Nenecazuri.

Veneam spre casa azi, un pic aiurea, si ma uitam la strada. Deci, se da o tara, un oras, ambele de cacao, se da un drum, se dau masini si camioane. Care-i problema? Hai ca stiti, doar suntem in Romania.

Ok, sa presupunem ca va aflati intr-o stare de privilegiat, si nu stiti. NU SE DAU TROTUARE!!  Da mai frate, trotuare, va sa zica. Nu am unde sa pasesc. Si apoi se urla cucuoane strambe si urate, cu copii si mai urati, ca ce… „Ma-ta ti-a luat strada?” (asta s-a intamplat mai demult, nu azi). Ok, deci, esti o nesimtita foarte proasta. Toti care fac asta sunt. Bai, vezi ca n-are omul unde sa mearga in afara de drum, ce pana mea ii faci ziua si mai enervanta?

In plus, unde SUNT trotuare, tot nu se poate umbla pe ele, ca deh, bou’ tre’ sa-si parcheze masina acolo. Si apoi iarasi pietonii sunt de vina pentru ca merg pe drum. Clar, mai primarule, presedintule. Porci sunt toti.

Vreau o lege care sa zica asa: „Interzis masinilor pe trotuar!”. Si daca unul parcheaza, pietonii au voie sa il raporteze ori sa-l atentioneze. Pe bune. Vreau asta! A da, si inca o reglemantere: „nu exista drum in cadrul unui oras care nu „contine” trotuar”. Nu serios. Nu e fair asa. Daca eu n-am lovele si ochi ca sa-mi iau masina nu inseamna ca nu pot circula cum trebuie. A da, si drumuri pentru sk9, bicicleta, role. PESTE TOT! Ori merg pe drum.

Serios, m-am saturat de Romania. E o tara proasta. Si ce o face asa de proasta?Oamenii care traiesc in ea. Inclusiv eu. Totusi, mentionez, ca de o luna aproape nu am mai aruncat nimic pe jos, nici din greseala. Nici mucurile de tigara!!!

Pa.

Meeder

Meeder este un „sat” in Germania, la cativa km de Coburg, un oras un pic mai mic decat Brasovul. Aici mi-am petrecut o saptamana din vacanta alaturi de maica-mea, la o fosta colega de-a ei de la liceu, Anelize, si la familia sa.

Am calatorit circa 20 de ore intr-un microbuz alaturi de sora lui Anelize, fii ei, sotul lui Anelize, si fiul ei cel mare. Calatoria in sine a fost extraordinara, dar si obositoare. Cum nu sunt obisnuita sa dorm in microbuze, nu am inchis un ochi pe tot drumul.

Am pornit dimineata pe la 10, intr-o vineri, de la Sighisoara. Pana la Meeder am facut mai multe opriri, am avut parte de peripetii minore, dar amuzante in acelasi timp. Cand am trecut prin Viena, ochii mei erau atintiti asupra orasului pe timpul noptii, luminat in cel mai neobisnuit fel pentru mine. Mi se parea magnific. Trebuie sa precizez ca nu am calatorit peste hotare decat odata, in Ungaria. In rest, nicaieri nu am prea fost, datorita situatiei financiare a parintilor mei, care nu e chiar asa de rea, dar, totusi, nu ne permitem iesiri dese in afara Romaniei. Oricum, s-a ivit ocazia asta sa mergem pe gratis cu Anelize, si dupa insistentele parintilor mei, am decis sa ma duc. Nu din placere, pentru ca nu imi convenea sa plec fara Fikaa (aici se vede cat de mult tin la el).

Am ajuns la Meeder sambata dimineata devreme, intr-o zasa enorma, cu doua etaje si subsol. Meeder, satucul despre care vorbeam, arata ca un oras foarte frumos din Romania, si mai bine. De fapt, mult mai bine. Se vede diferenta de la o mila intre cele doua tari. Mi-a placut enorm de mult cum arata casa, gradina uriasa, tot satucul. Totul era superb.

