Orasul fantoma.

Orasul este invaluit de o ceata densa, grea, care atarna parca deasupra lui, ca si cum ar fi o cortina, ascunzand ororile de sub ea. Ploaia sta pe loc de saptamani intregi, picaturile cad neincetat de atunci. Un aer sumbru te copleseste din momentul in care pasesti in apropierea granitei acestui oras. II simti furia, ii simti frica, nesiguranta. Orasul este neajutorat, singur, oamenii care il populeaza l-au lasat in voia sortii. Sau cel putin asa se vede. Dar de fapt, toti oamenii din oras s-au intors impotriva lui. Nici macar unul dintre locuitorii sai, pe care i-a iubit cu atata suflet, pe care i-a ocrotit, nu ar vrea sa il ajute.

Este mijlocul toamnei, si orasul arata mai sumbru ca niciodata. Sta acolo, cu peretii lui goi, negri, fumurii… A avut mult de suferit de cand a ars totul. Aproape totul a ars din temelii. Nu se stie de unde a pornit focul…Se spune ca din casa familiei Mont. Familia Mont era o familie ciudata, ocolita de toti. II credeau nebuni. Ei erau doar excentrici. Sau… Nu se stie. Dar orasul a ars, si flacarile rosii, fumul negru si urletele… urletele oribile…au lasat in urma un ecou care nu va disparea niciodata. Cand depaseste cineva pragul acestui oras, va vedea si va auzi totul. Ca si cum ar asista la toate acele evenimente. Ca si cum s-ar intoarce in timp cu mii si mii de ani. Nimic nu poate fi schimbat in oras…Nimic. Multi au incercat, dar nici unul nu a reusit. Nici unul nu si-a putut invinge teama, groaza de necunoscut. Au incercat sa ajute… dar le depasea puterile. Si au lasat totul balta. Orasul innegri si innegri, un pic mai mult in fiecare zi. Locuitorii lui innegreau si ei, iis pierdeau intensitatea, devenisera niste umbre…umbre slabe ale existentei lor dinainte de Foc. Totul era bine inainte de Foc. Dar… Cand au vazut flacarile… si-au dat seama: s-a sfarsit. Totul s-a sfarsit. Nu erau flacari obisnuite… Emanau o rautate pura, fata de toti… Parca avea fiecare flacara, cat era ea de mica, ochi cu care se uita si ucidea toti care ii ieseau in cale. Fara mile.
Orasul a fost golit. Nu a mai ramas nimic. Absolut nimic… Nimic care ar avea esenta. Viata. Totul a murit, totul a innegrit,

Negru ca smoala…

Cerul, ploaia…

Orasul fantoma sta la marginea pamantului, si cu sufletul lui aproape disparut, aproape nimicit de intunericul ce vinw din interior, se uita in univers, cautand ceva, o licarire de ceva, care sa ii arate ca merita sa se duca acolo. Sa nu o fi facut pentru nimic… Trebuia sa fie totul bine. El asta voia. El asta a inteles. Ca o sa se duca acolo… unde totul straluceste si e colorat. Dar acum nu mai e asa sigur pe el. Si nici in stele acelea zambitoare nu mai crede. Nu mai poate sa creada. A distrus totul si ochii lui nu mai suporta peisajul pe care l-a creat. Mintea lui nu mai poate indura atata suferinta… Locuitorii retraiesc fiecare clipa in fiecare clipa si sunt chinuiti de o vraja care nu va putea fi rupta niciodata.

.

Anunțuri