Sally – 2: Tata.

Sally zbura in neant, si nu stia ce-i cu ea. Candva era o fata normala, cu zambetul pe fata mereu mereu. Dar acum, nu, nu mai e asa. Nimic. Acum simte doar un gol imens. O gaura neagra care o macina pe zi ce trece. Lasat de tatal ei. Tatal ei… pe care nici nu il cunostea. Si-a dat seama de asta numai cand l-a pierdut. Nu stia cine era. Habar nu avea ce fel de om era si el… „Oare nu exista oameni normali pe planeta asta?”

Zbura si zbura si zbura, sub efectul a prea multe droguri si prea mult alcool… si somniferele…. alea i-au pus capat. Zbura si nu mai simtea nimic. Asta isi dorea de cand a murit tatal ei. De cand s-a… „s-a sinucis.” Ii era greu sa recunoasca asta. Tatal ei s-a SINUCIS. Avea o familie…fericita…mare… care il iubea si tinea la el, si il ajuta cu tot ce putea. Dar el totusi, si-a inecat amarul in ce? In alcool, in femei, in pariuri… Niciodata nu a trecut peste dezamagirea din tineretea lui. Ii revenea in minte, un fulger, ceva care il impiedica sa zambeasca. Nu putea. Sally nu l-a vazut zambind in viata ei. Numai cand era beat, mai beat ca vreodata, si canta: „Noi suntem soldatii tai, Draga mea, noi te vom scapa de oamenii raaaaai….Noi suntem soldatii tai!” Si era in extaz. Sally avea doisprezece ani. Se uita la tatal ei, cantand ceva ce nici acum nu intelege. Mama ei nu a vrut sa-i spuna despre ce era vorba niciodata. Si a promis ca nici nu o sa-i spuna vreodata.

Sally era distrusa. Ea l-a gasit. O copila de 12 ani sa il gaseasca pe tatal sau mort… Cand ea se ducea sa planga pe umarul lui… sa il roage sa inceteze…ca o sperie. A speriat-o indeajuns pentru tot restul vietii ei. Cu venele taiate, tatal ei zacea in mijlocul camerei lui… langa birou. Cu ochii bulbucati, cu albul maroniu la vedere, un firicel de saliva curgandu-i in jos pe barbie. A mai zvacnit o data, si dus a fost. Si Sally a vazut totul. A incremenit de frica, de neputinta, de nebunie. In momentul acela, copila aia de 12 ani a crescut. A imbatranit. A fost distrusa. Sangele-i curgea la picioarele ei, si ea se uita cum ii invaluie degetele. Fata lui tata era schimonosita intr-un zambet oribil, un zambet al durerii. Si ochii lui erau bulbucati. Niciodata nu o sa uite cum se uitau ochii lui in sus…spre cerul care nu se vedea. Ochii aceia blanzi… Dar plini de nebunie.

Tatal ei a murit, ea l-a gasit. Si mama a innebunit. Temporar. Se gandea ca poate ar fi trebuit sa ramana nebuna. Atunci nu l-ar mai fi avut pe tatal ei vitreg pe capul ei. Oare era chiar asa egoista?

Amintirile ii fluturau in fata ochilor… Zbura, fericita, amintirile nu o mai dureau. Parca era un film pe care il vedea prima oara. Nu o ATINGEAU. Si cand se simtea perfect, un gand ii aparu in fata ochilor: SUPRADOZA.

Nu stia cum, dar a VAZUT gandul acela. Supradoza? Siguranta care o invaluia pana acum a disparut. A fost inlocuita de un fior rece, cutremurator. A luat o supradoza. Da… asta era… O sa moara si ea. In sfarsit… scapa de tot. De mama ei, careia nu ii mai pasa… de tatal ei vitreg, care e o bestie… de fratele ei… un drogat… Dar…  ramane EA. Cum se va descurca fara ea? Fara Sally a ei? Care o ajuta mereu? Ce o sa faca ea? Nu vrea sa moara. Are nevoie de ea. Au nevoie una de cealalta.

Trebuie sa reziste. Aparu o lumina neagra. Da, era o lumina…dar era neagra.

Anunțuri

Orasul fantoma.

Orasul este invaluit de o ceata densa, grea, care atarna parca deasupra lui, ca si cum ar fi o cortina, ascunzand ororile de sub ea. Ploaia sta pe loc de saptamani intregi, picaturile cad neincetat de atunci. Un aer sumbru te copleseste din momentul in care pasesti in apropierea granitei acestui oras. II simti furia, ii simti frica, nesiguranta. Orasul este neajutorat, singur, oamenii care il populeaza l-au lasat in voia sortii. Sau cel putin asa se vede. Dar de fapt, toti oamenii din oras s-au intors impotriva lui. Nici macar unul dintre locuitorii sai, pe care i-a iubit cu atata suflet, pe care i-a ocrotit, nu ar vrea sa il ajute.

Este mijlocul toamnei, si orasul arata mai sumbru ca niciodata. Sta acolo, cu peretii lui goi, negri, fumurii… A avut mult de suferit de cand a ars totul. Aproape totul a ars din temelii. Nu se stie de unde a pornit focul…Se spune ca din casa familiei Mont. Familia Mont era o familie ciudata, ocolita de toti. II credeau nebuni. Ei erau doar excentrici. Sau… Nu se stie. Dar orasul a ars, si flacarile rosii, fumul negru si urletele… urletele oribile…au lasat in urma un ecou care nu va disparea niciodata. Cand depaseste cineva pragul acestui oras, va vedea si va auzi totul. Ca si cum ar asista la toate acele evenimente. Ca si cum s-ar intoarce in timp cu mii si mii de ani. Nimic nu poate fi schimbat in oras…Nimic. Multi au incercat, dar nici unul nu a reusit. Nici unul nu si-a putut invinge teama, groaza de necunoscut. Au incercat sa ajute… dar le depasea puterile. Si au lasat totul balta. Orasul innegri si innegri, un pic mai mult in fiecare zi. Locuitorii lui innegreau si ei, iis pierdeau intensitatea, devenisera niste umbre…umbre slabe ale existentei lor dinainte de Foc. Totul era bine inainte de Foc. Dar… Cand au vazut flacarile… si-au dat seama: s-a sfarsit. Totul s-a sfarsit. Nu erau flacari obisnuite… Emanau o rautate pura, fata de toti… Parca avea fiecare flacara, cat era ea de mica, ochi cu care se uita si ucidea toti care ii ieseau in cale. Fara mile.
Orasul a fost golit. Nu a mai ramas nimic. Absolut nimic… Nimic care ar avea esenta. Viata. Totul a murit, totul a innegrit,

Negru ca smoala…

Cerul, ploaia…

Orasul fantoma sta la marginea pamantului, si cu sufletul lui aproape disparut, aproape nimicit de intunericul ce vinw din interior, se uita in univers, cautand ceva, o licarire de ceva, care sa ii arate ca merita sa se duca acolo. Sa nu o fi facut pentru nimic… Trebuia sa fie totul bine. El asta voia. El asta a inteles. Ca o sa se duca acolo… unde totul straluceste si e colorat. Dar acum nu mai e asa sigur pe el. Si nici in stele acelea zambitoare nu mai crede. Nu mai poate sa creada. A distrus totul si ochii lui nu mai suporta peisajul pe care l-a creat. Mintea lui nu mai poate indura atata suferinta… Locuitorii retraiesc fiecare clipa in fiecare clipa si sunt chinuiti de o vraja care nu va putea fi rupta niciodata.

.