Futurama – The future is here!

Fry este un loser, care din greseala se ingheata si ajunge in viitor… 1000 de ani in viitor. Acest cartoon, Futurama,  ofera o vizione completa si noua asupra viitorului, neomitand probleme actuale, transmise in viitor. Dotat cu umor ca Superman cu chiloti, magnific la orice ora a zilei, te binedispune mereu. Plus, animatia este foarte trippy, aproape la fel ca animatia din The Simpsons. Dooh, au acelasi „autor”, Matt Groening. Eu consider Futurama un series mai bun si mai bine realizat decat The Simpsons, doar ca a premierat la momentul nepotrivit… exact DUPA simpsoni… Pacat, ar fi avut un succes enorm, asa a ramas un pic pe langa. Pe bune, trebuie sa va uitati macar la un episod, sunt bestiale toate. Sunt si cateva filme!


Seria 1, ep. 1 complet, AICI. De asemenea, pe site va puteti uita la toate episoadele, si si la filmele Futurama si multe altele.

Download filme:

Futurama – Bender’s big score AICI.

Futurama – Bender’s Game AICI.

Futurama – Into the Wild Green Yonder AICI.

Futurama – The Beast with a Billion Backs AICI.

Si spuneti-mi ca nu sunt tare! Pofta mare la viitor, vizionari placute, sper sa se  uite careva, chiar merita.

Anunțuri

Daria – Talks Slow, Thinks Fast

Daria este un desen animat vechi, din ’97, care are in plin pan o liceeanca cam ciudata, obscura si in acelasi timp foarte nonconformista. Seria „Daria” penibilizeaza adolescentii din zilele noastre, razand de ei cu ajutorul umorului negru al Dariei. Stilul de desen este unul foarte fluid, nu ca Robot chicken, expresiile personajelor fiind hiperbolizate, trasaturile lor la fel, in concluzie aratand ca niste caricaturi toti. Un desen foarte reusit din punctul meu de vedere, cu putine elemente plictisitoare si cu multa morala printre randuri. Un desen pentru o dupa-amiaza obosita!

Seria 1, ep. 1 pe trilulilu, episod complet.

Seria 1. ep. 1 partea 1 pe youtube, episoade impartite in doua/trei videouri. – nu va mirati daca episoadele sunt oglinzi, veti vedea.

Click si continuati cautarile, daca va intereseaza Daria.

p.s. : Desenele inlocuiesc cafeaua pentru mine, din cate am observat. Si e mult mai bine si mai sanatos, mai ales daca pastrez o distanta de 20 de cm de monitor. :-„

Lola rennt – every second matters

Am vazut filmul acesta la ora de germana, cu diriga, si m-a prins din prima secunda. Are un ritm absolut imposibil, mesajul este transmis clar si raspicat, muzica te fascineaza, chiar daca nu iti place genul de muzica.

Lola este o fata, in jur de 18 ani, care alearga si are cateva posibilitati. Pe care o va alege ca sa fie totul bine? Ce trebuie sa faca? Sa alerge. Viata se schimba din secunda in secunda, si nu toti putem face ceea ce a facut Lola. Cu o tenta de supranatural, subtila, intr-o pasa rapida, keep up, Lola rennt este filmul meu preferat din acest genre. Mai ales ca soundtrackul este bestial.

Veti ramane placut surprinsi de film, chiar daca e actiune. Este mult mai mult de atat, condimentat cu versuri geniale, cu imagini socante, si cu slideshowuri pe care nu le prinzi complet, dar le intelegi in deplin. Recomand filml cu caldura. Va va schimba perspectiva asupra multor lucruri. Si are si o morala, dragilor.

Puteti vedea analiza de pe IMDB aici.Puteti fura de pe net aici, sau va puteti uita direct pe youtube incepand de aici si continuand la Related Videos, parte dupa parte.

Trailer oficial:

Antichrista

Mda, ma asteptam la ceva mai mult din partea cartii, dar… Doua ore mi-a luat si mie. Nu o sa scriu o recenzie, pentru ca am gasit una care imi exprima aproape in exactitate parerea… Aici.

