Fabula vietii… Led Zeppelin si copilaria ratata, tigara fumata si un titlu lung

M-am intors de la concurs miercuri, am mai savurat vacanta, ar fi trebuit sa stau acolo pana azi, dar nu am putut sa stau departe asa mult de Fikaa. Da, pe bune serios, am si eu suflet. Presupun.

La concurs fu fain, m-am distrat cu o prietena din copilarie, cu care mereu ma jucam de-a cainii si de-a demonii si de-a tomb raider si lara croft si d-astea. A fost frumossi foarte placut sa petrec un pic de timp de ea. Plus ca, cursa spre casa, in masina tatalui ei a fost bestiala. Omul acela STIE sa conduca. Si repede. 😉 E motociclist, la ce sa te astepti.

Ieri am aflat rezultatele, amandoua suntem la jumatatea clasamentului, adica 14 si 16 din 28 de concurenti din intreaga tara. Ceea ce nu e rau! Pentru o prima incercare. Sa speram ca vom mai avea placerea de a participa la concurs. Multe chestii gratis! :> :)) Glumesc. Dar tot am primit multe chestii gratis. Chestii adica, carti, si d-astea.

In general, m-am distrat, chit ca concursul in sine a fost un pic dificil si mi-a cam intrecut abilitatile de maniaca. Dar a meritat, pentru simplul fapt ca mi-am putut aduce aminte de toate prostiile pe care le faceam cu Anita. Imi e dor de ea, mi-ar placea sa ne re-best-friends-uim. Dar… Stiti cum e. Distanta obtinuta… Cacat.

Cu parintii mai nou ma inteleg un pic mai bine, au inceput sa se obisnuiasca cu varsta mea. Si am monitor nou. Widescreen sau cum s-o chema. E placut sa vad de la o distanta mai mare de zece centimentri ceea ce scriu! :)) Totusi exista un downside: nu prea am internet, ca de obicei (anul asta). Cei de la rds pot sa SUGA PULA, frumos spus. Toata reteaua e fututa, frumos spus. Toti avem probleme mai mici sau mai mari cu ei. Sa se duca sa si-o traga singuri.

Acum sunt numai cu bunicii mei acasa, si pot sa fumez linistita si sa beau fanta de portocale.

Urmeaza filmele la care m-am uitat.

Led Zeppelin – Babe I’m gonna leave you

Anunțuri

Björk – Pagan Poetry

David Jordan – Sun goes down

Iubesc melodia asta!

E.M.I.L – Supradoza de vise

Asta am avut eu azi-noapte. Dar nu in sensul bun, ca in melodie. Nunu. Nici pe aproape. Si la fel si alaltaieri noapte. Cred ca am creierul prea plin.

The Retrosic – The Storm

Dresden Dolls – Missed me

Nu de parca acum as fi descoperit melodia asta, dar acum mi-am adus aminte cat de mult imi place! Asa ca o impartasesc si voua, sa o ascultati sa o vizionati si sa admirati vocea frumaosa si ciudata a solistei acestui grup. Apropos de blog, n-am mai scris pentru ca pur si simplu nu am chef si nici inspiratie. Sunt si bolnava, stau in casa ca o plictisita de moarte, uitandu-ma la toate filmele existente care il au in cast pe Johnny Depp. Cred ca e cel mai frumos barbat din lume. Si un actor excelent. O sa povestesc si despre aceste filmul intr-un post urmator, care va aparea pe blog nu stiu cand. Sa speram ca in curand.

In alta ordine de idei, am mai dat peste cateva bloguri interesante, faine, amuzante si ok. Le adaug in blogroll si pe ele, in curand. Mai intai, listen away!

Pianista.

Aveam vreo sase ani, sau chiar mai putini, nu mai tin minte, stau prost la capitolul „memorarea numerelor”. Mama m-a pus sa ma duc la cursuri de pian. La inceput, imi placea sa invat toate chestiile alea, notele alea de pe parituri, sa imi misc degetele atat de gratios, sa fac incalzirea intr-o ora, chiar mai mult… Aveam timp. Aveam timp sa fac orice la varsta aia. De doua sau trei ori pe saptamana ma duceam la o batranica dulce dulce dulce, pe care o iubeam. Statea in schei, avea o casa frumoasa, si avea o colivie improvizata, pentru pasarelele infometate. Mereu ma minunam ce fel de mancaruri facea pentru pasarele. Iubea pasarile.

Ma certa mereu, ca nu imi invatam notele… Nu le stiam. Pur si simplu nu puteam sa le tin minte. Cand cantam o melodie, o stiam pentru ca imi aduceam aminte unde imi puneam degetul. Nu pentru ca stiam ca ala e un sol sau un re sau un do nu stiu de care. Le invatam asa, dupa miscarea mainilor mele. Si imi placea. Le invatam repede. In schimb, la incalzire, cand imi spunea pe ce sa apas, eram bata. Si m-am plictisit. Si imi pare enorm de rau ca m-am plictisit. Trebuia sa stau si sa ma chinui la pianul ala, pentru ca, acum imi dau seama, ma relaxa. Acum, dupa o zi de scoala greau, sa dupa o betie cu sk8er, m-as fi pus frumos la pian, si as fi cantat. Si cantat. Si cantat.

M-am dus la cursuri timp de sapte ani. Si nu am reusit sa invat cum trebuia. De asta m-am plictisit. Dar acum imi dau seama, ca daca aveam destula vointa in mine, reuseam. Poate acum as fi fost la vreun concert de prin Irlanda, cantant melodii irlandeze la pian. Ciudate, stranii, norvegiene, mistuitoare, cutremuratoare. Si mi-as fi dat tot sufletul si toata pasiunea pianului din fata mea. Melodiilor pe care le cantam. As fi fost artista. Dar uite ca nu sunt. Nu a fost sa fie. Acum ascult Chopin cu placere, si incerc sa ma relaxez, sa imi aduc aminte cum cantam EU Chopin la pian. Si cat de frumos cantam. Chiar si cand greseam, mi se parea ca era frumos. Ehh, viata asta. 😀

Previous Older Entries