Mist – réalité

Pana acum am fost ceata peste blog, n-am avut chef sa va povestesc nimic, si sincer nici acum nu am.

Nu-mi mai place sa-mi impartasesc ideile banale, dar imi place sa le citesc pe ale altora.

M-am hotarat ca ma duc la tehnici de comunicare, in cluj, la sapientia, ori pe maghiara, ori pe engleza. Vreau sa imi iau un aparat foto bun, sa ma apuc de fotografiat la modul serios. Am lucrat mult anul asta de scoala, nu numai pentru scoala, ci pentru mine. Mi-am intins limitele intelectuale, si imi place rezultatul.

Fikaa (ce nume i-am gasit si lui, nu-mi mai place) mi-a zis ca din pacate sunt tocilara. I agree to disagree! Nu imi dedic fiecare minut invatatului. Citesc, ma uit la filme, animatii, creez animatii, imi imaginez poze, imi fac haine si accesorii, ma distrez cu el si mai pot enumera multe activitati care nu au legatura cu scoala.

Acum ma gandesc sa ma apuc de atestate, stiu ca e mult prea devreme, dar prefer sa le fac acum, decat sa ma chinui intr-a 12-a. In plus, acum am mai mult timp liber decat voi avea mai tarziu.

M-am lasat de obiceiurile nesanatoase, in afara de fumat, de care, imi pare tare rau, chiar nu pot sa ma las. Cel putin nu inca. Imi fumez bucuria in weekenduri, cu multa ciocolata pe langa si cu o technica de chill de invidiat.

Luni ma duc la ski, cu colegii, cacofonii, si mi-e mura, sa ma exprim adecvat, caci nu am mai practicat chestia aia de ani buni si mi-e ca o sa ma rostogolesc pe pista vreo 54 de km. Dar nu conteaza, fun sa fie.

Tot nu mi-am facut asigurarea medicala, asa ca daca dupa ski, ma ia cumva febra, ori tusitul ori efectele acestea neplacute pe care le cunoasteti cu totii, nu o sa pot sa imi iau medicamente compensate DELOC. Asa ca am belit-o.

Marti plec la Cluj, daca am destui bani, cu Fikaa, sa mai stam cu adorabilii lui bunici, care chiar mi-au trimis cadou de craciun! O sa have mult fun!

M-am apucat de gatit, same shit, inventez chestii noi, care, surprinzator, chiar au un gust relativ placut! Asa ca evoluam.

Cred ca 2010 va fi un an superb, am multe planuri neplanificate, cum ar fi backpackingul din iunie, 2 luni de backpacking in Romania, poate sarim si granitele o zi sau doua, numai noi, prieteni buni si fomisti. De asemenea, daca, iarasi intervine cuvantul pe care il urasc cel mai mult, bani, deci daca voi avea bani, mergem la mare o saptamana, in hotel, ca nu am mai fost de mult. De asemenea, am zis ca ma apuc de fotografie, ma apuc si de film, daca ma pot apuca de un scenariu palpabil, de sk8, sa fac si ceva sport, ceva util corpului meu, pentru ca momentan sunt chair-potato, sa nu zic couch, si mi-e ca voi ajunge sa nu pot urca 10 scari.

In alta ordine de idei, cred ca voi incepe sa postez chestii, deoarece m-am saturat sa imi tot zica lumea ca nu mai pun nimic, si in plus, de multa vreme vreau sa va arat cateva chestii! Asa ca, va indemn sa look forward to seeing my posts.

As incepe sa povestesc si acum, dar nu-s acasa, sa nu am chef sa se trezeasca Fikaa din cauza bubuiturilor de tastatura.

Ah, si, mai nou, mai de cateva luni, lumea se uita ciudat la mine, poate pentru ca, chiar arat ciudat. Oldschool si hipiota, dnb si boema, steampunk si animata si in general haotica. Imi place cand lumea nu intelege de ce naiba arat asa.

Lasa asta, ma duc sa-mi mai distrug plamanii un pic, m-au suparat. Sambata placuta, oamenilor!

Va las cu favorite recente. Adieu!

:)

Am implinit 18 ani si din pacate, se simt schimbarile. Trebuie sa fiu mai responsabila, trebuie sa faca einspe drumuri la primarie, la politie, la sedii, la toate alea. Trebuie sa am grija la tot ce fac, pentru ca nu mai pot da vina pe parinti.

Oamenii se poarta altfel cu mine, se asteapta la mai mult din partea mea, mai mult si mai mult. Sunt stresata, mai ales din cauza scolii pentru ca am acceptat prea multe proiecte pe care ma chinui sa le realizez.

Am 42 de kilograme si mananc non-stop. Stiu ca si voi ati vrea sa slabiti direct proportionat cu cat mancati, e phun.