Vreau doar sa zic ca nu imi plac filmele americane cu adolescenti, exact asta ar fi si Antichrista. Dupa titlu, ma asteptam la o destrabalata… havoc, chestii, ceva mai brutal… Ceva care sa ma „loveasca”, dar… m-a dezamagit. Nu spun ca mi-am irosit timpul degeaba, dar… Nimic mai mult decat o lectura la plictiseala.

LATER EDIT: Conincidenta, dupa ce am terminat antichrista, am si inceput Albastru nemarginit, aproape transparent de Ryu Murakami, care e brutala! Seamana foarte mult cu 69 de Ionut Chiva… Seamana chiar mult… bine, nu sunt decat la inceput. Dar imi face placere sa citesc despre destrabalir intr-atat de violente, asternute pe tastatura complet haotic.

Vreau sa mai spun ca, am observat ca mereu ma contopesc cu un personaj dintr-un roman. Si in pauzele mele ma pierd un pic, crezand ca mie mi s-a intamplat ce s-a intamplat in paginile alea. E un sentiment ciudat, parca as fi high, outerbody-experience sau ceva.

Litera

Neata, vrea sa zic. Astazi putem recunoaste pe cer soarele frumos, prea mortal si cald, care imi topeste termopanele cele noi, daca pvcul se topeste, zic. Nu pot sta afara, e prea cald. Cred ca stratul de ozon nu prea mai exista, nu asa cum o facea la inceputul copilariei mele. Sau eu sunt prea mofturoasa? Oricum, din cauza caldurii, zilele mi le petrec in casutza mea umila, numita camera mea, descrisa de ceilalti ca oldschool, multumita stilului in care este decorat. Daca asta se poate numi decorat. Si poate se intreaba cineva ce pot face toata ziua in casa de nu ma plictisesc. Ei bine, multe. Vreau sa zic, navighez pe internetul asta tampit, pe bloguri si asa, ma mai uit la doua filme bune, si citesc. Eeexact, citesc, mult. Ba pe calc, ba pe salteaua de pat de pe jos.

E dificil sa citesti de pe un monitor, mai ales daca esti mioapa. Dar uita ca mi-am invins repulsia fata de citit pe calc, si m-am afundat intr-atat intr-o lectura, incat am uitat ca o citesc de pe un tech. (tech = ceva digital, technologic, s.a.m.d). Stiti, presupun, ca nu sunt o romantica, nici pe-aproape, pe cand Paulo Coelho este. Il consider pe dansul un autor supraevaluat, si imi mentin opinia, chiar daca MI-A PLACUT romanul sau. Vreau sa zic, ambele pe care le-am citit pana acum. Veronica decide sa moara nu a avut un impact prea mare asupra mea, deoarece nici nu imi prea amintesc continutul ei, stiu doar ca cartea in sine arata bine, avea o coperta atragatoare. Si ca Veronica voia sa se sinucida, dar a cunoscut iubirea… Cred. Stiu ca mi-a placut cartea pentru stilul dur, proaspat cules, neslefuit in care a fost creat, pentru cuvintele dure, pentru unele abordari neconventionale. Doar stiti ca imi place tot ceea ce consider neconventional.De asemenea, am cunoscut si alti autori de care nu am mai auzit, din doua carti imprumutate de la Diriga. Unul dintre ei este Yann Martel, un scriitor spaniol, care a devenit consacrat multumita lui Pi, un copil indian. Romanul Viata lui Pi a reprezentat pentru mine un umor negru amestecat cu o fabula aproape perfecta, in care ne este explicata de fapt latura intunecata a omenirii si latura frumoasa a animalelor. L-am mai cunoscut si pe Jostein Gaarder, un filosof norvegian, care prin Lumea Sofiei, a devenit cunoscut, deoarece ne invata filosofie in 1001 de nopti. Acum, am inceput sa citesc Antichrista, de Amelie Nothomb, si deja imi place.