I-am cunoscut si fiul cel mic al lui Anelize, Simon, de 16 ani, singurul cu care m-am putut intelege in afara de Anelize si Heda, care vorbeau romana. Simon era singurul care vorbea engleza mai binisor. Am avut parte de distractie cat am fost acolo, am fost si in Weimar, un oras cultural din partea de Est a Germaniei, cel mai frumos oras pe care l-am vazut pana acum. Am vizitat nenumarate muzee, castele, fortarete, gradini, lacuri, piete culturale, Eis-caffee, si de toate. Am avut o saptamana frumoasa acolo. Ar fi fost si mai frumos daca ar fi fost si Fikaa cu mine, dar chestia asta nu a fost posibila.

La intoarcere, am venit cu un autobuz, Balint-reisen, si am calatorit relativ bine, dar ne-am facut si nervi pentru ca a trebuit sa schimbam autobuzul in Sibiu, ceea ce era cam dificil, si era incurcatura cu bagajele si cu pasagerii. In mare, a fost ok.

Cand am ajuns acasa, am si plecat la Fikaa, si am stat cu el non-stop 4 zile, ceea ce a fost un adevarat vis. Imi permit sa zic ca a fost magnific totul. Si rasplata lui maica-mea a fost vacanta la Fikaa de patru zile. Rasplata pentru ca m-am lasat convinsa sa o insotesc, chiar daca nu voiam.

Deci, a meritat sa merg, am vazut multe lucruri pe care nu le-am vazut niciodata. Si am ajuns la o concluzie. Romania nu va ajunge niciodata la nivelul Germaniei la capitolul civilizatie, etica, morala, politete. Niciodata. Dar, cum totul are un down-side, si Germania are: strictetea. Asta ar fi un minus pentru tara, legile sunt stricte, pedepsele aspre pentru cea mai mica „crima”. Dar, asta e totusi un lucru bun. Mai bine asa, decat cum e in Romania. Chit ca drogurile care sunt legale aici, sunt ilegale acolo, ceea ce constituie iarasi un minus, deoarece prin asta, ei incurajeaza indirect traficul de droguri pe strada, ceea ce produce o rata a criminalitatii privind drogurile mai mare. Oricum, e mai tare decat acasa.

Totusi, there’s no place like home.

Iata cateva poze de la Weimar:

Sunt schimbarile benefice?

Unii oameni, deseori cei mai in varsta, cei care au trait in perioada comunismului si nu numai, observ ca au unele retineri fata de tot ceea ce e nou. Lucrurile care pentru noi, tinerii din generatia asta, par normale, pentru ei par absolut iesite din comun si nelalocul lor.  In autobuz se uita urat cand doi tineri se saruta, si mormaia sub mustati (da, si babele, sa zic asa, au) ca ce nesimtiti sunt copii astia si continua sa mormaie, ca nu asa se facea in zilele lor…. In zilele lor, pe timpul lor…. de cate ori nu auzim replica asta? Si ne intoarcem ochii pe dos, gandindu-ne ca lumea de azi trebuie sa se revizuiasca.

Dar oare nu au si batraneii un pic de dreptate? Stiu, oricum sunt enervanti uneori pentru noi, dar… unele spuse ale lor chiar sunt veridice, benefice si restu’. Noi, generatia de azi, cheltuim prea mult pe nimicuri; noua ne sta capul la sex, alcool,  tigari si toate viicile asemenea; noua nu ne pasa de educatie, ne bazam pe noroc… Cand ei ar fi vrut educatie, ce n-ar fi dat pentru scolile si liceele si universitatile noastre! Dar noi nu dam doi bani pe ei, n-avem scoala, lucram la firme care se bazeaza pe forta muschilor si nu a creierului, somajul e in floare, tinerii se destrabaleaza, negandindu-se la viitor, exagerand cu „traieste clipa”.

Da, asta e realitatea, trebuie sa o constientizam odata si odata, pentru ca e spre binele nostru, sper. Pe langa destrabalare, exista carte. Pe langa bautura, munca, si asa mai departe.