Noutati nu prea sunt pe-aici, tot cu Fikaa ma vedeti pe strada, cu manusi duble imaginate.

M-am apucat de desen, DIY, cusut, design interior avansat, imi permit… Am programate concursuri si prezentari, am o tona de invatat, si nu am chef sa scriu, nu am nici un fel de inspiratie.

Va las.

Someday…

Postul de mai jos este rezumatul unei revelatii extrem de puternice, care m-a facut sa tresar. Dupa lungi incercari de a-mi analiza viata intr-atat incat sa inteleg propria-mi personalitate, intr-un sfarsit am avut parte de cea mai frumoasa experienta „psihica” vreodata.

Intr-o alta ordine de ide, weekendul acesta a fost unul foarte placut si nou in acelasi. Ca bonus, am si intretinut o conversatie lunga cu varul meu, cu care nu am mai vorbit asa mult de o perioada buna de timp.

E placut, stii, sa aberezi asa.

In this town

Mda, m-am trezit prea tarziu azi, la trei. Aseara voiam sa scriu ceva, ceva care mi se parea frumos la ora aia, dar a intervenit ceva, somnul lenea si telefonul, si nu am mai postat nimic din pacate. Dar oricum, era ceva siropos… Oarecum.

Ok, m-am trezit tarziu, am dormit prea mult si iarasi ma simt obosita, am dormit ingust. Mi-am recitit unele posturi, m-am holbat pe blog, pe al meu, pe alte bloguri, am adoptat google reader si mi-am dat seama ca imi place dinozaura, imi place cum scriu. Poate ca pare naspa sa spun asta, dar… e adevarat. Nu imi place pentru ca am scris eu. Imi place pentru cum a iesit. Oricum, azi am blogarit toata ziua, m-am uitat pe-ici, pe-colo… Imi place blogosfera underground, cei necitit, cei care nu scriu pentru trafic… Blogurile mai muuuuult mult mai muuuult personale.

In ultimele zile, am venit acasa pe jos cu Fikaa, cu sk8-ul. E amuzant sa incerce cineva sa te invete sa te dai pe placa la ora 2 noaptea, cand picura afara dar totusi e cald. E frumos sa stai aiurea in fata portii sa fumezi si sa nu iti vina sa intri in casa pentru inca o saptamana jumate de secol. E frumos cand esti atasat de cineva sau ceva, la o chestie de  plus, nu conteaza. Eu inca dorm cu catelul meu de plus pe care l-am primit de la teatrul la care lucreaza maica-mea, cand aveam vreo trei anisori. DA!Inca dorm cu plusul ala. Si ce daca? Nu imi place sa dorm fara sa imi incolacesc bratele in jurul a ceva. Prefer CINEVA in loc de ceva, dar cand nu-i posibil, nu-i bai, Pooch e langa mine si ma iubeste si el. Si ce daca sunt copilaroasa?

Nu conteaza, in fine, voi pleca cu Fikaape undeva prin Harghita si o sa fie fain. Imi place sa stau in casa cand ploua, dar nu imi place cand soarele e afara si eu stau aiurea ca o papusa fara-un picior. E aiurea. Dar oricum, soare, vino la mineee! Te rog frumos.

Acum e soare si ma bucur, si imediat ma duc sa fac dus, daca nu imi va fi prea lene, ceea ce nu o sa se intample.

Ei, ma las de scris, nu merge acum. Desi as fi vrut sa mearga. Pa.

Old times

Iarasi ne intalnim la ore prea tarzii, dar cred ca asta devine un fix de-al meu, asa, mai de vara. Aseara m-am culcat pe la cinci, am adormit cu greau si m-am trezit la doua, aproape. Am baut un litru de cafea, si hop la film si alte chestii, cand s-a mai racit vremea, afara, sa savurez „coma” de pendulum cu Fikaa si sa imi aduc aminte de serile petrecute in parc, cu o pereche de casti pentru doua persoane si… ca a fost frumos. Trebuie sa mai facem d-astea. E altceva. E ceva placut, placut de plictisitor. Plictissitor intr-un sens pozitiv, bun, ca lumea, etc.

Oricum, azi ma gandeam ca toti vrem sa fim recunoscuti, vrem sa fim vizibili, nu invizibili. Mai meditez, si imi scriu eseul deja existent in mintea altora, dar modificat conform mintii mele.

Acum nu prea am chef de scris, na, nu am si gata, asa ca nu voi scrie asa mult. Mai ales pentru ca taica-miu e acasa, si daca ma observa treaza, imi primesc portia de urlete. Chiar daca e vacanta, eu sunt obligata sa ma culc pe la 2… Ghinionul meu presupun. Asa ca prefer sa nu fac zgomot si toate alea, sa nu ma ambalez scriind, ca sa nu il trezesc. Dar voi vedea. Poate mai tarziu primesc si o doza de inspiratie.

