Despre societate. Eseu.

Majoritatea oamenilor accepta ideile preconcepute ale societatii mult prea conservatoare. Spiritul de turma domina majoritatea personajelor din rangul mai de jos al societatii. Ideile noi sunt luate la sictir si respinse fara a le lua importanta in considerare. O ideea care ar putea fi buna este respinsa fara a fi inteleasa sau fara a se gandi asupra posibilatilor ei. O persoana care difera de ceilalti, care are alte teorii asupra vietii nu este acceptata in societate, este considerata un outsider, o persoana care nu are ce cauta pe lumea aceasta. Foarte rar se intalnesc specimene care sa aibe indeajuns de mult forta pentru a-si pune ideile in valoare, pentru a se ridica dela sol, a se ridica asupra valorilor exagerate ale societatii.

Cei mai multi nu isi dau seama cand si cum se iau dupa ideile celorlalti. Dar majoritatea asta fac. Tind sa cred ca TOTI facem asta. Toti simtim nevoia de a avea ceva in comun cu cineva. De a fi asemanatori cu totii. Daca nu ne simtim cel putin asemanatori, ne simtim aiurea. Am trecut si eu prin experiente asemanatoare, dar minore… Conteaza ca am trecut si eu prin asta. Nevoia de asemanare a devenit o trasatura cronica a omului, si a vietii in general. Toti isi ghideaza viata dupa aceleasi tendinte. Excentricii, si ei la fel. Da, si ei. Din moment ce sunt mai multi care se aseamana. Sunt poate triburi minuscule… Sa ii consideram asa. Dar in general, toti suntem la fel. Sau la asta se asteapta societatea. Sa fim la fel. Pentru ca asa o multime este mai usor de controlat. Faci o persoana sa creada in ceea ce spui tu, si el continua sa faca asta cu restul membrilor grupului sau. Si asa se raspandeste totul, ca o boala. Si asa se ajunge la controlarea intregii populatii de catre fortele societatii oarbe.

Libertinii, cei care contrazic, cei care isi ghideaza vietile si actiunile in functie de absolut propriile convingeri… Ei sunt distrusi. Distrusi prin mai multe feluri. Nu intru in detalii, deja o dau in paranoia.

Ceea ce conteaza: Indrazniti sa fiti diferiti! Indrazniti sa spuneti nu trendului, spiritului de turma. Indrazniti sa aveti propriile idei. Indrazniti sa ii infruntati pe „restul”.

Aberez si eu uneori. Dar poate exista si un inteles. Poate scriu fabule mai handicapate. Nu stiu. Dar inspiratia imi vine la ora asta, si trebuie sa scap cumva de informatiile care imi apasa creierul care imediat explodeaza.

Maine iarasi la concurs de gramatica…Test la psichologie. Si in plus, raspund la istorie. Creierul meu este oficial suprasolicitat. Iar nu am sa dorm la noapte. E imposibil. Dar sunt bine-dispusa. Sincer, acum as vrea unsingur lucru: sa ma bucur de compania colegutzului. Prea imposibil.

No arrivedercitralala, ma duc sa ma chinui. Noapte buna si o zi baftoasa (:))) ) maine.

Altceva.

Iarasi mi-am schimbat interfata si cred ca am sa raman la asta. Ma reprezint un pic mai mult. Astept critici.

Am prieteni imaginari.  E ceva in neregula cu asta? Viata e doar o ironie a perfectiunii. Viata e tot ce inseamna imprefect. Prietenii imaginari iti imbunatatesc zilele. Ei te fac sa zambesti cand nu vrei pe nimeni langa tine. Ei sunt verzi, au coarne si vorbesc numai prostii. Sunt mici, si uneori ma terorizeaza. Alearga dupa mine si imi pun piedica pe strada. Ei nu imi vreau binele, si nu se prefac ca ar vrea-o. Ei imi spun pe fata ca nu le pasa de mine. Doar le place sa ma vada razand, pentru ca am un ras isteric care da spre amuzant. Ei fac tot ca sa se amuze si sa se simta bine. Tot ceea ce fac o fac pentru ei, ca sa fie ei ok. Sunt cei mai egoisti din lumea asta si oricare alta lume imaginara sau reala. Lor nu le pasa de altceva sau altcineva. Ei sunt perfecti. Nu au regrete. Ei imi tin companie si ma amuza. Ma „entertain”.  Ei imi sunt prieteni. Ei imi spun ce sa fac. Ei vor sa ma faca ca ei. La fel ca ei. Si e amuzant sa ii vezi batandu-se si razand aiurea, ca niste prosti. Ca niste prosti ce sunt. Oare? Ei aprecieaza apreciaza viata si se fac ca ploua cand gresesc. Ii doare fix in cot. Sunt prietenii mei imaginari, si sunt intruchiparea perfectiunii in corpuri fara tesut, fara sange si fara inima care sa pulseze aiurea si sa le creeze probeleme.

Oamenii mei verzi compun o armata. Armata dinozaura. Si armata dinozaura va veni si va va distruge pe toti. Va cuceri Pamantul si voi va veti supune ei. Armata dinozaura. Ar fi atotputernica si infinita. Ar fi apocalipsa in sine. Ar fi sfarsitul omenirii. Si ar fi condusi de mine, o tembela cu prieteni imaginari care viseaza sa cucereasca lumea. Ar fi frumos, credeti-ma! Ati avea paturi, chiuvete si egalitate. Nimic mai mult. Va descurcati voi.

Sunt antisociala si nu am ce face.  Sunt altceva. Sunt o entitate intr-o   entitate. Si voi toti sunteti in plus.

Pentru mine, toti sunt niste papausi, pe care le controlez asa cum vreau eu. Papusi reale, pe care pot sa le chinui. Pot sa imi vars toti nerviipe ele, facandu-le sa sufere. De mii de ori mai mult decat ar fi suferit in viata lipsita de mine. As fi comandantul suprem, comunist din cale-afara, fara constiinta, ca Ion, fara pic de regret. As rade de voi o eternitate si as bea vin singura, fumand o tigara din vremurile lui Ceasca, stand pe geam, cocotata acolo, uitandu-ma la iadul pe care l-am creat.Atat de frumos! Ati fi asa prosti…. ca niste maimute. Maimute urate. Nu… nu maimute. Ca fulgii de zapada care sunt deja molfaiti de ploaia de dupa. Ca florile ofilite din vaza de pe masa acoperita cu un ceasaf alb. Ca petele de mucegai de pe peretele camerei. Ca cutiile goale de langa pat. Pachetele goale si turtite de tigari gen Plugaru. Ca sticla goala de lichior de langa fotoliu. Cafea urata, apa chioara care miroase a fum. Ca aerul din camera, imbibat cu sunete prea goale de pian, cu fumul vesnic de tigara si cu mirosul diabolic de… omuleti verzi. Omuletii mei verzi au asaltat camera. Si se uita ciudat la mine. Imi spun ca trebuie sa plec. Sa plec cu ei. O sa cucerim lumea!!! In sfarsit a sosit timpul! Timpul nostru, omuletii mei dulci. O sa fim regi si regina. O sa fim stapani. O sa fim TOT si NIMIC. Toti o sa ne vada ca pe niste monstri. Care se inalta deasupra lor si ii controleaza fara pic de mila. Si noi radem. Si radem. Si radem. Si radem…

Omuletii verzi nu ma mai terorizeaza.

VnV Nation – Illusion