Dar, uitati-va si voi in jur, ce vedeti? Aparente. Straduiti-va. Sa ne straduim, toti, altfel, nu va merge.

Brasovul tau.

Mda, Brasovul tau arata groaznic. Ok, arata mai bine decat majoritatea oraselor din tara, pentru ca are multe spatii verzi, este oarecum curata… Dar totusi, nu se compara cu normele europene. Adica, jumatate din oras nu e asfaltat ca lumea, strada mea e „in pogram” de ani buni, a, da, pe strada mea nu exista asfalt. Exista pietre si glod. Da, parca as trai intr-un satuc uitat de lume.

Trotuarele sunt imposibile in majoritatea orasului, e cam greu sa circuli pe role sau pe bita, dar avem spatii verzi. Gunoiul nu domina, dar nici nu e absent. As dori sa putem face ceva, dar nimeni nu e in stare sa se alature europei. Nu,nu, imposibil. De ce sa fim ca toata Europa? Asimilare? Nu, aici nu este vorba de asimilare, este vorba de „frumos”, stiti, un oras e frumos daca este civilizat, curat, „locuibil”. E si asta o conventie a vremurilor moderne? Nu, chestiile astea tin de confort, da. De confort. Daca vrei sa traiesti asa cum iti imaginai cand erai mic, ajuta orasul. Pentru ca citadela ta este cea care iti ofera confortul. Poate ca te simti mai „gangsta”. mai smecher, daca stai in cartiere rau-famate si urate. Dar nu. Niciodata nu esti gangsta, nici smecher, nici baiat de cartier. Esti prost. Sau proasta, dupa caz.

Brasovul are nevoie de o revizuire. Da, de asta are nevoie.

Dada.

Stiti voi, dream on.

Eu raman optimista. Nu arunc pe jos nimic, in afara de guma… scuze, si incerc sa ajut. Earth Day la scoala a fost un exemplu. Mai vreau!

Cruditatile sunt bune.

Diversitate sau contrariul?

Diversitatea a fost un lucru mereu admirat in istorie, oamenii incercau sa fie diferiti, dar totusi doreau sa faca parte dintr-un grup. Situatia aceasta fu favorabila pentru toti, deorece comertul se intetea, relatiile dintre oameni deveneau mai puternice, oamenii altfel si asa mai departe. Dar societatea de azi promoveaza asimilarea, promoveaza aderarea la un sistem de comportament, de gandire si de manifestatie hotarata de cei din inalta societate, corupti si murdari in mai multe feluri, in unele cazuri desigur.

Scolile, firmele renumite, cartile, profesorii, institutiile promoveaza tot ceea ce inseamna a fi la fel cu cel de langa tine. Aceasta chestiune poate fi observata usor prin uniformele aplicate in cadrul institutiilor, categorisirea oamenilor ca fiind acceptati sau nu numai prin metode stricte, deja hotarate. Diversitatea caracterului unui om este repsinsa, daca un om este altfel decat ceilalti, el este strivit de societate, obligat sa adereze la sistemul lor, la partidul lor, pentru a-i face pe toti la fel ca o turma de oi, pentru a-i manevra, in acest mod, mult mai usor.

De ce vor cei „inalti” sa manevreze? In opinia mea, din cauza dorintei de a avea puterea suprema, de a-l juca pe dumnezo cu oamenii, de a avea marionete reale. Chestia asta o consider un defect al caracterului FIECARUI om, o nevoie patologica de a detine controlul. Nu ma exclud din cadrul acestei teorii, dar incerc sa ma indepartez de ea, sa nu ma ghidez dupa cum vrea societatea de azi, pentru ca vreau sa am diversitate, varietate in viata, nu imi doresc sa fiu un robot manevrat cum si cat de catre cine vrea si poate. Dar, in final, toti suntem numai niste oi, care suntem nevoiti sa acceptam uniformele, modul de gandire atotputernic printre cei de mai sus, altfel vom fi exterminati, jupuiti de mentalitatea noastra considerata brutala, si prin lipsa de bani produsa de catrer „ne-acceptarea” de catre firme, pentru un loc de munca stabil, din moment ce nu corespundem dorintelor societatii „normale”.