Pa.

Ceata

Vad in ceata deja, nu disting literele, sunetele nimic, ma chinui sa scriu corect, nu prea merge, prea greu, nu mai vad rasaritul, nu ma mai imbaiez in lumina de o culoare rece, din gama de culori reci, contrar camerei, casei, invaluita in culori calde, chiar daca majoritatea e rece. Ma disting printre nori, un spot de negru la ora asta. In general cred ca as fi rosu, simbolul mortii in simbolism, ma rog, totaia. Ma culc, nu cred ca mai pot. Ba pot. Ma uit la inca un episod din Dead like me, genial conceptul, imi place. Poate ca e prost, da’ mie tot imi place. Ziceam in postul anterior ca aberez, na, da, aberez, atat in cuvinte, cat si in ganduri, si in viata, si in vise, si in sunete, si in grimase. Abereeeez peste tot si in toate si abia astept sa ma trezesc, si mananc litere si nu gasesc backspace, erase, ma rog. Pa.

So late, so fucking late, so jazz, so nothing

It’s too fucking late, si mie imi e somn de imi pica ochii in gura, dar totusi nu ma pot convinge sa ma cuibaresc in pat si sa ma las purtata de vise. Ah, visele. Lumea spune ca visele (alea de cand dormi) sunt bune, placute, sanatoase si asa mai departe. Dar oare sunt asa cand sunt prea vivide si nu dorm adanc din cauza lor? Nu-mi amintesc o noapte, o singura noapte in care sa fi dormit adanc, un somn odihnitor, relaxant, cum vedem in filme si citim in carti. Numai din cauza viselor. Vises non-stop, vivid, puternic, in viata. Ma poti trezi cu un simplu „psst” la orice ora, in orice zi, nu conteaza cat de obosita as fi fost inainte sa fi adormit. E exasperant, zic… De asta sunt eu mereu somnoroasa si obosita! Am incercat tot felul de chestii ca sa pot dormi linistita, ceaiuri, pastile, lapte caldut, toate… Nu merge. Nu sunt facuta pentru a dormi, pentru ca oricat as dormi (ca azi 11 ore), tot obosita as fi. Multumesc, viselor. Vreau sa zic ca, mai bine ma holbez la chestii cu adevarat frumoase, deep, undeep, shallow,  chestii, decat sa dorm cum dorm eu, adica ingust. Da, o sa-i zic a dormi ingust. Se potriveste.

As vrea sa stau pana rasare soarele, lumina aia rece, nelly the elephant, stiti voi, cu Parov Stelar in background, toate astea. E dificil sa ma mentin treaza pana atunci, dar o voi face, sper. Poate daca voi EXTENUATA, cu litere mari, accentuat, poate asa voi dormi macar putin mai adanc. Trebuie sa ma activez si sa fac ceva, sa imi inving lenea, am zis-o de multe ori, sunt constienta, dar ma automutilez sportiv, pasiv, ce sa-i zic, in propriul meu sens.

Fiecare om are un sens. Da, asta e. Fiecare om are un sens. Dar majoritatea sensurilor coincid, asimilarea in masa, asa-i zic, holbare in arhive, da-o dracu’. Ce sa fac.

Ma las purtata de cuvinte, cum o fac multi altii, scotand la iveala universul meu plicticos from time to time, gandindu-ma la importanta vietii. Figurina in mana cuiva? A mea. Stiti, cunoasteti, istoriile mele mult prea narcisiste si tiraniste, zic. Ar trebui sa ma obisnuiesc cu noua tastatura. Merge greu, sunt oarecum statica, uneori. Am mai zis asta? Mi se pare ca da. Trebuie sa iau lecitina, imi pierd memoria. O fi din cauza dependentelor mele? Nu, alea-s sanatoase. Hai, va rog eu, credeti ca iarasi vorbesc de droguri, hai!

Ca doar e la moda, sa te droghezi. HIgh e ceva in grup, ceva fashion, ceva hai sa ne dam tari in club, sa visam carusele, sa ne prefacem ca avem un trip superb, hai te rog. Ca doar e cool, in voga, ce puii mei. High… high e ceva linistit pentru mine, ceva in doi, sau intr-un cerc mai restrans, o stare de visare (placuta, nu ca visarea mea), ceva Jim Morrison, jazz, oldschool, ceva intr-o dupa, fara benzina, in mijlocul nimicului. High in doi, intinsi pe jos, fara sa ne atingem decat palmele, uitandu-ne la tavan si povestind mai sincer ca vreodata, euforie totala. Mentala… Nu in grup, douj’ de insi, urland ca nebunii, vaaaaaai,un circ, zboara scaunele si chestii asemanatoare, de tot cacatul. M-am plictisit sa tot aud chestiile astea. Mai zi-mi ceva, ceva nou, ca sa incercam cu totii, sa vedem cum e. Mai lasa-ma.