Ieri am terminat de citit Unsprezece minute, tot de Coelho, si vreau sa spun ca m-a impresionat. Nu povestea in sine, pentru ca fusese un ceva siropos, in  cautarea dragostei adevarate si de genul. M-a atras „deschisul” pe care l-a folosit Coelho, despre cum vorbea despre sex, cum a descris asta in ochii unei prostituate „bune”, cum ar veni, de high class, stiti voi. Asta, brazilianca Maria, devine prostituata nu neaparat din necesitate, ci din lene, cel putin asa inteleg eu. Si ea a inteles ca in Elvetia prostitutia este un „job” bine platit si usor de facut. Aflam ca asa si este. In roman ne sunt prezentate etapele Mariei, cum se schimba ea, devenind un personaj dinamic, dar nu de tot, pentru ca isi pastreaza una convingere din copilaria, in ceea ce priveste dragoastea, chiar daca se mai abate de la ea un pic. Romanul abordeaza subiecte tabu, da, le consider tabu si in zilele noastre. Masturbarea, sexul, masochismul si asa mai departe. Clientii speciali, clientii ffricosi, natura femeii, natura barbatilor… Ne sunt prezentate in detaliu, vazute prin ochii unei fetite care habar nu are ce este viata. Inca nu am ajuns la faza interpretarii, dar cred ca nu are… Nu una mai speciala si mai profunda. Cred ca vrea sa ne explice ca dragostea adevarata si eterna exista, trebuie doar sa o cautam si sa o asteptam si sa o lasam sa intre, fara frica. Asta ar fi singurul aspect, cam major, al cartii, care m-a cam dezamagit. Dar si asta numai din cauza ca nu sunt romantica. Ei bine, Unsprezece minute mi-a placut indeajuns incat sa o recomand.

Alaltaieri am terminat Viata lui Pi, de Yann Martel, un roman care m-a marcat, de asemenea. Un pasionat de animale si de religii, un copil de 16 ani, invata cate ceva despre viata in India, in Pondicherry, ne invata si el la randul lui despre animale si despre cum trebuie sa ne purtam cu ele, invatam chiar si sa dresam un tigru in situatii de criza. Povestea in sine incepe cu naufragiul lui Pi (Piscine Molitor Patel), in drumul familie spre Canada. El ramane singur, sau poate nu?, intr-o barca de salvare timp de sapte luni. Ok, nu in totalmente singur, ci cu o hiena, o zebra, o gorila si un tigru bengalez, pe care el insusi l-a ajutat sa ajunga in barca. Dupa putin timp de la naufragiul propriu-zis, Pi ramane doar cu Richard Parker, tigrul bengalez. El ne povesteste cum trebuie sa supravietuiesti in mijlocul oceanului, mai ales cand ai langa tine un companion cel putin ciudat, si mult prea periculos. Dar Pi ne invata ca natura animalelor nu este asa cum ne-am inchipuit-o noi, ci este foarte asemanatoare cu a noastra. Pi supravietuieste, la fel si Richard Parker, dar povestea lor nu este crezuta de nimeni, ci toti asteapta o poveste incredibila, dar nici chiar asa, ca s-o zic asa. Romanul m-a impresionat multumita temei cel putin originale, naufragiu cu un tigru bengalez, un mic indian pasionat de hinduism, catolicism, budism si musulmanism (nu stiu daca asa este corect spus, dar ma rog, corectati-ma), toate in aceleasi timp. Cartea ne dezvaluie liberatea de a alege a unui, nu numai intre religii, ne dezvaluie greselile sistemului, ale oamenilor, ale societatii in care traim. Totul este condimentat de un magnific umor negru si un storyline care te tine, pe bune, pe varfuri, incercand sa ajung in varful dulapului, la cutia cu jucarii.

