Sovata. Si… amintiri de acum doi ani au navalit peste mine. Primul sarut cu prima iubire din viata mea, prima excursie ca lumea, cu clasa a opta, cea veche, de care mi-e foarte dor. Prima mea saritura de la inaltime… Prima criza de nervi… Primul adevar scos la iveala, prima cearta adevarata, prima criza de plans. Amintiri placute, neplacute….Oricum, bestiale. Ne-am dat jos, ne-am acomodat, astia de acolo, supraveghetorii nostri, foarte de treaba, ne-au aratat camerele noastre, in care am fost puse cate 4, si ne-au aratat si locurile de fumat. Ceea ce a fost perfect. Nu a trebuit sa ne ascundem ca sa putem fuma. Aveam locruile noastre. Interesant a fost ca, cand au intrebat cine fumeaza, am zis eu si inca  un coleg, ca da, fumam. dar dupa mesele din fiecare zi, ne adunam vreo 11 in locurile de fumat, cate o tigara in mana, cate un fum de la altul…Dar aproape toti au fumat. :)) Ceea ce a fost amzuant. Mult prea amuzant.

Prima activitate. Multe activitati. Nu o sa vi le povestesc. Tzeapa. In schimb, o sa pun poze, si un sfat. Mergeti in tabara outward bound. Pe bune. E bestiala. Trebuie sa fiti 15 persoana ca sa puteti participa. Costa circa un milion juamte de persoana, adica 150 de RON, plus drumul, care costa in total 35 de RON. Outward Bound asigura masa, cazarea si baile. ai….foarte foarte moderne, apa calda, dushuri, incuietori :X:X:X. Tabara asta a fost perfecta. Absolut perfecta. M-am distrat cum nu m-am mai distrat de mult. M-am si indragostit. :)) Amuzant. Noptile ni le petreceam toti in camera noastra, a mea si a inca doua colege, Lulu si Juko, si ne-am distrat toata noaptea. Am jucat Boltz, trombon, adevar sau provocare… Fara chestii stupide… Ne-am distrat de minune nu numai ca o clasa, ci ca un grup de prieteni foarte buni. Mi-a placut si faptul ca am lucrat toti in echipa, nu conta ce faceam, faceam in echipa… Uneori am avut tendinta sa incerc sa preiau conducerea, asa sunt eu din fire, dar am renuntat la asta. Cel putin in timpul tabarei. Nu m-am folosti de faptul calitatea de a comunica mai usor cu persoanele din jur ca sa ajung sus. De obicei asta fac. Din pacate. Manipulez oamenii ca sa am ceea ce vreau. Dar am invatat ca nu trebuie sa fac asta ca sa fiu considerata buna. Am invatat multe in tabara asta. A meritat toti banii, fiecare oboseala trasa, fiecare ora matinala urata, fiecare cazatura… tot. E o tabara magnifica, care nu te formeaza numai din punct de vedere fizic, ci si psihic. Te invata sa comunici cu cei din jur, sa lucrezi in echipa, sa fim toti egali din nastere ;), sa ne bucuram de viata si desigur… Carpe Diem.