Intr-o camera ca a mea as vrea sa experimentez un „trip”. Da… are un aer. stiti, „aer”, aura, ma rog. Imi place enorm de mult cum am reusit sa o transform, cu cele mai mici ajutoare. Un colaj de amintiri, doar amintiri, ca sa imi mai cada lumina din cand in cand peste vre-o poza sau o ilustratie, si sa imi aduc aminte, sa zambesc. Etapele mele, viata mea, etapele vietii mele, intamplari mai mult sau mai putin importante, pentru mine sau pentru altii, rasarind dintre culori. E frumos. MISTOU.

Sa traim in viitor, in prezent sau in trecut? Cum e mai bine. Eu zic prezent, dar uite ca si eu ma mai afund in trecut, ma mai afund si in alte vieti, ma contopesc. Devin altcineva fara sa imi dau seama. Ma cred altcineva, si realizez cu greu ca nu sunt. Imi place cum lucreaza mintea, fara sa observ. Nu mai vreau sa dorm pana dupa-amiaza, nu mai vreau sa-mi irosesc ziua. Nu suport sa stau prea mult la soare, ma impacienteaza, dar o voi face, sa-mi incalc limitele.

Vecinii mei si-au luat un catelus corcitura mic mic mic, dulce, care arata ca o minge care bombane de colo-colo, dulce foc. Oare o sa il mai iubeasca cand va creste? Nu cred. Oamenii vor dulce dulce, mic mic mic… Pana cresc, ok, cand cresc, pa. Nu numai animalele. Mi se pare cruel. Eu imi iubesc pisica la fel de mult cum am iubit-o cand era cat jumatate din palma mea. Ea are opt ani, si inca o mai primesc pe furis in camera mea, sa doarma cu mine, chiar daca ai mei nu agreeaza chestia. Ziceam, cand e mic, ok, cand e mare, pa. Asa e si cu ea. Eu o iubesc necontenit, la fel, de opt ani. Chiar daca imi umple camera de par, si eventual de purici. Nu-mi prea pasa, o iubesc. Iubirea n-ar trebui sa aiba limite, nici a mea nu are. Si nu numai in cazul pisicii. Uite ca am facut-o de oaie, si am scris un post al naibii de lung, plictisitor pentru toti in afara de mine. Sau nu?

Ca un copil care cauta atentie, asa sunt si eu. Doar ca eu nu caut atentie, eu caut altceva. Eu ma cred neinteleasa, vreau sa rad ca lumea nu-mi intelege gandurile, gusturile. Oare vreau doar sa ma integrez pe undeva? Nu prea simti o nevoie patologica sa fiu asa. Cred ca pur si simplu sunt doar un pic pe invers… Nu sexual.

By the bridge you stand, hoist your face, lean in, let go… Toate alea.

Havoc 2, normal adolescent behavior, ceva tare, cuprinzator, desi la fel ca orice alt teen-movie, doar ca mai controversat. Tabu? Nu. Ciudat… Poate… Uneori simt nevoia sa aberez, doar ca sa realizez ceva.

Vezi?

Vreau sa ma ridiv asupra tuturor, asupra totului, dar uite-mi slabiciunea, nu singura. Poate ca ma atasez? In definitiv, o sa ne detasam… O sa fim ca florile, nevoie, pana se termina sezonul, dupa asta, ne luam la revedere, semintele in pamant, floarea in pamant, dar pe cai diferite, in legatura una cu alta, dorind sa ne amintim, sa fie asa si sezonul viitor, dar nu va fi, petalele vor fi inlocuite, si asa mai departe. Se arata oare un dram de pesimism in mine? Nu, nici eu nu ma cred. Bine, nici nu ma gandesc la viitorul meu, mi-e un pic groaza, bine, mi-e cam frica, terifiata ce sunt. Oricum, va fi ce va fi, c’est la vie, chestii.

Nu, nu, nu ma depresez, doar aberez aiurea. Iarasi nu sunt coerenta, folositi un bici va rog eu, doare mai intens. Unsprezece minute: durerea te duce la placerea suprema. Bullshit, da-o-n incoerenta. Puii mei. Hai sa o las balta, ma aiurez, mai ales cu muzica asta, ma duce pe alte meleaguri, nu ale mele. Ceva nou? Bring it on.

Buna dimineata, 3:22 am.

Previous Older Entries