Acum sunt la pagina 65 din Lumea Sofiei de Jostein Gaarder, 1001 de nopti de filosofie, ca sa zic asa. Sophie este o fata norvegiana de 14 ani, invaluita din mister multumita corespondentei ei ciudate, de la un filosof necunoscut, pe nume Knox, care ii preda lectii de filosofie. Si nu numai atat, ea primeste o carte postala de la cineva din ONU, semnata Papa, care trebuie sa ajunga Hildei. Problema Sofiei este ca habar nu are cine este Hilde, stie doar ca fularul ei rosu a ajuns sub patul ei. Nu stie cum, dar era acolo. Filosoful este un om foarte secretos, mie mi se pare un refugiat sau ceva ilegal sau prea fantastic ca sa fie vazut de lumea noastra. Important este ca oamenii s-iau pierdut capacitatea de a se mira. Pe acest concept se bazeaza intregul roman, cel putin asta e impresia mea pana acum. Gaarder vrea sa ne invete sa fim copii, cu ajutorul filosofiei, considerata de el ca fiind mintea unui copil intr-un om adult… Sau ceva asemanator. Imi place, mai ales pentru ca am filosofie de anul viitor, si nu voi incepe fara nici un fel de cunostinte filosofie. Mai ales ca profesorul este directorul scolii, un om dat dracu’ in privinta asta. Poate o sa aprecieze efortul meu de a invatat din surse proprii, multumita lui Diriga. (ce bine :X ) . Zic, imi place pana acum, imi este oarecum dificil sa retin tot ce as vrea, deoarece este mai mult un eseu de filosofie mai lung, dar ma straduiesc, pentru ca mi se pare o carte bazata pe docere din buna stiinta, daca ma-ntelegi. O recomand, incepe bine, naratorul dezvolta personajele inteligent.

Despre Antichrista nu scriu inca, pentru ca de-abia am inceput-o, voi transcrie pur si simplu un pasaj care imi place, pana acum, si care explica si conflictul romanului si personajelor principale.

De ce îmi ceri aşa ceva, Christa? Ştii ce înseamnă asta pentru mine? Mi-ai mai cere dacă ai şti? Sau, poate, tocmai pentru că ştii mi-o ceri? Nu înţeleg de ce mă supun ţie.”

Cam atata literatura pentru acum, literatura in romana zic, restul nu vi le imaprtasesc, cele in maghiara categoric nu, nu prea ati avea habar despre ce vorbesc, autorii maghiari nu sunt cunoscuti in blogosfera romaneasca, cel putin nu PREA cunoscuti. Iar in engleza inca nu am citit vara asta, dar daca o voi face, voi adauga in Recomand carti. Recenzii, din pacate, pentru citabile in alte limbi, nu postez. Desi ma incred ca pierdeti enorm de mult, dar totusi, nu o voi face.

Bafta la citit si la vacanta tuturor, s-a racit vremea, pot sa imi scot nasul in lume.  Ne auzim mai incolo, nu uitati ca cititul e un lucru benefic, nu contrariul.

LATER EDIT: WordPress imi fute articolele, uitati si voi cum a iesit coperta cartii. In mijlocul articolului! Si nu pot face nimic… Ei, lasa, sa zicem ca am improvizat un pic de asimetrie eleganta. (da’ tot ma dispera!)

Cutting edge.

Aseara am mancat pizza facuta de Mama lui Fikaa. Nimic interesant pana acum, doar ca voi nu stiti ce pizza extraordinara face Mama lui! Cred ca o pizza de aia imi binedispune toti porii de pe corp! Nu serios!

O experienta unica, asa as putea s-o numesc.

Tot aseara mi-am invins teama copilareasca si m-am uitat la the grudge 3 cu Fikaa. A fost oribil, inca mai vad secventele marcante. Sunt doua sequeluri, doua filme din toate filmele existente, de care imi e frica. Mai degraba alerg 30 de kilometri si fac 500 de flotari, sau ma torturez cu mancare proasta decat sa ma uit la ele. The grudge si The ring. Doamne, le urasc! Am avut traume de la the ring timp de trei ani, si nu mi-e rusine sa recunosc, ca inca dorm cu veioza aprinsa, in lumina care nu se poate numi nici macar difuza sau slaba din cauza filmului. Eram intr-o etapa proasta a vietii mele, acum patru ani, eram stresata, aveam probleme si aici si acolo si peste tot, eram suprasolicitata din toate punctele de vedere si filmul a declansat o reactie alergica, chimica, nu stiu, dar am avut un atac grav de panica, timp de cateva luni bune. Adica, in fiecare zi, seara nu puteam respira si aveam halucinatii tare urate, cu omuleti horror misunand pe langa pat, atingandu-mi picioarele. Timp de jumatate de ani am dormit cu mama si am refuzat sa raman singura in  casa, nici macar pentru cinci minute. Dar nu s-a oprit aici… Halucinatiile si atacurile m-au torturat, mi-au distrus un an, chiar mai mult din viata, intr-atat, incat au fost sterse complet din mintea mea, adica, nu complet dar aproape de tot. Nu imi amintesc nimic din anul acela oribil. Mintea mea a lucrat cu putere, multumesc, si a izolat partea aceea a vietii mele. Nici nu vreau sa o caut.