Oamenii nu numai ca se conformeaza, ci promoveaza si ei la randul lor teoria aderarii la turma de oi prea bine cunoscuta. Toti vor cele mai bune masini, cele care sunt in voga, toti se traduiesc sa asculte ce se asculta prin cluburi, ce asculta vedetele mult prea mediatizate, toti sunt preocupati de tragediile din Irak, de violuri, de toate, toti se tem de realitate. Nici unul nu ar recunoaste ca totul este cauzat de faptul ca suntem obligati sa facem parte din ceva „mai mare si mai tare”, cum, banuiesc, spun ei. Cei ce vor „afara” recurg la metode drastice, poate mult prea drastice, din lipsa de posibilitati. Irak, oameni, morti, violuri, animale chinuite, moda ucigasa, muzica comerciala, uniforma…. Asimilarea a inceput de mult si vom continua asa, pentru ca omul este o fiinta incredibil de proasta, chiar daca ar putea mai mult. Dar sunt putini care profita de inteleigenta care le-a fost data, si refuza sa creada ca pot folosi si acei 90% din neuroni, pe care se spune ca nu ii folosim. Eu cred ca am putea face mai mult. Am puta schimba lumea asta mult prea urata din punctul de vedere, am putea elibera tensiunea dintre oameni, tensiunea din sufletul nostru, fie ea ascunsa ori palpabila, am putea schimba lumea. Dar din pacate, nu suntem in stare, si niciodata nu vom fi, pentru ca morala omului tine cont numai de bani si putere. De nevoile patologice mostenite de la prostii care s-au inmultit.

Pentru a crede cu adevarat ca traiesti… Ar trebui sa te muti pe o insula pustie, alaturi de cateva persoane total diferite, aparent, si sa deveniti chiar diferiti, sa va observati transformarea si sa ajugneti sa iubiti insula aceea pustie. Pana nu e distrusa si aia de restul oamenilor.

Eu imi cumpar o insula. Cine vrea sa mi se alature in izolarea aproape totala?

Overheard

Stateam in autobuz acum cateva zile, miercuri parca, da, de atunci nu am mai avut net ca lumea. Si in fata mea, cu doua scaune mai incolo, stateau doi baieti, colegi presupun si am tras cu urechea la ce vorbeau. Erau cred ca in primul an de liceu, si debordau de inteligenta. Stilul lor de a vorbi, cameramanul vocabularul lor era unul foarte elocvent sau cum se spune, nu-mi prea functioneaza creierul, si avea opinii, chiar aveau propriile opinii despre spiritul de craciun, despre scoala si despre prietenie in mare. M-a amuzat faptul ca ei vorbea atat de frumos, si nu injurau, chiar daca erau baietii in floarea adolescentei, si doua fete de langa ei vorbeau si se purtau ca niste taranci. E amuzant cum se intoarce roata uneori.

Revin, doar ca nu prea am timp, astept pe cineva. Si trebuie sa ma si duc la cumparaturi. E ok. V-am pupat. Am sa vorbesc si despre sarbatori diseara sau maine sau mai incolo, vedem.

ImprovEverywhere

Este un fel de organizatie, nu stiu cum sa spun, mai bine vizitati pagina lor online ca sa vedeti despre ce e vorba, ca eu nu stiu sa explic.

Deci e un fel de sef, care organizeaza totul. Ce inseamna acest *tot*? De exepmplu: Human Mirror

Sau: Frozen Grand Central

Oare cand  o sa vedem asa ceva si in Romania? O organizatie ca asta, un grup de FUN, de distractie. Idei originale, puse in functie de oameni de rand, ca mine sau ca tine, sau ca vecinu’ de sus. Ar fi foarte interesant.