Dar totusi, m-am uitat la the grudge, nu in intregime, pentru ca mi-am astupat urechile si mi-am inchis strans ochii la secventele mai traumatizante pentru mine. Si a fost relativ ok. Nu am avut probleme mai mari decat cateva secvente care imi mai sareau in cap, vrand sa ma sperie. Dar sunt mandra ca e ok, si nu au revenit chestiile.

Daca as fi incercat sa ma uit singura, as fi fost pierduta. Asa, stiam ca se mai uita cineva cu mine, si nu m-am simtit atat de amenintata. Sunt mandra  de mine.

Vedeti ce poate face stresul din om? Nu e bullshit ceea ce spun doctorii despre stres, cum ca e nesanatos si poate cauza caderi nervoase. E dureros de adevarat. Un timp, nimeni nu stia despre crizele mele, pe care le aveam si la scoala, am incercat sa ascund totul, pentru ca mi se pareau rusinoasa, cum naiba o chestie de 15 ani sa fie atat de speriata de ceva ce nici macar nu exista? Dar acum, pot sa vorbesc deschis despre asta. Si cred ca ma simt mai bine.

Acum nu am nici un fel de probleme cu filmele horror, cu nimic horror, poate sa se intample chiar in fata mea, nu ma inspaimanta nimic. De ce? Pentru ca halucinatiile si crizele din trecut mi-au aratat ca nu exista nimic mai oribil decat propria imaginatie suprasolicitata de stres si insomnie. A da, am fost si insomniaca timp de doi ani.

In regula, doar simteam nevoia sa impartasesc un secret bine ascuns.

Hmmm, apropo de filme horror, as vrea sa va recomand cateva, care mi s-au parut bune.

Candyman (numai primul)

Dead snow (cum zicea si darkjade, plus teribil de amuzant)

Deadgirl

The children

Gothica

The uninvited

Si cam astea imi sar in minte acum… M-am holbat la circa 1000 de filme horror anul asta, dar doar acestea mi se par oarecum bune. Dar, sa fi sinceri, nu prea se mai fac horroruri ca lumea… Din pacate. Cele vechi, ca Dawn of the dead, Day of the dead, I am legend… Cele clasice, ele merita vazute. Sau august underground mordum, Salo – 120 days  of Sodom, seria Guinea pig, Cannibal holocaust, Aftermath, dar aceastea nu sunt sigura ca le recomand, pentru ca sunt mult prea disturbing pentru o audienta normala. Filmele acestea din urma sunt mai mult pentru cei care urasc omenirea si pentru cei care chiar sunt insensibili sau au trecut prin destule. Sa nu cumva sa se uite cineva sub 18 ani, sau chiar peste dar nu e teribilist. Vorbesc foarte serios, oricine ar putea ramane marcat pe viata dupa vizionarea acestor filme, mai mult din cauza cruzimii prezentate. Dar, sunt filme bune. :>

p.s: ce departe am ajuns de la pizza! ^.^

Filmul.

Ken Park

Krap Nek ar trebui sa fie personajul principal al filmului, dar totusi nu e. Prima secventa este mai sus precizatul adolescent skateboarder, mergand pe strazi, pe sk8, aparent happy. Ajung in sk8park, se aseza si se impusca zambind, cu camera de filmat langa el, si cu muzica in ureche, muzica ce pare a fi punk.

Se schimba cadrul si un alt adolescent ne prezinta viata lui si a prietenilor lui. Ne sunt prezentate patru familii cu probleme, cu prejudecati sau intoleranti sau prea toleranti, voi decideti. Si cum rezista adolescentii in cauza. Filmul este o capodopera, banat in mai multe state din cauza secventelor pornografice, pe bune, si un film foarte controversat. Merita vazut si analizat. Ce inseamna sa fii un adolescent tulburat in ziua de azi?

Prietenii il tachinau crap nick, pentru ca asa venea numele lui, invers.


Previous Older Entries